Acţiune în constatare. Încheierea nr. 24/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 24/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 14309/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
INCHEIERE
Ședința publică din data de 24.04.2013
Președinte – G. N. C.
Grefier – A. C. N.
La ordine fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „acțiune in constatare” formulata de reclamantul C. JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR GALATI,cu sediul in G., .,.,.,in contradictoriu cu paratul P. B. ROMANIA SA – SUCURSALA GALATI,cu sediul in G., ..1-1Bis,jud. G., intervenienții in nume propriu C. C. si C. G.,domiciliați in G., .,.,..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intervenienții in nume propriu,avocat S. E.,in baza delegației de la dosar,lipsă fiind reclamantul si paratul.
Procedura de citare este completă.
De pe actele dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința privind stadiul in care se află judecata,si care învederează instanței ca parata a depus la dosar întâmpinare,însoțita de înscrisuri, care au fost comunicate intre termene reclamantului. Totodată, aduce la cunoștința faptul ca intervenienții in nume propriu au depus la dosar incă două exemplare ale cererii de intervenție,pentru a fi comunicate, intre termene, reclamantului si paratei, după care;
Întrebat fiind,apărătorul intervenienților învederează instanței că înțelege să recalifice cererea de intervenție in interes propriu, formulată la termenul anterior, in sensul că pentru capătul de cerere privind aplicarea amenzii potrivit Legii 193/2000 cererea este intervenție în interesul ANPC. Pentru celelalte capete de cerere este intervenție in interes propriu.
Instanța ia act de calificarea cererii de intervenție,formulate de C. C. si C. G.,cu privire la aplicarea sancțiunii corecte a Băncii, ca si cerere de intervenție in interesul reclamantului.
Instanța pune in discuția părților cererea de intervenție in interesul reclamantului, formulate de către Cordodeanu C. si C. G. și cerere de intervenție in interes propriu.
Apărătorul intervenientilor învederează instanței că solicită admiterea cererii de intervenție pentru că îndeplinește condițiile prevăzute de Codul de procedura civilă,respectiv justifică un interes.
Instanța admite in principiu cele două cereri de intervenție.
Instanța pune in discuția părților excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei G.,invocată de parat,prin întâmpinare.
Apărătorul intervenienților învederează instanței că solicita respingerea excepției, întrucât contractul a fost încheiat cu . – Sucursala G., iar competenta de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei G..
Instanța respinge excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei G.,apreciind că, raportat la obiectul cauzei si la faptul că contractul de credit a fost încheiat la o Sucursala din G., competentă este instanța de la locul unde s-a încheiat contractul si unde au domiciliul debitorii din contractul de credit.
Instanța,in baza disp. art. 1591 alin. 4 C.pr. civ.,verificându-si competenta se constată competentă material, teritorial si general să soluționeze prezenta cauză.
Instanța - având in vedere ca procedura de citare este legal îndeplinita,conform dispozițiilor art.134 C.pr.civ.,constata ca este prima zi de înfățișare si acorda cuvântul pe probe.
Apărătorul intervenienților învederează instanței ca solicita in dovedirea acțiunii încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosar.
În temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosar,apreciind ca acestea sunt pertinente, concludente si utile dezlegării pricinii.
Constatând ca nu mai sunt cereri de formulat si probe de administrat,instanța constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.
Apărătorul intervenienților arată că, față de excepția de nulitate,contractul se anulează in momentul in care sunt înlăturate clauzele din contract.
F. de excepția prescripției dreptului la acțiune, solicită respingerea excepției pentru că este vorba despre o contravenție continuă si nu este prescris dreptul la acțiune.
Pe fondul cauzei, solicita admiterea cererii de intervenție formulate, in conformitate cu disp. Legii nr.193/2000,in sensul de a se constata legalitatea procesului verbal de contravenție.
F. de acțiunea principală, formulata de către ANPC G.,solicita admiterea acțiunii si să se constate ca procesul verbal de constatare este temeinic si legal.
