Acţiune în constatare. Sentința nr. 1788/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1788/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 6013/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1788
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamanții R. N. și R. R. în contradictoriu cu pârâta . - SUCURSALA G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 12.02.2013, 19.02.2013 și apoi la 26.02.2013 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 03.04.2012, sub nr._, reclamanții R. N. și R. R. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. BUCUREȘTI, să pronunțe o hotărâre prin care să constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/15.06.2007 și art. 3.5 din Condiții generale, ca fiind clauze abuzive și să oblige pârâta la restituirea către reclamanți prin echivalent în lei a sumei de 1643,36 CHF, reprezentând comision de risc încasat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, au arătat că la data de 25.10.2007, între pârâtă și reclamanți a intervenit convenția de credit nr._ privind acordarea unui credit în cuantum de 31.000 CHEF cu o dobândă fixă de 4,25 pp și comision de risc de 0,1% aplicabil la soldul creditului, reclamanții refuzând încheierea unui act adițional cu pârâta după apariție OUG nr. 50/2010.
În continuare reclamanții au redat definiția consumatorului, a comerciantului și condițiile de identificare a clauzelor abuzive, în concordanță cu prevederile Legii nr. 193/2000.
Cu privire la clauzele criticate ca abuzive în contractul încheiat de părți, clauze ce vizau perceperea de către bancă a unui comision de risc, de 0,1% aplicabil la soldul creditului, reclamanții au invocat că atât comisionul de risc cât și dobânda sunt percepute de bancă pentru acordarea creditului, justificarea acestui cost fiind neclară, în raport cu inexistența în persoana pârâtei a unui veritabil risc contractual.
S-a invocat faptul că pârâta a justificat încasarea acestui comision prin identificarea riscului deprecierii garanțiilor și al neîncasării valorii în cazul vânzării, respectiv riscul de piață, riscuri pe care în fapt le suportă înșiși împrumutații, care au garantat restituirea imobilul atât prin instituirea unei ipoteci imobiliare cât și prin gajul general aplicat asupra întregului lor patrimoniu și au trebuit să suporte și devalorizarea dramatică a monedei interne în raport cu francul elvețian, moneda contractului.
Reclamanții au invocat în susținerea poziției lor prevederile art. 4 4 din Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice.
În drept, au invocat dispozițiile art. 1 alin. 3 coroborat cu art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 193/2000, art. 4 4 din regulamentul BNR nr. 3/2007, art. 78 Legea nr. 296/2004.
În susținerea cererii lor, reclamanții au depus la dosar înscrisuri în copie certificată, convenția de credit, actul adițional la convenția de credit refuzat de reclamanți, punctul de vedere al pârâtei la criticile reclamanților (f.12-45) și practică judiciară (f. 184-294).
Legal citată, pârâta S.C. V. R. S.A. BUCUREȘTI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, deoarece clauzele din convenția de credit nu sunt abuzive.
A învederat pârâta că activitatea bancară, deși se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public și beneficiază de reglementare și supraveghere din partea BNR. A indicat faptul că o clauză, pentru a fi considerată abuzivă, trebuie să îndeplinească condițiile stipulate la art. 4 din Legea nr. 193/2000, aceste condiții nefiind îndeplinite în ceea ce privește clauza din contract care se referă la comisionul de risc. Astfel a arătat că această clauză a fost în mod direct negociată cu părțile, iar banca a fost de bună credință, explicându-le clienților săi conținutul clauzei.
Simpla pre-redactare a contractului nu exclude posibilitatea negocierii unor clauze, iar buna sau reaua credință trebuie analizată doar din perspectiva încălcării echilibrului contractual.
Cu privire în mod expres la comisionul de risc, pârâta a arătat că riscul se generează prin simpla acordare a creditului și trebuie reevaluat în permanență, clauza fiind negociată cu reclamanții, cu scopul de a asigura chiar echilibrul contractual în raport cu evoluția stării financiare a reclamanților, criza pieței imobiliară și fiind un grăitor exemplu în sensul că nici garanțiile imobiliare nu oferă o sursă sigură de rambursare a creditelor.
Comisionul de risc este o parte a prețului contractului, motiv pentru care se regăsește identificat în mod expres în graficul de rambursare, alături de celelalte elemente ale creditului, urmând a fi suportate de către beneficiarul final, respectiv reclamanții din prezenta clauză. În consecință, în temeiul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, care preia prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, obiectul contractului, în speță prețul acestuia, nu poate face obiectul aprecierii caracterului abuziv al clauzei, în măsura în care această clauză este exprimată în mod clar și inteligibil.
Mai precizat pârâta că acest comision de risc nu reprezintă un echivalent al garanției imobiliare reale – ipoteca, obiectul lor fiind diferit: comisionul de risc acoperă riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și alte astfel de riscuri.
Pârâta a arătat reclamanții au agreat obligația de plată a comisionului de risc, atât sub aspectul valorii (procentual), cât și sub aspectul duratei de aplicabilitate (pe toată durata de derulare a convenției), prin semnarea convenției, astfel încât, potrivit principiului statuat de art. 969 C.civ., aceștia trebuie să respecte clauzele contractuale.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115-118 C. Pr. Civ.., prevederile. Legii nr. 193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 288/2010.
În baza art. 242 alin. 2 C. Pr. Civ. pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În ședința publică din 04.09.2012, instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamanților, răspunsurile acestora fiind consemnate la filele 79-92.
