Acţiune în constatare. Sentința nr. 8027/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8027/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 21034/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.8027
Ședința publică din data de 11.09.2013
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamantul B. V. cu domiciliul în G., .. 2, ., în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle nr. 15, sector 1.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 04.09.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.10.2012, reclamantul B. V. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A. București, să pronunțe o hotărâre care să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3 pct. 3.5 din Contractul de credit nr. RE_/20.06.2007, să constate nulitatea acestei clauze și să fie obligată pârâta la restituirea, către reclamant, a sumei reținute cu titlu de comision de administrare. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, la data de 20.06.2007, a încheiat cu pârâta Contractul de credit nr. RE_, având ca obiect acordarea unui credit în sumă de 10.250 euro, cu o dobândă de 9,5 % pe an, sumă la care se adaugă comision de administrare lunar în procent de 0,45% la soldul inițial, urmând ca după primul an banca să poată renunța la acest comision.
A precizat reclamantul că, deși a trecut mai mult de un an de la data încheierii contractului, banca nu a înțeles să reducă acest comision de administrare, care este împovărător pentru reclamant.
A învederat reclamantul că acest comision de administrare, calculat la valoarea soldului inițial, disimulează de fapt un procent consistent de dobândă, mărind astfel artificial costul efectiv al creditului și creând băncii un avantaj concurențial, contrar uzanțelor de pe piața bancară.
A mai arătat reclamantul că acest comision nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care de fapt disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision, disimulare ce echivalează cu un dol.
În continuare, reclamantul a redat definiția consumatorului, a comerciantului și condițiile de identificare a clauzelor abuzive, în concordanță cu prevederile Legii nr. 193/2000, arătând că contractul de credit supus analizei instanței intră sub incidența Legii nr. 193/2000 întrucât împrumutații au calitatea de consumatori.
În concluzie, a mai arătat reclamantul, clauza a cărei nulitate o solicită este o clauză contractuală neclară, nenegociată, contradictorie și interpretabilă iar consecința evidentă a aplicării acesteia este generarea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contractul care conține această clauză fiind un contract de adeziune, cu clauze prestabilite, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura această clauză.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000.
În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri în copie (f. 6-13, 31-41).
Pârâta S.C. R. B. S.A. BUCUREȘTI a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de netimbrare a acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, deoarece clauzele din convenția de credit nu sunt abuzive.
Cu privire la excepția de netimbrare a acțiunii, reclamanta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. g din Legea nr. 146/1997 pentru ca acțiunea să fie scutită de taxă judiciară de timbru, întrucât nu au calitatea de reclamant atât persoana fizică cât și asociația pentru protecția consumatorului, numai în această situație operând prevederea legală invocată. Mai mult, a mai arătat pârâta, capătul de cerere prin care se solicită repunerea părților în situația anterioară reprezintă o acțiune în pretenții, evaluabilă în bani, astfel încât trebuie timbrată corespunzător.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, pârâta a arătat obligația de plată a sumelor a căror restituire se solicită curge de la data încheierii contractului, cererea de chemare în judecată fiind introdusă după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 1 alin. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a arătat, în sinteză, că contractul încheiat între părți are la bază principiul libertății de voință a părților, inserat în art. 969 C.civ. și că, în virtutea acestuia, intervenția judecătorului trebuie să fie una marginală și că în mod eronat au fost asimilate în literatura de specialitate contractele de credit cu contractele de adeziune.
A precizat pârâta că, pentru a fi considerate clauze abuzive în sensul Legii nr. 193/2000, clauzele contractule trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții și anume clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul și clauza să creeze, contrar cerinței bunei credințe, un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.
În ceea ce privește prima cerință impusă de lege, a precizat pârâta că banca nu refuză negocierea contractelor cu clienții săi în situația în care există o solicitare a clientului în acest sens, ori, în speță, reclamantul a ales un produs dintre produsele oferite de bancă fără a solicita, anterior încheierii contractului, o anumită negociere, intenția reclamantului fiind aceea de a stabili dacă costul creditului este convenabil pentru el, fără a conta din ce anume este compus acel cost.
În măsura în care reclamantul nu a avut nemulțumiri la încheierea contractului, mai arată pârâta, acesta nu poate veni ulterior și să invoce faptul că nu s-au purtat negocieri asupra contractului, astfel încât, în aprecierea pârâtei, prima condiție nu este îndeplinită.