I N S T A N T A
Având nevoie de timp pentru deliberare;
DISPUNE
Amâna pronunțarea cauzei la data de 30.04.2013.
Pronunțata in ședința publica, azi 24.04.2013.
Președinte, Grefier,
SEDINTA PUBLICA DIN 30.04.2013
INSTANTA
Având nevoie de timp pentru deliberare;
DISPUNE,
Amâna pronunțarea cauzei la data de 08.05.2013.
Pronunțata in ședința publica, azi 30.04.2013.
P., GREFIER,
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINTA CIVILĂ NR. 4709
Ședința publică din data de 08.05.2013
Președinte – G. N. C.
Grefier – A. C. N.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile ce are ca obiect “acțiune in constatare” formulata de reclamantul C. JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR GALATI,cu sediul in G., .,.,.,in contradictoriu cu paratul P. B. ROMANIA SA – SUCURSALA GALATI,cu sediul in G., ..1-1Bis,jud. G., intervenienții in nume propriu C. C. si C. G.,domiciliați in G., .,.,jud. G..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 24.04.2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 08.05.2013 când a pronunțat următoarea sentință:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2012 pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamanta ANPC – C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR G., în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A., a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că, în conținutul contractului de credit încheiat de pârâtă cu C. cezar și C. G., au fost introduse clauze abuzive.
Totodată a solicitat ca pârâta să fie obligată la modificarea sau excluderea respectivelor clauze din contract, precum și aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 193/2000.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 12, art. 13 și art. 16 din Legea nr. 193/2000.
În susținerea cererii formulate, reclamanta a depus la dosar înscrisuri: procesul – verbal de constatare și actele care au stat la baza încheierii acestuia. (f. 4-25).
În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., reclamanata a solicitat judecarea clauzei și în lipsa sa.
Legal citată, pârâta P. B. ROMANIA S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și pe cale de consecință, anularea procesului - verbal (f. 32-39).
În primul rând, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., raportat la prevederile art. 12 alin. 1, art. 14 și art. 15 din Legea nr. 193/2000, întrucât competența ar aparține judecătoriei de la sediul profesionistului, în speță Judecătoria Sector 1 București.
În al doilea rând, petenta a invocat nulitatea procesului – verbal, apreciind că sunt încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, a precizat că nu este precizată data de săvârșire a faptei, ci doar data constatării acesteia, ca fiind data de 12.07.2012, și data încheierii procesului – verbal, 23.07.2012. totodată, a învederat că fapta nu se încadrează în perioada legală de sancționare, întrucât s-a prescris, întrucât potrivit art. 13 din O.G. nr. 2/2001 se prevede un termen de prescriptive general pentru aplicarea oricărei sancțiuni contravenționale, de 6 luni de la săvârșirea faptei, iar această data este data încheierii contractului de credit ce urmează a fi analizat, respectiv data de 21.08.2007.
În motivarea pe fond pârâta a arătat, în esență, că nu există nicio clauză abuzivă în contractual încheiat, întrucât dispozițiilea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive nu se opun ca un furnizor de servicii financiare să-și rezerve dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori valoarea altor taxe pentru serviciile financiare, și nici de a modifica unilateral caluzele unui contract cu durată nedeterminată, atât timp cât își respectă obligația de a-l înștiința pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractului.
A mai învederat pârâta că modificarea dobânzii a fost conformă cu dispozițiile legale, mai mult, contractul de credit a fost semnat și însușit de consummator, prin urmare clauza 5.1. a fost acceptată de acesta la momentul încheierii contractului.
Pârâta a precizat că la data de 21.08.2007 a acordat domnului C. C. un împrumut de 77.500 CHF, conform contractului de credit nr. 1800R2J_, prin clauza de la pct. 1.2 prevăzându-se că dobânda este variabilă, calculate în funcție de indicele de referință și de marja băncii: indicele de referință: Libor la 3 luni; marja 4,2% puncte procentuale pe an, variabilă. La pct. 5.1. se prevede că dobânda este stabilită în funcție de indicele de referință la care se adugă marja variabilă a băncii; dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei. A mai precizat că prin Actul aditional nr. 1/12.01.2010 părțile au convenit modificarea art.1.2 – marja, la 6,90 puncte procentuale pe an. Prin actul additional nr. 2/23.09.2011 s-a modificat art. 1.2. cu privire la durata contractului la 290 luni și număr de rate lunare la 290, ca urmare a restructurării împrumutului acordat.
