Acţiune în constatare. Sentința nr. 6240/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6240/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 6011/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6240
Ședința publică din data de 12.06.2013
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții C. S. și C. S., ambii cu domiciliul în G., .. 35, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMANIA S.A. București prin Sucursala G. cu sediul în ., .> Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 05.06.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.04.2012, reclamanții C. S. și C. S. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. București prin Sucursala G., să pronunțe o hotărâre care să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condiții generale ale Convenției de credit nr._/25.07.2008 (referitoare la comisionul de risc), să constate nulitatea acestor clauze și să fie obligată pârâta la restituirea, către reclamanți, a sumei de 2.453,51 CHF, în echivalent în lei, reprezentând comision de risc încasat. Au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că la data de 25.07.2008, au încheiat cu pârâta Convenția de credit nr._ având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 26.500 CHF cu o dobândă de 3,99 % pe an și comision de risc de 0,22% aplicabil la soldul creditului.
Au arătat reclamanții că, urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, au notificat pârâta, prin adresa nr._/17.09.2010, cu privire la refuzul de a accepta actul adițional emis de bancă prin care comisionul de risc a fost redenumit comision de administrare.
În continuare, reclamanții au redat definiția consumatorului, a comerciantului și condițiile de identificare a clauzelor abuzive, în concordanță cu prevederile Legii nr. 193/2000.
Au precizat reclamanții că clauzele, prevăzute de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și de art. 3.5 din Condițiile Generale, care stabilesc plata unui comision de risc de 0,22% din suma datorată, sunt abuzive, întrucât atât dobânda cât și comisionul de risc sunt percepute pentru unul și același lucru, comisionul de risc nefiind, în accepțiunea reclamanților, decât o dobândă mascată.
Mai arată reclamanții că nu se stabilește în contract care este riscul pentru care se plătește comisionul, toate riscurile fiind suportate de către reclamanți, astfel încât această clauză este neclară în raport cu inexistența în persoana pârâtei a unui veritabil risc contractual.
Mai mult, mai arată reclamanții, comisionul de risc este perceput de bancă pentru a-și acoperi propriul risc, consumatorul fiind cel care nu va suporta doar riscul propriu, ci și riscul băncii astfel încât, în situația în care piața ar evolua în favoarea consumatorului, acesta ar datora comisionul de risc pentru a acoperi reducerea profitului previzionat de bancă.
Reclamanții au invocat în susținerea poziției lor prevederile art. 4¹ din Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice.
În drept, au invocat dispozițiile art. 1 alin. 3 coroborat cu art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 193/2000, art. 4¹ din Regulamentul BNR nr. 3/2007, art. 78 Legea nr. 296/2004.
În susținerea cererii lor, reclamanții au depus la dosar înscrisuri în copie (filele 12-45).
Pârâta S.C. V. R. S.A. BUCUREȘTI prin Sucursala G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, deoarece clauzele din convenția de credit nu sunt abuzive.
A arătat pârâta că, întrucât reclamanții au notificat banca cu privire la refuzul de a semna Actul adițional la contract și ca urmare a revenirii legiuitorului asupra art. 95 din OUG nr. 50/2010 (în sensul că acest articol nu se aplică contractelor în derulare la data intrării în vigoare a actului normativ, cu excepția creditelor încheiate pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a ordonanței), între reclamanți și pârâtă se derulează contractul astfel cum a fost acesta agreat la data încheierii acestuia.
A învederat pârâta că activitatea bancară, deși se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public și beneficiază de reglementare și supraveghere din partea BNR. A indicat faptul că o clauză, pentru a fi considerată abuzivă, trebuie să îndeplinească condițiile stipulate la art. 4 din Legea nr. 193/2000, aceste condiții nefiind îndeplinite în ceea ce privește clauza din contract care se referă la comisionul de risc. Astfel, a arătat că această clauză a fost în mod direct negociată cu părțile, iar banca a fost de bună credință, explicându-le clienților săi conținutul clauzei iar simpla pre-redactare a contractului nu exclude posibilitatea negocierii unor clauze și buna sau reaua credință trebuie analizată doar din perspectiva încălcării echilibrului contractual.
A apreciat pârâta că negocierea clauzelor contractuale s-a realizat prin acceptarea ofertei, a produsului lansat de bancă iar intenția reclamanților la negocierea contractului de credit a fost aceea de a stabili dacă costul creditului este convenabil pentru ei, fără a conta din ce anume este compus acel cost.
