Anulare act. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 3248/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Publică din data de 23.12.2013
Președinte – E. L. D.
Grefier – A. C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamant G. P. în contradictoriu cu pârât M. D., având ca obiect anulare act REDUCȚIUNE TESTAMENTARĂ
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.12.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 12.12.2013, la data de 19.12.2013 și apoi la data de 23.12.2013, când a pronunțat următoarea hotărâre.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.02.2013, sub nr._, reclamanta G. P. a chemat în judecată pe pârâtul M. D., solicitând reducțiune3a testamentară cu privire la testamentul autentificat sub nr.2313/09.12.2005 de BNP F. U..
În motivarea cererii a arătat că, prin Certificatul de moștenitor nr.238/21.07.1976, a moștenit de pe urma defunctei P. P., împreună cu D. A. (în prezent decedată) și P. T. (în prezent decedată), o cotă de 1/3 din locul de veci din Cimitirul Eternitatea, ., în suprafață de 12 mp.
Precizează că de pe urma defunctei P. T., căsătorită cu P. M. (decedat) a rămas ca moștenitoare P. A., căsătorită M., cu pârâtul din prezenta cauză, aceasta moștenind cota de 1/3 din locul de veci indicat anterior. Arată că M. (fostă P.) A., neavând copii, a testat în anul 2005 întreaga sa avere mobilă și imobilă pârâtului din prezenta cauza, pentru momentul morții sale, care a survenit la data de 13.09.2007.
Apreciază că, dat fiind faptul că soții M. nu au avut copii, cota de ½ din masa succesorală trebuie să revină rudelor în viață, în speță reclamantei.
În drept cererea nu a fost întemeiată.
În susținerea cererii a depus la dosar înscrisuri (filele15-40).
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar, în ședința publică din data de 24.10.2013 a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
În ședința publică din data de 05.12.2013 reclamanta a formulat cerere de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._/233/2011 aflat pe rolul Tribunalului G..
În aceeași ședință publică, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Analizând actele și lucrările cauzei cu privire la excepția invocată, reține următoarele:
Prin testamentul autentificat sub nr.2313/09.12.2005 de BNP F. U., numita M. A., căsătorită, fără copii, a lăsat în deplină proprietate soțului acesteia, pârâtul M. D., întreaga sa avere mobilă și imobilă ce se va găsi în patrimoniul acesteia la data decesului, deces care a survenit la data de 13.09.2007. (filele 15, 30, 46)
Prin Certificatul de moștenitor nr.92/15.05.2008, emis de către BNP Schin G. C., s-a constatat faptul că, de pe urma defunctei M. A., decedată la data de 13.09._ a rămas ca moștenitor M. D., iar ca masă succesorală, mai multe bunuri, printre care și cota de 8/12 din dreptul de concesiune asupra locului de înhumare situat în Cimitirul Eternitatea din G., identificat în P19, R3, L-12, în suprafață totală de 12 mp.
Instanța reține că reclamanta din prezenta cauză solicită reducțiunea testamentului autentificat sub nr.2313/09.12.2005 de BNP F. U..
În drept, instanța reține că reducțiunea este o sancțiune care se aplică în cazul în care liberalitățile făcute de cel care lasă moștenirea adus atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari, în sensul că le încalcă rezerva.
Or, potrivit disp. art.848 Cod civil, reducțiunea poate fi cerută de numai de către moștenitorii rezervatari, succesorii acestora ori cei care le înfățișează drepturile (cesionarii drepturilor succesorale, donatarii, creditorii moștenitorului rezervatar).
Așadar, calitatea procesuală activă într-o acțiune în reducțiunea liberalităților excesive, în speță a testamentului, presupune stabilirea calității de moștenitor rezervatar a reclamantului.
Potrivit dispozițiilor Codului civil (art.841, 842, 843) și ale Legii nr.319/1944, au calitatea de moștenitori rezervatari descendenții defunctului, fără limitare în grad, ascendenții privilegiați și soțul supraviețuitor.
Instanța constată că, în cauză, reclamanta G. P., raportat la moștenirea lăsată de defuncta M. A. potrivit testamentului autentificat sub nr.2313/09.12.2005, nu se încadrează în vreuna din categoriile de moștenitori rezervatari, astfel că nu are calitate procesuală activă pentru promovarea prezentei acțiuni în reducțiune testamentară.
Din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta are calitate de verișoară primară față de defuncta M. A., părinții acestora, respectiv P. T. și P. T. (fostă P.) fiind frați. (filele 16-40)
În consecință, reținând că reclamanta nu are calitate de moștenitor rezervatar față de defuncta M. A., va admite excepția invocată și va respinge cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea dosarului nr._/233/2011 aflat pe rolul Tribunalului G., față de soluția pronunțată în cauză cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța constată că cererea de suspendare a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei G. P..
Respinge cererea formulată de reclamanta G. PARSCHIVA cu domiciliul în G., ., județ G., în contradictoriu cu pârâtul M. D. cu domiciliul în G., ., ., jud. G., ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei ca fiind rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.12.2013
Președinte, Grefier,
Red. E.L.D./Dact. P.D./4 ex./10.03.2014
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 7582/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2044/2013.... → |
---|