Pârâta a arătat că, după . Legii nr. 288/2010, domnul C. C. avea posibilitatea de a se prezenta la sediul băncii în termenul legal de 60 de zile pentru a transmite opțiunea aleasă privind aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2010 asupra produsului de creditare deținut, însă nu a făcut acest lucru.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și ale Legii nr. 193/2000.
În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 13.03.2013, intervenienții C. C. și C. G. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care au solicitat instanței să constate că procesul – verbal de constatare a contravenției nr._/23.07.2012 întocmit de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor G. este legal și temeinic și, pe cale de consecință, să se constate că dispozițiile art. 1.2 și art. 5.1. din contarctul de credit încheiat de ei cu pârâta privind stabilirea dobânzii sunt clause abuzive, să dispună anularea partial a acestora, obligarea pârâtei să modifice aceste clauze, să se aplice pârâtei o sancțiune contravențională conform art. 16 din Legea nr. 193/2000, iar cu titlu de daune interese, instanța să constate că pe perioada de derulare a contractului, până la modificarea clauzei abuzive nu datorează cu titlu de dobândă decât indicele de inflație LIBOR.
Au solicitat de asemenea ca instanța să oblige pârâta să regularizeze plățile effectuate de intervenienți în funcție de această dobândă și să impute plățile effectuate în plus asupra soldului current, cu modificarea graficului de rambursare a împrumutului pe toată durata creditului.
În motivarea în fapt, au precizat că au încheiat cu pârâta contractul de credit nr. nr. 1800R2J_ din data de 21.08.2007, pentru suma de 77.500 franci elvețieni, durata contractului fiind de 24 de ani. La data de 12.01.2010 au solicitat pârâtei restructurarea împrumutului, situație cu care au constatat că, fără a fi anunțați, pârâta modificse marja prevăzută în art. 1.2. în sensul creșterii la valoarea de 6,20 puncte procentuale, din data de 22.05.2009. pentru aceste motive au sesizat Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor G., care, în urma controlului au încheiat procesul – verbal ce face obiectul prezentei cauze.
În ceea ce privește admisibilitatea cererii lor, intervenienții au precizat că, prin Decizia nr. 1535/17.11.2009 și nr. 649/11.05.2010, Curtea Constituțională a decis că acțiunea promovată în temeiul art. 12-13 din Legea nr. 193/2000 angajează, pe lângă răspunderea contravențională a comerciantului, în subsidiar, și răspunderea delictuală a acestuia față de consummator.
Pârâta P. B. ROMANIA S.A. a formulat întâmpinare la cererea de intervenție, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, reluând în motivare aspectele prezentate în întâmpinarea la cererea principală.
Au fost anexate, înscrisuri, notificare adresată intervenientului, grafice de rambursare, Actul adițional nr. 1/12.01.2010, Actul adițional nr. 2/23.09.2011, contractul de credit nr. 1800R2J_/21.08.2007 (f. 64-83).
În ședința publică din 24.04.2013, intervenienții, prin avocat, și-au precizat cererea, în sensul că pentru capătul de cerere privind aplicarea unei amenzii pârâtei, cererea este de intervenție în interesul reclamantei, și doar pentru celelalte capete de cerere este în interes propriu. În același termen de judecată, instanța a admis în principiu cererile de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei. Totodată, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G.. În aceeași ședință de judecată, instanța, în temeiul art.167 C.pr.civ. a încuviințat pentru părți și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
În fapt, la data de 21.08.2007 între pârâta P. B. ROMANIA S.A. și intervenienții C. C. și C. G. s-a încheiat contractul de credit nr. 1800R2J_, prin care prima a acordat domnului C. C. un împrumut de 77.500 CHF, împrumut garantat ipotecar cu un imobil aparținând lui C. C. și soției acestuia, C. G..