Cu privire în mod expres la comisionul de risc, pârâta a arătat că riscul se generează prin simpla acordare a creditului și trebuie reevaluat în permanență, clauza fiind negociată cu reclamanții, cu scopul de a asigura chiar echilibrul contractual în raport cu evoluția stării financiare a reclamanților, criza pieței imobiliară fiind un grăitor exemplu în sensul că nici garanțiile imobiliare nu oferă o sursă sigură de rambursare a creditelor.
Comisionul de risc este o parte a prețului contractului, motiv pentru care se regăsește identificat în mod expres în graficul de rambursare, alături de celelalte elemente ale creditului, urmând a fi suportate de către beneficiarul final, respectiv reclamanții din prezenta clauză.
În consecință, în temeiul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, care preia prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, obiectul contractului, în speță prețul acestuia, nu poate face obiectul aprecierii caracterului abuziv al clauzei, în măsura în care această clauză este exprimată în mod clar și inteligibil.
A mai precizat pârâta că riscul suportat de către bancă este reprezentat de scăderea prețului imobilelor pe piața imobiliară, inclusiv a celor aduse în garanție și că acest comision de risc nu reprezintă un echivalent al garanției imobiliare reale – ipoteca, obiectul lor fiind diferit: comisionul de risc acoperă riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și alte astfel de riscuri.
Pârâta a arătat că reclamanții au agreat obligația de plată a comisionului de risc, atât sub aspectul valorii (procentual), cât și sub aspectul duratei de aplicabilitate (pe toată durata de derulare a convenției), prin semnarea convenției, astfel încât, potrivit principiului statuat de art. 969 C.civ., aceștia trebuie să respecte clauzele contractuale.
În drept, a invocat dispozițiile art. OG nr. 99/2006, ale Regulamentului 17/2003 al BNR, a Legii nr. 193/2000, a Directivei nr. 93/13/CEE și art. 969 C.civ.
A depus la dosar înscrisuri în copie (filele 65-119).
În baza art. 242 alin. 2 C.proc.civ, pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 05.06.2013, pârâta a depus la dosar precizări prin care a arătat că, pentru perioada 25.08.2008 - 26.07.2010, valoarea comisionului de risc achitat de reclamanți a fost în sumă de 1.367,51 CHF iar valoarea comisionului de administrare achitat de către aceștia pentru perioada 25.08._13 a fost de 1.853,96 CHF.
Reclamanții au depus concluzii, scrise prin care au solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.221,47 CHF cu titlu de comision de risc și de administrare, conform precizărilor făcute de către pârâtă.
Pârâta a depus concluzii scrise prin care a reiterat susținerile făcute pe parcursul derulării litigiului.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și de timbru judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 1 pct. 1 și 3 C.proc.civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului C. S. (răspunsul la interogatoriu aflându-se la filele 130-132).
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de împrumutător, și reclamanți, în calitate de împrumutați s-a încheiat Convenției de credit nr._ din data de 25.07.2008 (filele 12-27) prin care reclamanții au fost împrumutați cu suma de 26.500 CHF, cu o dobândă fixă de 3,99% pe an și comision de risc de 0,22% aplicabil la soldul creditului, împrumutul fiind garantat cu o ipotecă de rang II asupra imobilului proprietatea garanților C. I. și C. M..
La încheierea contractului, reclamanților li s-a înmânat graficul de rambursare, care conținea principalul, dobânda, comisionul de rezervă, comisionul de risc și suma totală lunară de achitat de către aceștia (filele 23-27).
Reclamanții solicită să se constate nulitatea absolută a unor clauze din contractul încheiat, întrucât sunt abuzive, după cum urmează:
- art. 3.5 din Condițiile Generale: „Comisionul de risc. Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”;
- art. 5 lit. a din Condițiile Speciale: „Comision de risc. 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit”, reluate în art. 3 pct. 5.1 lit. a din Condiții speciale ale actului Adițional referitoare la comisionul de risc, redenumit comision de administrare credit.
Reclamanți au solicitat și restituirea, prin echivalent în lei, a sumei de 3.221,47 CHF, reprezentând comision de risc încasat de bancă, redenumit comision de administrare.
Prin notificarea înregistrată la V. R. – Sucursala G. sub nr. 1178/17.09.2010 - trimisă ca urmare a invitației adresate de pârâtă reclamanților pentru a se prezenta și a semna Actul adițional la contract -, reclamanții au respins în mod expres actul adițional în forma propusă și au apreciat că înlocuirea comisionului de risc cu un comision de administrare pe toată durata creditării nu este legală în condițiile în care părțile nu au convenit asupra perceperii unui astfel de comision, iar introducerea acestuia în contract este contrară dispozițiilor art. 4 alin. 1 și art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
În drept, potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a opta între a se adresa direct organelor judecătorești, în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă (art. 14) și a sesiza organele competente să controleze respectarea dispozițiilor legii, anume Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, precum și specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice (art. 8 și 9).