Referitor la cea de-a doua condiție, pârâta a arătat că comisionul de administrare nu este unul abuziv, cu atât mai mult cu cât nici prin OUG nr. 50/2010 nu a fost eliminat acest comision ci s-a confirmat legalitatea lui, el fiind perceput pentru monitorizarea, înregistrarea, efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării, rambursării creditului acordat consumatorului.
A mai precizat pârâta că nici un text de lege nu impune băncii criterii de cuantum și conținut în stabilirea costurilor ce urmează a fi percepute consumatorului pentru produsele de credit, ci doar obligația de a specifica în contract toate costurile datorate pentru respectivul credit, obligație respectată de către pârâtă.
A învederat pârâta că clauza referitoare la comisionul de administrare credit stabilește un drept contractual al băncii, clauza fiind expresă, fără echivoc și angajează răspunderea contractuală a împrumutatului de a plăti în fiecare an comision de administrare pe toată perioada de derulare a contractului, administrarea creditului fiind o activitate complexă, ce include o . operațiuni care se derulează pe întreaga durată a creditului, indiferent dacă clientul este bun sau rău platnic, implicând mijloace tehnice și umane care generează costuri.
A mai arătat pârâta că și cererea reclamantului de restituire a sumei reținută cu titlu de comision de administrare este nefondată întrucât, așa cum a arătat, sumele au fost reținute în baza prevederilor contractuale.
Pârâta a invocat și inadmisibilitatea acțiunii în constatarea clauzelor abuzive, arătând că reclamantul are la îndemână acțiunea în realizare, cu atât mai mult cu cât a formulat contestație la executarea silită la care este supus în baza titlului executoriu reprezentat de contractul care face obiectul prezentei cauze.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ.
A solicitat judecata cauzei și în lipsă.
A depus la dosar înscrisuri în copie (f.54-102).
În baza art. 242 alin. 2 C.proc.civ, pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 05.07.2013, pârâta a depus la dosar precizări prin care a arătat că valoarea comisionului de administrare achitat de reclamant de la data încheierii creditului este în cuantum de 2.422,81 euro.
La termenul de judecată din data de 04.09.2013, pârâta, prin reprezentant convențional, a renunțat la excepția de netimbrare a acțiunii, invocată prin întâmpinare.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și de timbru judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 1 pct. 1 și 3 C.proc.civ.
Prin Încheierea din data de 04.09.2013, s-a luat act că pârâta a renunțat la excepția de netimbrare a acțiunii invocată prin întâmpinare și s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, pentru considerentele reținute în încheiere.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între pârâta S.C. R. B. S.A. București, în calitate de împrumutător, și reclamantul B. V., în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de credit nr. RE_ la data de 20.06.2007 (f. 6-9, 84-87), prin care reclamantul a fost împrumutat cu suma de 10.250 euro, cu o dobândă fixă de 9,5% pe an și comision de administrare de 0,45% aplicabil la valoarea inițială a creditului.
La încheierea contractului, reclamantului i s-a înmânat graficul de rambursare, care conținea principalul, dobânda, comisionul de administrare și suma totală lunară de achitat de către acesta (f. 84-86).
Reclamantul solicită să se constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 3 pct. 3.5 din contractul încheiat cu pârâta, întrucât o consideră abuzivă. Totodată, solicită și restituirea sumei de încasată de bancă cu titlu de comision de administrare.
Potrivit art. 3 pct. 3.5 din Contractul de credit nr. RF_/20.06.2007, ”Pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de aceasta în baza contractului de credit, Împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,45% ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea inițială a creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. Începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a Băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei Împrumutatului, Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia Băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris Împrumutatului până la data scadenței primei rate aferente anului respectiv de creditare. Banca va analiza anul oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare”.
În drept, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri în afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Reținând relevanța jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie, din care reiese definiția consumatorului ca fiind acea parte vulnerabilă din punct de vedere economic și mai puțin experimentată în materie juridică, instanța apreciază că reclamantul, raportat la obiectul Contractul de credit nr. RE_ la data de 20.06.2007, are calitatea de consumator iar pârâta S.C. R. B. S.A. București are calitatea de comerciant – împrumutător, încheind contractul de credit în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din aceeași lege, deci Contractul de credit nr. RE_ la data de 20.06.2007 intră sub incidența Legii nr. 193/2000.
Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută.
Conform art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin 1 din aceeași lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Conform art. 10 lit. b OG 21/1992,consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 și 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzei mai sus menționate se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin.6 din lege se prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară, prevăzută la art. 4 alin. 2 conform căreia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil".
Clauzele referitoare Ia dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate. Comisionul de administrare intră în sfera noțiunii de „preț a contractului de credit", de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE:
(g) „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să Ie suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...".
(i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total a! creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului...".
Instanța apreciază că textul de lege indicat limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului.
Cu privire la negocierea clauzelor contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede că o clauză contractuală va ti considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Instanța reține că negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale iar, în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuții referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate.
Inserarea clauzelor privind comisionul de administrare nu putea fi influențată de consumatori, clauzele având un caracter standard și regăsindu-se în contractele de credit încheiate de bancă cu diverși consumatori.
În cauză, nu au fost administrate probe referitoare la modalitatea de informare a reclamantului asupra condițiilor de creditare în sensul menționat mai sus.
Nu pot fi reținute susținerile pârâtei conform cărora nu a existat o cerință din partea reclamantului de a negocia contractul și din acest motiv contractul nu a fost negociat.
Mai mult, în cuprinsul contractului de credit nu este prevăzut dreptul reclamantului de a solicita rezilierea acestuia în situația în care nu este de acord cu modificările cauzate de aplicarea clauzelor în litigiu.
În consecință, în lipsa unor dovezi contrare, instanța apreciază că clauza indicată de reclamant are natura unei clauze pre-formulate, nenegociate liber de părți.
În examinarea caracterului abuziv al clauzei, instanța va avea în vedere și echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutaților, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
Instanța reține că există un dezechilibru semnificativ între prestațiile celor două părți, dat fiind cuantumul ridicat al comisionului față de valoarea creditului, în condițiile în care comisionul, în procent de 0,45%, este aplicabil la soldul inițial al creditului acordat și este plătibil lunar.
La sfârșitul perioadei de creditare, reclamantul ajunge să achite pârâtei suma de 21.450,9 euro din care 10.250 euro credit, 5.665,9 euro dobândă și 5.535 euro comision de administrare (f. 86).
Se observă că acest comision de administrare este apropiat ca valoare de dobânda percepută de bancă, fapt care arată că, astfel perceput, comisionul de administrare creează un dezechilibru important între drepturile celor două părți contractante.
Astfel, pentru argumentele dezvoltate mai sus, va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, prevăzută de art. 3 pct. 3.5 din Contractul de credit nr. RF_/20.06.2007.
Referitor la capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate de bancă cu titlu de comision de administrare, instanța reține că nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil ce constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale.
Principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
În fapt, potrivit precizărilor formulate de S.C. R. B. S.A. București (f. 53), în temeiul Contractul de credit nr. RF_/20.06.2007, valoarea comisionului de administrare achitat de reclamant a fost în sumă de 2.422,81 euro.
În consecință, instanța va dispune repunerea reclamanților în situația anterioară și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamanți a acestei sume.
Instanța nu poate reține apărarea pârâtei conform căreia acțiunea în constatare ar fi inadmisibilă întrucât reclamantul are la dispoziția acțiunea în realizare în cadrul contestației la executare, întrucât acțiunea în constatarea clauzelor abuzive este o cale specială pusă la dispoziția părților pentru a obține anularea unui contract care constituie titlu executoriu.
Totodată, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, astfel cum a fost precizată, având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamantul B. V. cu domiciliul în G., .. 2, ., în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle nr. 15, sector 1.
Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3 pct. 3.5 din Contractul de credit nr. RF_/22.06.2007.
Anulează clauza prevăzută de art. 3 pct. 3.5 din Contractul de credit nr. RF_/22.06.2007.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.422,81 euro (în echivalent lei) încasată cu titlu de „comision de administrare”.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2013.
Președinte Grefier
Red.E.P./ Dact.GO / 4 ex /07.10.2013
.>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1217/2013.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 350/2013. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