Prin clauza de la pct. 1.2 s-a prevăzut că dobânda este variabilă, calculată în funcție de indicele de referință și de marja băncii: indicele de referință: Libor la 3 luni; marja 4,2% puncte procentuale pe an, variabilă. Totodată, la pct. 5.1. se prevede că dobânda la creditul acordat este stabilită ca un procent annual și este, la data încheierii contractului, cea menționată la art. 1.2. în cazul tipului de dobândă variabilă, aceasta se revizuiește la fiecare 3 luni, în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data tragerii. Dobânda este stabilită în funcție de indicele de referință la care se adaugă marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea menționată la art. 1.2. dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii. Încazul în care indicele de referință variază cu minim 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) față de valoarea initial a acestora/la cea mai recentă modificare, după caz, Banca poate modifica Dobânda în consecință, în orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobândă se aplică asupra soldului existent al Creditului la data modificării acesteia.
Prin Actul aditional nr. 1/12.01.2010 s-a dispus modificarea art.1.2, respectiv valoarea marjei cu 2 puncte procentuale,începând cu data de 22.05.2009 și va avea valoarea de 6,90 puncte procentuale pe an.
Prin Actul aditional nr. 2/23.09.2011 s-a modificat art. 1.2. cu privire la durata contractului la 290 luni și număr de rate lunare la 290, ca urmare a restructurării împrumutului acordat.
La data de 04.07.2012, C. C. și C. G. au sesizat reclamanta cu privire la clauzele abuzive ale contractului nr. 1800R2J_ din data de 21.08.2007 (f. 9-12), invocând practicile comerciale incorecte ale băncii, în special în ceea ce privește dobânda aplicată.
Reclamanta Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor G. a efectuat un control la pârâtă și a întocmit procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ din 23.07.2012 (f. 3-4), reținând că în conținutul contractului de credit există indicii cu privire la caracterul abuziv al clauzelor contractuale înscrise la art. 1.2 și art. 5.1.
Prin același proces – verbal, reclamanta a solicitat instanței, în temeiul art.12, art. 13 și art. 16 din Legea nr.193/2000, să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la 1.2 și art. 5.1. din Contractul de credit bancar nr. 1800R2J_ din data de 21.08.2007 încheiat de pârâta P. B. Romania S.A. și intervenienții C. C. și C. G..
În drept, potrivit art. 11 și art. 12 din Legea nr. 193/2000 republicată, organele de control abilitate încheie procese-verbale prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute în temeiul acestui act normativ, precum și articolele din lege încălcate de comerciant, iar procesul-verbal se transmite, după caz, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul își are domiciliul sau, după caz, sediul.
Potrivit art. 13 din același act normativ instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 din Lege și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz. În caz contrar, instanța va anula procesul-verbal întocmit.
În ceea ce privește motivul de nulitate absolută al procesului-verbal de constatare a contravenției indicat de intimată, instanța reține că în speța de față, contravenția se comite pe întreg parcursul derulării contractului și până la finalizarea lui, fiind în prezența unei contravenții continue. Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că efectele faptei contravenționale se prelungesc în timp și nu fapta contravențională de a insera clauze abuzive. Obligația de a intra în legalitate există pe tot parcursul derulării contractului, iar în cazul contravențiilor continue, data săvârșirii faptei coincide cu data constatării. În consecință, într-o asemenea situație, lipsa din cuprinsul procesului-verbal a datei săvârșirii nu constituie cauză de nulitate, potrivit art. 17 alin 1 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de constatare a contravenției menționează atât data efectuării controlului cât și data întocmirii procesului-verbal, astfel încât instanța nu va putea reține apărarea intimatei.
Referitor la excepția prescrierii aplicării sancțiunii contravenționale, instanța o va respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 13 alin. 2 din OG 2/2001, contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
În cauză, instanța reține că abaterea are caracter continuu, deoarece clauzele stipulate în cele două convenții continuă să fie în vigoare și să își producă efectele și în prezent. Prin termenul „stipulare” se înțelege, în sensul legii, mai degrabă existența clauzei abuzive, nu numai introducerea ei cu prilejul încheierii contractului.