În prezenta speță, reclamanții au calitatea de consumatori în sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 iar pârâta S.C. V. R. S.A. are calitatea de comerciant - împrumutător încheind contractul de credit în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din aceeași lege, deci Convenția de credit nr._ și Actul adițional la convenție intră sub incidența Legii nr. 193/2000. Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută.
Conform art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin 1 din aceeași lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Conform art. 10 lit. b OG 21/1992,consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 și 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin.6 din lege se prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară, prevăzută la art. 4 alin. 2 conform căreia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil".
Clauzele referitoare Ia dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate. Comisionul de risc intră în sfera noțiunii de „preț a contractului de credit", de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE:
(g) „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să Ie suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...".
(i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total a! creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului...".
Riscul de credit este în strânsă legătură cu riscul de diminuare a valorii creanței, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, cum sunt acestea reglementate de art.26 alin. 1 din Ordonanța de Urgența a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Instanța apreciază că textul de lege indicat limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului.
Cu privire la negocierea clauzelor contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede că o clauză contractuală va ti considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Instanța reține că negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale iar, în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuții referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate.
Prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada că între părți s-au încheiat mai multe contracte de credit. În contractul încheiat de reclamanți cu pârâta supus controlului instanței, se prevede un comision de risc de 0,22% la sold, în timp ce, în alte contracte încheiate între bancă și reclamanți acest comision variază ca și procent între 0,1% (fila 85) și 0,15% (fila 67), ca atare acest comision nu a fost negociat între părți în contractul dedus judecății, având valoarea cea mai mare.
Inserarea clauzelor privind comisionul de risc, respectiv comisionul de administrare nu putea fi influențată de consumatori, clauzele având un caracter standard și regăsindu-se în contractele de credit încheiate de bancă cu diverși consumatori.
Mai mult, în cuprinsul contractului de credit nu este prevăzut dreptul reclamanților de a solicita rezilierea acestuia în situația în care nu sunt de acord cu modificările cauzate de aplicarea clauzelor în litigiu.
În consecință, în lipsa unor dovezi contrare, instanța apreciază că toate clauzele indicate de reclamanți au natura unor clauze pre-formulate, nenegociate liber de părți.
În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța va avea în vedere și echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutaților, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
Instanța reține că există un dezechilibru semnificativ între prestațiile celor două părți, dat fiind cuantumul comisionului față de valoarea creditului în condițiile în care comisionul nu este definit în cuprinsul convenției, nu se precizează care este riscul acoperit prin instituirea acestui comision, nu se precizează dacă este vorba de costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de pârâtă ca urmare a unei fapte a consumatorului.
Mai mult, nu se precizează, în cuprinsul convenției dacă există sau nu posibilitatea de restituire a comisionului plătit odată cu fiecare rată în cazul în care un astfel de eveniment nu se produce.
Chiar în situația în care am reține, în plus față de dispozițiile contractuale, definiția riscului de credit în sensul art. 3 lit. g din Normele BNR nr. 17/18.12.2003, respectiv riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia, instanța apreciază că a fost încălcat echilibrul contractual în lipsa unei prestații care să justifice perceperea comisionului în cauză.
Astfel, în acest context, reține că, în fapt, potrivit convenției, comisionul de risc în cuantum de 0,22% se calculează lunar, spre deosebire de dobânzi sau alte comisioane iar, în condițiile Convenției, la finalul creditării, reclamanții vor avea de rambursat principalul de 26.500 CHF, dobânda în cuantum de 15.678,26 CHF și un comision de risc în cuantum de 10.222,81 CHF (fila 27).
Or, în împrejurările în care rambursarea creditului este garantată printr-o ipotecă asupra imobilului aflat în proprietatea garanților, conform pct. 7 din convenție și penalitățile pentru întârzierile la plată au fost stabilite la 2% din valoarea sumelor datorate și neplătite la scadență, conform pct. 4 din contract, nu pot fi reținute argumentele pârâtei referitoare la riscul determinat de eventuale variațiuni ale pieței imobiliare sau ale pieței valutare.
Echilibrul contractual este afectat nu doar având în vedere cuantumul ridicat al comisionului prin raportare la prețul total al contractului, ci și prin încasarea sumelor cu titlu de comision de risc fără ca, în situația în care, la sfârșitul perioadei de creditare, riscul avut în vedere nu s-a produs, să fie prevăzută obligația sau posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu.
