Plângere contravenţională. Sentința nr. 2574/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 2574/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 1514/232/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GĂEȘTI

JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2574

Ședința publică de la 28.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. M.

Grefier: M. A. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională - formulată de petenta ., cu sediul în comuna Mogoșoaia, ., județul Ilfov, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, cauza fiind la primul termen de judecată, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Găești și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată că:

Prin cererea înregistrată la data de 24.04.2013 la Judecătoria Găești sub nr._ petenta . a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 09.04.2013 de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. CESTRIN.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că autoturismul la care se referă procesul verbal contestat a fost vândut la data de 22.01.2013 către o persoană fizică, iar la data constatării contravenției nu se mai afla în proprietatea petentei.

Plângerea a fost motivată în drept.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

În susținerea plângerii a fost atașat, în copie, procesul verbal .> R13 nr._ încheiat la data de 9.04.2013, dovada comunicării procesului verbal contestat și alte înscrisuri (f. 4-9).

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, depunând la dosarul cauzei un set de înscrisuri (certificat calificat și autorizație de control, planșa foto) și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată deoarece procesul verbal contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. 15/2002, coroborată cu O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

A arătat intimata că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

A mai susținut intimata că din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea 455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. 2/2001 reiese că procesul verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSING S.A.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Probe: înscrisuri.

Analizând actele dosarului, reține următoarele:

La data de 6.02.2013 vehiculul categoria B, cu număr de înmatriculare_ a circulat pe autostrada A1, km 70+460m, pe raza localității P., județul Dâmbovița. În urma verificărilor în baza de date a intimatei nu a fost identificată rovinietă valabilă pentru categoria respectivă de vehicul și numărul de înmatriculare menționat.

A fost întocmit procesul verbal contestat .>R13 nr._ din data de 09.04.2013 prin care a fost constatată săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fiind sancționată petenta cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei.

La termenul de judecată acordat cauzei, instanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Găești și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Cu privire la excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Găești, instanța reține că:

Potrivit art. 131 Cod procedură civilă, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Conform art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Potrivit art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Conform art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

Conform art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

Potrivit art. 10 indice 1 din o.g. 15/2002 (introdus de art. III din Legea 2/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din data de 12 februarie 2013), prin derogare de la dispozițiile O.G. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Instanța constată că, în speță, plângerea contravențională este introdusă după . Legii 2/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din data de 12 februarie 2013, astfel că Judecătoria Găești nu este competentă să o soluționeze, competentă fiind, conform art. 10 indice 1 din o.g. 15/2002 judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Găești și va declina competența de soluționare a cauzei către instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Găești, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta ., cu sediul în comuna Mogoșoaia, ., județul Ilfov, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6,

în favoarea Judecătoriei B., județul Ilfov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, azi, 28.11.2013.

PREȘEDINTE:

M. M.

Grefier:

M. A. B.

Red. Tehn. M.M.

Ex. 2 / 24.12.2013

ODCP 8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2574/2013. Judecătoria GĂEŞTI