Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 10246/233/2013
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 08 Noiembrie 2013
Președinte – R. D.
Grefier – V. A.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea solutionarii cauzei civile avand ca obiect contestatie la executare formulata de contestatoarea S. LUCREȚIA in contradictoriu cu intimații A. O., M. S. și I. A..
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data 25.10.2013, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, 08.11.2013, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, S. Lucreția a formulat, în contradictoriu cu A. O., M. S. și M. S., contestație la executare împotriva executării silite începută în dosarul nr. 82/2013 al B. T. Ș. și V. V., solicitând anularea formelor de executare.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a consemnat suma de bani reprezentând sultă la CEC, iar doi dintre creditori au ridicat partea care li s-a cuvenit.
Consideră contestatoarea că a stins datoria, iar executarea silită ar fi trebuit încheiată.
În drept, cererea nu a fost motivată.
În susținerea cererii, contestatoarea s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Intimatele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare.
Prin întâmpinare, intimatele au arătat că creditoarea nu a plătit și cheltuielile de executare pe care le-au avansat, astfel încât executarea silită a continuat.
La solicitarea instanței, executorul judecătoresc a depus o copie certificată a dosarului de executare.
La termenul din 27.09.2013, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării contestației la executare, excepție care a fost pusă în discuția părților la termenul din 25.10.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Având în vedere că cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc în data de 05.03.2013 (fila 111), în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă.
Potrivit art. 248 alin. 1 NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Față de excepția tardivității formulării contestației la executare, instanța o va admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 714 NCPC, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
În cauză, la cererea intimatelor din 05.03.2013 (fila 111), împotriva contestatoarei a început executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.4551/03.05.2012 și decizia civilă nr. 634/18.09.2011 (filele 112-114).
Prin încheierea nr. 82/05.03.2013 (fila 116) executorul judecătoresc a deschis dosarul de executare nr. 82/2013 și a solicitat instanței încuviințarea executării silite.
Prin încheierea nr. 2147/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ a fost încuviințată executarea silită (filele 118-119).
Executarea silită a început prin emiterea somației din 26.04.2013 (fila 122), care a fost comunicată contestatoarei în data de 07.05.2013 (fila 122 verso).
Față de data formulării contestației la executare, respectiv 24.05.2013, instanța constată că a fost depășit termenul de 15 zile, termen care s-a împlinit în data de 23.05.2013.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția tardivității și va respinge contestația la executare ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității.
Respinge contestația la executare formulata de contestatoarea S. LUCREȚIA domiciliata in galati, . nr.7, ., in contradictoriu cu intimații A. O., M. S. și I. A., domiciliati in Galati, . nr.23, ., . introdusă.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.R.D./Tehnored.V.A.6ex.-06.12.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 4221/2013. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 946/2013. Judecătoria... → |
---|