Contrar susținerilor pârâtei, instanța reține că, deși reclamantul C. S. a absolvit cursuri de învățământ superior, potrivit răspunsurilor date la interogatoriul administrat, reclamanții consumatori au acționat, la momentul încheierii contractului de credit, de pe o poziție inegală în raport cu profesionistul V. SA, acesta din urmă având obligația de informare asupra tuturor produselor oferite de bancă, asupra costului total al creditului, dar și asupra semnificației unor comisioane, cum este și comisionul de risc, respectiv asupra modalității de calcul al acestor comisioane.
În cauză, nu au fost administrate probe referitoare la modalitatea de informare a reclamanților asupra condițiilor de creditare în sensul menționat mai sus.
În ceea ce privește comisionul de administrare, instanța reține că, potrivit susținerilor pârâtei, în contextul modificărilor impuse de noul cadru legislativ creat de OUG nr. 50/2010, banca a adaptat structura de comisioane astfel încât să se încadreze în enumerarea limitativ prevăzută de art. 36 din cuprinsul OUG nr. 50/2010 menținând valoarea aferentă, iar, pe de altă parte, a clarificat, prin actul adițional, rațiunea perceperii acestui cost.
Comisionul denumit de pârâtă „comision de administrare” reprezintă, în esență, comisionul de risc indicat în cuprinsul Convenției de credit și vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/Codebitorilor/Garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către Împrumutat/Codebitor/Garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.
Deși, așa cum am arătat, în cuprinsul Actului adițional, este oferită o definiție a comisionului ce urmează a fi încasat cu titlu de comision de administrare, instanța apreciază că aceleași rațiuni avute în vedere în analiza dezechilibrului contractual cu referire la comisionul de risc, sunt valabile și în analiza caracterului abuziv al clauzei ce prevede comisionul de administrare.
În sensul art. 40 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.
Conform art. II din Legea nr. 288/2010, actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi (02.01.2011).
Având în vedere că reclamanții au notificat banca cu privire la refuzul de a semna Actul adițional la contract, între reclamanți și pârâtă trebuia să se derulează contractul astfel cum a fost acesta agreat la data încheierii acestuia.
Astfel, pentru argumentele dezvoltate mai sus, va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prevăzute de pct. 5 lit. a ”Comision de risc” din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/25.07.2008 și art. 3.5 ”Comision de risc” din Condițiile generale ale aceleiași convenții, comision care a fost redenumit Comision de administrare în art. 3 din Actul Adițional la Convenția de credit.
Referitor la capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate de bancă cu titlu de comision de risc, ulterior redenumit comision de administrare, instanța reține că nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil ce constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale.
Principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
În fapt, potrivit precizărilor formulate de V. R. SA (f. 170),în temeiul convenției de credit nr._/25.07.2008, pentru perioada de 25.08.2008 – 26.07.2010, valoarea comisionului de risc achitat de reclamanți a fost în sumă de 1.367,51 CHF iar valoarea comisionului de administrare achitat de către aceștia în baza Actului adițional pentru perioada 25.08._13 a fost de 1.853,96 CHF, în total fiind reținută suma de 3.221,47 CHF.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C.proc.civ., o va obliga pe pârâtă la plata, către reclamanți, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.240 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 1105/12.03.2013 (f. 156).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, astfel cum a fost precizată, având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții C. S. și C. S., ambii cu domiciliul în G., .. 35, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMANIA S.A. București prin Sucursala G. cu sediul în ., .> Constată caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare, prevăzute de art. 5 lit. a ”Comision de risc” din Condițiile speciale ale Convenției și art. 3.5 ”Comision de risc” din Condițiile generale ale convenției din Convenția de Credit nr._/25.07.2008.
Anulează clauzele prevăzute de art. 5 lit. a ”Comision de risc” din Condițiile speciale ale Convenției și art. 3.5 ”Comision de risc” din Condițiile generale ale convenției din Convenția de Credit nr._/25.07.2008.
Obligă pârâta la restituirea, către reclamanți, a sumei de 3.221,47 CHF (în echivalent lei) încasată cu titlu de „comision de risc”, redenumit ”comision de administrare”.
Obligă pârâta la plata, către reclamanți, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.240 lei reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2013.
Președinte Grefier
E. P. G. O.
pentru grefier, aflat în concediu de odihnă,
semnează, conf. disp. art. 261 alin. 2 C.P.C.,
grefier șef, G. A. N.
N.
Red EP / Dact M. / 5 ex /19.07.2013
.
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3057/2013.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
