Actiune in regres. Sentința nr. 8465/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 8465/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 19030/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8465

Ședința publică de la 24 Septembrie 2013

PREȘEDINTE O. B.

Grefier E. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamanta . GROUP SA în contradictoriu cu pârâta M. G. prin Primar.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 24.09.2013 când a dat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 03.10.2012, sub nr._, reclamanta . București a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții M. G. și C. L. al mun. G., să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâții în solidar la plata sumei de 5706,91 lei cu titlu de contravaloare despăgubire, a dobânzii legale datorată de la data introducerii acțiunii si pană la plata debitului principal, precum și a cheltuielilor de judecată aferente.

În motivarea cererii, a arătat că la data de 12.01.2011, autovehiculul marca F. Bravo, cu nr. de înmatriculare_, condus de I. S., a fost avariat în urma acroșării unei gropi din carosabil din mun. G., pe .. La acea dată, autovehiculul era asigurat CASCO al reclamantei în baza poliței .-_.

A mai arătat reclamanta că a constituit dosarul de daună nr. CA/GL/11/_ și a achitat asiguratului său despăgubirea în cuantum total de 5706,91 lei, sumă pe care a solicitat-o prin prezenta acțiune de la pârâți. Reclamanta a arătat că a avut în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995, cele ale art. 998-999 din Codul civil, precum și faptul că administrarea drumurilor publice din G. este in sarcina pârâtei C. L. al mun. G., iar proprietarul drumului este M. G..

A precizat și faptul că pârâtele au fost invitate la conciliere directă dar nu au dat curs invitației.

În drept, a invocat dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995, ale OUG nr.195/2002, coroborate cu art.22 din OG 43/1997, OG 9/2000, OG nr. 13/2011.

În susținerea cererii, a depus, în copie, actele dosarului de daună și corespondența cu pârâtele (filele 6-14).

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 453,41 lei și timbru judiciar de 3 lei.

Legal citată, pârâta M. G. prin Primar a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, învederând că reclamanta nu a făcut dovada că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995, respectiv nu a făcut dovada că accidentul s-a petrecut datorită stării necorespunzătoare a drumului.

A invocat și culpa conducătorului auto la producerea accidentului, întrucât din dosar nu rezultă că acesta ar fi adaptat viteza de rulare la condițiile speciale de drum, astfel încât să poată efectua manevre în condiții de siguranță, potrivit art. 48 din OUG nr. 195/2002.

În drept, pârâta a invocat prevederile art.115-118 C., OUG nr. 195/2002, Legea nr. 136/1995.

A solicitat judecarea dosarului și în lipsa sa de la dezbateri.

La rândul său, pârâta C. L. al mun. G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestei instituții, raportat la prevederile art. 21, 23 și 67 din Legea nr. 215/2001.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii întrucât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, afirmând că avariile menționate la autovehiculul în discuție puteau avea și altă cauză decât existența gurii de canalizare în carosabil.

În drept, a invocat prevederile art. 115-118 C..

Prin încheierea din 21.05.2013, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului L. al mun. G. și a încuviințat părților proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică auto, raportul de expertiză întocmit de dl expert D. G. fiind depus la dosarul cauzei pentru termenul din 17.09.2013 (filele 60-70), fără ca părțile să formuleze obiecțiuni.

Analizând acțiunea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate si a probelor administrate, instanța urmează să o admită în parte pentru următoarele considerente:

În fapt, în data de 12.01.2011, conducătorul auto I. S., în timp ce se deplasa pe . din mun. G., cu auto marca F. Bravo, cu nr. de înmatriculare_ aparținând asiguratului CASCO Unicredit Leasing Corporation IFN SA, a acroșat o groapă din carosabil, producându-se astfel avarierea autovehiculului.

Asiguratul reclamantei a solicitat repararea prejudiciului astfel creat în baza contractului de asigurare CASCO - polița de asigurare . nr._ (fila 7) valabilă în perioada 13.06.2008 – 12.06.2013, reclamanta constituind dosarul de daună nr. RA-018/GL/_ și achitând suma de 5706,91 lei cu titlu de despăgubiri prin OP nr._/24.01.2011 (filele 51-52).

Reclamanta a solicitat pârâților să-i achite contravaloarea acestor despăgubiri, fără ca acest demers să se finalizeze pozitiv.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea 136/1995, în limitele indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului, fiind în drept să recupereze sumele achitate cu acest titlu de la cel vinovat de producerea pagubei.