A reține că împrumutatul poate sesiza CJPC numai în primele 6 luni de contract (în același interval trebuind și ca CJPC să sesizeze instanța, iar instanța să aplice sancțiunea, în mod irevocabil) ar fi inechitabil și ar crea premisele unei exonerări injuste a pârâtei de răspundere contravențională.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul clauzei, prin raportare la textele legale menționate, instanța urmează a admite acțiunea reclamantei, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din aceeași Lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Potrivit alin. 1 din Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive aprobată prin Anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000, republicată, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;
b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului;
e) dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;
p) prevăd că prețul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a crește prețurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care prețul final este prea mare în raport cu prețul convenit la momentul încheierii contractului;
t) dau dreptul comerciantului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepția unor motive întemeiate;
Prevederile lit. a nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care comerciantul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul.
Prevederile lit. p nu se opun clauzelor de indexare a prețurilor, atât timp cât sunt legale, cu condiția ca metoda prin care prețurile variază să fie descrisă în mod explicit.
Prevederile lit. t nu se opun clauzelor prin care furnizorul de servicii financiare își rezervă dreptul de a dispune în mod unilateral încetarea unui contract încheiat pe o perioadă nedeterminată și fără o notificare prealabilă în cazul unui motiv întemeiat, cu condiția ca furnizorul să fie obligat să informeze imediat celelalte părți contractante.
Conform art. 10 lit. b OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 și 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).
Referitor la susținerea pârâtei conform căreia clauzele contractuale sunt expresia tratativelor purtate între părți, instanța apreciază că acestea reprezintă personalizarea contractului în raport cu o . criterii limitate ca număr și ca întindere.
Astfel, în contract există mențiuni cu privire la suma împrumutată și durata împrumutului, care sunt introduse la cererea împrumutatului și se înscriu în anumite limite minime și maxime stabilite a priori de bancă. Împrumutatul nu realizează o veritabilă personalizare a produsului bancar, ci alege numai suma de care are nevoie, durata contractului și tipul de contract dintre produsele disponibile, restul condițiilor (inclusiv rata dobânzii) fiind impuse de bancă.
În lipsa unor dovezi contrare (de ex., semnarea separată a fiecărei clauze), instanța constată că toate clauzele atacate de reclamantă au natura unor clauze preformulate, nenegociate liber de părți.
Potrivit art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000 republicată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Instanța apreciază că textul de lege (care îl transpune pe cel din Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. 95 din 21 aprilie 1993) limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului, în cazul în care criteriile de calcul sunt vagi și dificil de înțeles. Pentru exemplificare, instanța reține că nu ar putea examina caracterul abuziv al clauzei prin care s-a stabilit valoarea sumei împrumutate, însă ar putea examina modul de stabilire și de calcul al dobânzii și al comisioanelor aferente.
În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța va avea în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutaților, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
Instanța reține că, în cauză, clauzele apreciate de către reclamant ca fiind abuzive în sensul Legii nr. 193/2000, sunt cele prevăzute la art. 1.2 și art. 5.1.
Instanța reține că clauza prevăzută în art. 5.1. din contract prin care pârâta, în calitate de împrumutător are dreptul de a modifica unilateral dobânda fără a fi raportată la un indicator precis individualizat (dobânda variabilă se revizuiește la fiecare 3 luni funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja băncii) face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă si dacă era necesară si proporțională scopului urmărit.
Instanța are, de asemenea, în vedere și faptul că dobânda este un element esențial într-un contract de credit bancar, orice clauză nelegală cu incidență asupra dobânzii, afectând însăși normala derulare a raporturilor contractuale. În raport de prevederile contractuale, instanța reține că, în ipoteza în care acest contract s-ar derula în continuare, în aceeași formă s-ar menține pericolul lezării drepturilor si intereselor consumatorului prin majorarea indirectă a dobânzii anuale efective, potrivit art. 5.1 din contract.
