Partaj judiciar. Încheierea nr. 03/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 03/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 18919/233/2011
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 03.12.2013
Instanța constituită din:
Președinte – N.-V. C.
Grefier – I. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâtii D. V., D. M. și D. V., având ca obiect „partaj judiciar”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin avocat Ș. G. și pârâtii D. M. și D. V., prin avocat D. C., lipsă fiind pârâtul D. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul reclamantei a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1094 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei a pus concluzii pentru admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. A solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune, urmând ca reclamanta să fie obligată la plata unei sulte, conform sumei indicate în raportul de expertiză. A solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, dar fără acordarea onorariului de avocat.
Apărătorul pârâților a pus concluzii pentru admiterea acțiunii și atribuirea imobilului reclamantei. În ceea ce privește sulta la care va fi obligată reclamanta, a solicitat să fie avută în vedere suma indicată în obiecțiunile la raportul de expertiză, pe care expertul-parte le-a determinat. De asemenea, a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată și compensarea onorariilor avocațiale.
Apărătorul reclamantei a solicitat, în replică, să fie avut în vedere raportul de expertiză cu privire la sultă, având în vedere că au fost validate doar sumele din raport.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 10.12.2013.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.12.2013.
Președinte Grefier
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 10.12.2013
Instanța constituită din:
Președinte – N.-V. C.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 17.12.2013.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2013.
Președinte Grefier
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 17.12.2013
Instanța constituită din:
Președinte – N.-V. C.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 19.12.2013.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2013.
Președinte Grefier
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 19.12.2013
Instanța constituită din:
Președinte – N.-V. C.
Grefier – I. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâtii D. V., D. M. și D. V., având ca obiect „partaj judiciar”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea la data de 10.12.2013, 17.12.2013 și apoi la data de 19.12.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 26.09.2011 reclamanta D. M. a chemat în judecată pe pârâții D. V., D. M. și D. V., solicitând ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în G., . nr. 37, compus dintr-o casă de locuit situată pe o suprafață de teren de 306,9 mp, casă construită din cărămidă, acoperită cu tablă, formată din 2 camere, o baie și magazie.
A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că potrivit certificatului de moștenitor nr. 1 din 8.01.2001 emis de BNP C. D., în urma decesului soțului reclamantei au rămas ca moștenitori reclamanta, în calitate de soț supraviețuitor cu o cotă de ¼ din masa succesorală și cei 3 copii fiecare cu câte ¼ din masa succesorală.
A solicitat ieșirea din indiviziune cu atribuirea imobilului către reclamantă
și obligarea sa la plata sumelor corespunzătoare.
A solicitat efectuarea unei expertize imobiliare pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului.
A depus înscrisuri (f. 3-5).
Pârâții D. V., D. M. și D. V. au formulat întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu cererea formulată de către reclamantă, cu atribuirea imobilului către reclamantă și stabilirea obligației de plată a reclamantei către pârâți conform cotelor ce revin părților potrivit certificatului de moștenitor nr. 1/08.01.2011 încheiat de BNP C. D..
Au solicitat efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică de evaluare a bunului supus partajării, raportul de expertiză tehnică realizat de dl. expert S. M. fiind depus la dosar, ca și răspunsul la obiecțiunile pârâților (f. 63-69, f. 89)
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 03.12.2000 a decedat D. T., cu ultimul domiciliu în G., .. 37, jud. G.. .
Conform certificatului de moștenitor nr. 1/08.01.2001 au calitatea de moștenitori acceptanți ai defunctului D. T. părțile din prezenta cauză, respectiv reclamanta D. M. în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de 174 din masa succesorală, precum și pârâții D. V., D. M. și D. V., în calitate de fiică/fiu, fiecare cu o cotă de ¼ din masa succesorală.
Potrivit certificatului de moștenitor printre bunurile imobile menționate ca făcând parte din masa succesorală este inclusă și cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului din G., .. 37, jud. G., compus în totalitate din suprafața de 306,9 mp teren și dintr-o casă de locuit situată pe terenul menționat, construită din cărămidă, acoperit cu tablă, formată din 2 camere, o bucătărie, o baie și o magazie, consemnându-se că restul cotei de proprietate indiviză de ½ din imobilul de mai sus aparține soției supraviețuitoare D. M., formând cota de bun comun, conform art. 30 C. familiei.
Așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 47/17.01.1996 de BNP A. E. imobilul situat în G., .. 37 a fost dobândit împreună prin cumpărare de către defunctul D. T. și D. M..
Potrivit disp. art. 106 al. 1 din legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale - în cadrul procedurii succesorale, notarul public stabilește calitatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum și compunerea masei succesorale iar potrivit art. 115 al. 3 din același act normativ certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică imobiliară realizat de dl. expert M. S. imobilul supus partajului are o valoare de piață de 90.600 lei.
De asemenea din raportul de expertiză rezultă faptul că imobilul nu poate fi partajat în natură, expertul recomandând atribuirea uneia din părți cu plata sultei cuvenite cotelor succesorale.
În conformitate cu disp. art. 673 ind. 10 al. 1 și 4 cod proc. civilă în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, instanța poate, la cererea unuia dintre coproprietari, să atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari.
Având în vedere că singurul care a solicitat atribuirea bunurilor este reclamanta instanța va dispune sistarea stării de indiviziune prin atribuirea către reclamantă a bunului supus partajării urmând să fie obligată la plata către cei trei pârâți a contravalorii cotelor părți cuvenite acestora.
Având în vedere valoarea bunului succesoral precum și cotele succesorale ale pârâților (1/4 fiecare) reclamanta urmează să fie obligată la plata către fiecare pârât la plata sumei de 11.325 lei cu titlu de contravaloare cotă parte (1/4 din ½ din valoarea bunului).
Având în vedere că ambele părți au realizat cheltuieli de judecată, văzând și poziția părților, în temeiul disp. art. 276 cod proc. civilă instanța urmează să dispună compensarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect „partaj judiciar” formulată de reclamanta D. M., cu domiciliul în G., ., nr. 37, jud. G., în contradictoriu cu pârâții D. V., cu domiciliul în București, sector 5, ., ., D. M., cu domiciliul în G., .. 6, ., . V., cu domiciliul în G., ., jud. G..
Dispune ieșirea părților din indiviziune și ca efect al partajului atribuie reclamantei D. M. imobilul casa de locuit și teren în suprafață de 306,9 mp situat în G., . nr. 37 .
Obligă reclamanta să plătească fiecăruia din cei 3 pârâți – D. V., D. M. D. V. câte_ lei cu titlu de contravaloare cotă parte.
Dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.12.2013.
Președinte, Grefier,
Jud. N. V. C. I. M.
Red NVC / Dact IM/ 8 ex / 27.03.2014
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 360/2013.... → |
---|