În speță, reclamanta a făcut atât dovada că a avut calitatea de asigurător CASCO al persoanei păgubite, cât și dovada faptului că a achitat acesteia suma reprezentând contravaloarea daunei produse ca urmare a intervenirii riscului asigurat.

Potrivit art.5 alin.2 și alin. 5 din OUG 195/2002, administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației, și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia, în caz contrar urmând să răspundă, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, in condițiile legii.

Instanța reține întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale în ceea ce privește M. G., respectiv existența faptei ilicite, constând în neluarea măsurilor pentru avertizarea participanților la trafic de existența unei denivelări semnificative pe . din mun. G., existența prejudiciului constând în avarierea autovehiculului asigurat și existența legăturii de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu.

Instanța constată ca dovedită legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu prin raportul de expertiză tehnică auto, ale cărui concluzii, necontestate de părți, confirmă că avariile înregistrate la autoturismul_ puteau fi cauzate de denivelarea existentă în carosabil din drumul public prezentă în planșele fotografice de la dosar.

Din concluziile raportului de expertiză rezultă însă că avarierea autoturismului la data de 12.01.2011 s-a datorat și neadaptării de către conducătorul auto I. S. a vitezei de rulare la condițiile de drum și de vizibilitate către înainte pe un asemenea sector de drum (fila 63) tocmai în condițiile în care accidentul s-a produs pe timp de noapte, la orele 19-20, în luna ianuarie, după cum chiar acesta a afirmat (fila 6).

În aceste condiții, instanța va reține că avariile produse la autoturismul cu nr. de înmatriculare_ se datorează atât culpei pârâtei Municipiului G. cât și conducătorului auto I. S., astfel că în baza contractului de asigurare facultativă de daune, CASCO, reclamanta este ținută să suporte jumătate din contravaloarea daunelor, în cuantum de 2853,45 lei.

Față de cele susmenționate, instanța apreciază cererea reclamantei ca fiind doar în parte întemeiată, urmând să o admită în această măsură și să oblige pârâta M. G. la plata sumei de 2853,45 lei către reclamantă cu titlu de despăgubiri.

Având în vedere dispozițiile art. 2 și 3 alin. 1 din OG nr. 13/2011, instanța va admite și capătul de cerere privitor la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a debitului principal.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, solicitate de reclamantă, în cuantum total de 2296,41 lei, compuse din taxă timbru - 453,41 lei, timbru judiciar - 3 lei, onorariu expert – 600 lei și onorariu avocațial – 1240 lei, instanța va reține ca dovedite doar cele privind taxa de timbru, timbru judiciar și onorariul expert. Înscrisurile depuse la dosar în dovedirea onorariului avocațial, de 1240 lei, nu sunt suficiente pentru a stabili o legătură clară între aceste cheltuieli (achitate pentru d-na avocat P. D.) și avocatul care a redactat acțiunea și a reprezentat în calitate de avocat titular reclamanta în prezentul litigiu (d-l avocat T. Ș.), conform împuternicirii de la dosar(fila 50), în convenția de colaborare fiind specificat faptul că d-l T. Ș. nu poate reprezenta reclamanta decât în substituirea avocatului titular, P. D.. Or, așa cum se poate observa, în dosar nu a fost depusă nicio împuternicire avocațială a d-nei avocat P. D.. Ca atare cererea privind aceste cheltuieli urmează a fi respinsă.

În concluzie, în temeiul art. 274 C., instanța va admite în parte cererea de acordare cheltuieli de judecată și va obliga pârâta la plata sumei de 528,21 lei cu titlu de cheltuieli, constând în taxă timbru, timbru judiciar și onorariu expert, proporțional cu pretențiile admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de . GROUP SA în contradictoriu cu C. L. al MUN. G. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . GROUP SA cu sediul ales în București, .. 1, ., birou 3A, sector 5, în contradictoriu cu pârâta M. G. prin PRIMAR, cu sediul în mun. G., ., jud. G..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2853,45 lei reprezentând despăgubiri și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii până la data plății efective a debitului principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 528,21 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă timbru, timbru judiciar și onorariu expertiză, proporțional cu pretențiile admise.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. BRUMĂElena B.

RED.OB/TEH.EB/4EX/25.10.2013 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 8465/2013. Judecătoria GALAŢI