Este adevărat că potrivit art. 969 C.civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, însă numai dacă acestea sunt legal constituite, printre condițiile legale fiind și cea privitoare la existența unei cauze care să fie în acord cu morala.
În cazul contractelor preformulate (de adeziune) legiuitorul enumeră anumite situații în care clauzele contractuale pot fi considerate abuzive, profitarea de situația grea a unui consumator fiind considerată de legiuitor ca o cauză imorală (ilicită), și de aceea dezechilibrul financiar al consumatorului, unit cu caracterul preformulat al contractului conferă clauzei respective caracterul de clauză abuzivă, cu cauză imorală (ilicită).
Nu există vreo prevede legală care să dea dreptul la un tratament preferențial pentru bancă în detrimentul clienților săi, pe motivul că banca (și sistemul bancar) sunt de preferat să supraviețuiască unei crize economice, în timp ce se acceptă că clienții acestora pot sau nu suporta economic majorări ale dobânzilor și pot sau nu supraviețui financiar acestei crize, fiind în acest fel transformați în garanții gestiunii sistemului bancar, chiar dacă nu s-au angajat la aceasta și nici legea nu-i obligă și nu-i poate obliga în acest sens.
A mai invocat intimata prevederile pct.1 lit. a din Anexa Legii 193/2000, potrivit cărora prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care comerciantul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul.
Nici aceste susțineri nu pot fi primite, din moment ce pentru a fi aplicabil textul de lege sunt necesare două condiții cumulative și anume să existe o motivație întemeiată și clientul-împrumutat să poată rezilia contractul, ambele condiții lipsind din speța de față; în ce privește prima condiție, nu se explică de către intimată faptul că indicele LIBOR 3 luni a suferit fluctuații, dar dobânda a suferit numai majorări, dar nu și atenuări ale acesteia în funcție de condițiile de piață, transformând cuvântul variabil în termenii de creștere invariabilă a dobânzii, iar în ce privește cea de-a doua condiție se observă că această condiție este interpretată de intimată în sens strict formal, anume acela ca o parte să poată cere rezilierea uni contract de împrumut, făcând abstracție de interpretarea după scopul avut în vedere de către legiuitor, anume posibilitatea efectivă, de altfel rezultată din lege, ca împrumutatul să poată returna împrumutul său băncii creditoare, adică să dispună de lichiditățile necesare rambursării restului de credit.
Într-adevăr, art. 1021 cod civil acordă oricărei părți posibilitatea de a cere rezoluțiunea (rezilierea) oricărui contract, astfel că interpretarea că legiuitorul a repetat această posibilitate și în Legea nr. 193/2000 nu are niciun sens, neproducând practic nici un efect nou, iar textul trebuie interpretat în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul în care nu ar produce efecte; prin urmare, libertatea de a rezilia imediat contractul privește în mod special capacitatea celui împrumutat de a rambursa creditul, iar nu numai aceea de a cere rezilierea contractului în fața justiției, pentru că în sens contrar orice bancă care a stabilit o dobândă variabilă va putea majora abuziv și unilateral dobânda ori de câte ori apreciază că cel împrumutat nu va putea restitui imediat împrumutul, cum se întâmplă în majoritatea creditelor pe termen lung, caz în care textul de lege interpretat astfel ar permite conduita abuzivă a băncii, ce ar profita material de pe urma stării financiare a celui care nu poate returna imediat împrumutul, caz clasic de cauză imorală și care se sancționează cu nulitatea absolută.
Interpretarea textului de lege în acest sens ar permite și ar încuraja acest comportament abuziv (și nelicit prin definiție) contravenind în acest caz scopului legii, care are scop declarat combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și protecția acestora din urmă în fața comportamentelor abuzive ale comercianților; evident că o asemenea interpretare nu poate fi acceptată de instanța de judecată.
Este adevărat că după apariția OUG 50/2010 pârâta a propus împrumutatului stabilirea ratei dobânzii în funcție de LIBOR 3 luni și o marjă fixă. Însă, această propunere a avut în vedere rata dobânzii care fusese majorată.
Pârâta ar fi trebuit să calculeze care ar fi fost rata dobânzii pe care ar fi trebuit să o perceapă împrumutatului, dacă ar fi aplicat în mod corect evoluția indicelui de referință LIBOR 3 luni, astfel încât la data apariției OUG 50/2010 să facă o propunere corectă împrumutatului.
Constatarea ca abuzivă a clauzelor contractuale are drept efect ineficacitatea acestora, fiind nule absolut și prin urmare se impune eliminarea acestora din contarctul menționat.
În ceea ce privește cerința intervenienților ca instanța să constate că nu datorează cu titlu de dobândă decât indicele de referință LIBOR, va fi respinsă, întrucât de la semnarea contractului în formă initial dobânda era stabilită prin raportare și la marja băncii adiționată la indicele LIBOR. Instanța nu poate nici să oblige banca să regularizeze plățile efectuate de către intervenienți sau să impute plățile efectuate de către aceștia în plus asupra soldului curent, acestea urmând a fi stabilite prin negociere de părți.
În ceea ce privește aplicarea unei amenzi contravenționale pârâtei, conform art. 16 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, instanța apreciază că nu se impune, având în vedere dispozițiile privind anularea caluzelor abuzive.
Având în vedere considerentele expuse, instanța, va admite în parte cererea principală, cererea de intervenție în interesul reclamante, și în parte cererea de intervenție în interes propriu.
Va menține procesul-verbal de constatare nr._ din data de 23.07.2012 încheiat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului G., va constata că art. 1.2 și art. 5.1 din contractul de credit bancar nr. 1800R2J_ din data de 21.08.2007 încheiat de pârâta P. B. Romania S.A. și intervenienții C. C. și C. G., precum și art. 2 din Actul adițional nr. 1/12.01.2010 la contractul de credit menționat, conțin o clauză abuzivă. Va obliga pârâta să elimine aceste clauze din contractul de credit și actul adițional menționate și să stabilească dobânda prin raportare la marja băncii, inițială,prevăzută în contractul dintre părți, valoarea care să fie fixă, precum și să restituie numiților C. C. și C. G. sumele încasate ca urmare a modificării valorii marjei de la 4,2 % la 6,2 %, de la momentul intervenirii majorării și până în prezent. Va respinge celelalte capte de cerere.
Instanța va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul A.N.P.C. – C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR G., cu sediul in G., .,.,., în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A, cu sediul in G., ..1-1Bis,jud. G..
Admite, în parte, cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienții C. C. și C. G., domiciliați in G., .,.,.,jud. G.,în ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea clauzelor abuzive din contractul încheiat cu pârâta.
Respinge solicitarea intervenienților C. C. și C. G. de a constata că nu datorează cu titlu de dobândă decât indicele de referință LIBOR.
Admite cererea de intervenție în interesul reclamantei, formulată de intervenienții C. C. și C. G., în ceea ce privește capătul de cerere privind aplicarea pârâtei a sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 193/2000.
Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 1.2 și 5.1., referitoare la dobânzi, din contractul de credit pentru nevoi personale nr. 1800R2J_ încheiat de pârâtă cu numiții C. C. și C. G., la data de 21.08.2007, precum și pe cel al clauzei din art. 2 din Actul adițional nr. 1/12.01.2010 la contractul de credit menționat.
Obligă pârâta să elimine aceste clauze din contractul de credit și actul adițional menționate și să stabilească dobânda prin raportare la marja băncii, inițială,prevăzută în contractul dintre părți, valoarea care să fie fixă.
Obligă pârâta să restituie numiților C. C. și C. G. sumele încasate ca urmare a modificării valorii marjei de la 4,2 % la 6,2 %, de la momentul intervenirii majorării și până în prezent.
Respinge capătul de cerere privind aplicarea pârâtei a unei amenzi contravenționale, conform art. 16 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile, de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dact. GNC /Dact.ACN
6 ex.11/.06.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2405/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4146/2013.... → |
|---|