Pentru termenul din 23.10.2012, reclamanții au depus precizări cu privire la sumele care solicită a fi restituite, arătând oral că solicită și restituirea comisionului de risc ca va fi achitat până la data pronunțării unei hotărâri în prezenta cauză.
Pârâta a depus la dosar înscrisuri privind contractul dintre părți și garanțiile aferente (94-103) și practică judiciară (filele 105-126, 136-173).
Pentru termenul din 5.02.2013, pârâta a precizat că produsul bancar – contractul de credit încheiat între părți nu are în componență asigurarea de risc de neplată.
Părțile au depus concluzii scrise, detaliind susținerile lor de pe parcursul derulării litigiului.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și de timbru judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
În fapt, între pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de împrumutător, și reclamanți, în calitate de împrumutați s-a încheiat Convenției de credit nr._ din data de 15.06.2007, (filele 12-22) prin care reclamanții au fost împrumutați cu suma de 31.000 CHF franci elvețieni (CHF), cu o dobândă fixă de 4,25% pe an și comision de risc de 0,1% aplicabil la soldul creditului, împrumutul fiind garantat cu o ipotecă asupra imobilului din G., ., ., ., jud. G., – proprietatea reclamanților.
La încheierea contractului, reclamanților li s-a înmânat graficul de rambursare, care conținea principalul, dobânda, comisionul de rezervă, comisionul de risc și suma totală lunară de achitat de către aceștia (filele 23-27).
Reclamanții solicită să se constate nulitatea absolută a unor clauze din contractul încheiat, întrucât sunt abuzive, după cum urmează:
- art. 3.5 din Condițiile Generale: „Comisionul de risc. Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”;
- art. 5 lit. a din Condițiile Speciale: „Comision de risc. 0,15 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit”, reluate în art. 3 din Condiții speciale ale actului Adițional referitoare la comisionul de risc, redenumit comision de administrare credit.
Reclamanți au solicitat și restituirea, prin echivalent în lei, a sumei de 1643,36 CHF, reprezentând comision de risc încasat de la data de 25.07.2007 – 27.02.2012 și respectiv restituirea comisionului de risc ce urma a fi încasat până la pronunțarea unei hotărâri.
În drept, potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a opta între a se adresa direct, organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă (art. 14) și a sesiza organele competente să controleze respectarea dispozițiilor legii, anume Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, precum și specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice (art. 8,9).
În prezenta speță, reclamanții au calitatea de consumatori în sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 iar pârâta S.C. V. R. S.A., are calitatea de comerciant - împrumutător încheind contractul de credit în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin.2 din aceeași lege. Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută
Potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuziva dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va ti considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin.6 din lege se prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară, prevăzută la art. 4 alin. 2 conform căreia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil".
Clauzele referitoare Ia dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate. Comisionul de risc intră în sfera noțiunii de „preț a contractului de credit", de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE:
(g) „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să Ie suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...".
(i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total a! creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului...".
Riscul de credit este în strânsă legătură cu riscul de diminuare a valorii creanței, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, cum sunt acestea reglementate de art.26 alin. 1 din Ordonanța de Urgența a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Astfel, se va reține totodată că, acest comision de risc a fost calculat procentual la soldul lunar al creditului, iar acest fapt era cunoscut de către reclamanți la data încheierii convenției de credit astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorilor de a aprecia costurile creditului.
În speță, consumatorii nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora.
Chiar dacă am aprecia că aceste clauze privind comisionul de risc nu sunt excluse de la controlul asupra caracterului lor abuziv în temeiul prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, instanța constată că, prin raportare la cele trei condiții instituite de prevederile art. 4 alin. 1 din textul normativ mai sus amintit.
Clauza referitoare la perceperea comisionului de risc este în mod evident standard preformulată, chiar dacă este inclusă în Condițiile Speciale ale convenției de credit. Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede, de asemenea, că dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulatã a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În prezenta speță, instanța va reține că în contractul încheiat de reclamanți cu pârâta se prevede un comision de risc de 0,1% din sold, în timp ce, în celelalte contracte supuse controlului judiciar și cu privire la care s-a depus la dosar jurisprudență, acest comision variază ca și procent între 1,5% și 2%, ca atare acest comision a fost în mod evident negociat în favoarea reclamanților.
Reclamanții, care au susținut că au solicitat și li s-a refuzat explicarea rațiunii comisionului de risc, nu au dovedit un motiv temeinic care să-i fi împiedicat să studieze în detaliu contractului de credit, astfel că instanța va reține că, cel puțin cu privire la această clauză, a existat o negociere. .
Pe de altă parte pentru reținerea caracterului abuziv al unei clauze nu este suficient ca aceasta să aibă caracter oneros și nici să determine creșterea obligațiilor financiare pentru consumator pe parcursul contractului ( între altele în condițiile deprecierii monedei în care obține venituri raportat la moneda creditului) ci reclamanții ar fi trebuit să dovedească că respectiva clauză a creat prin ea însăși sau împreună cu alte clauze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, existent încă de la momentul contractului chiar dacă s-a manifestat ulterior, sub acest aspect revenindu-le sarcina probei.
Contractul de credit dintre părți a presupus o executare succesivă a prestațiilor din partea reclamanților, însă o executare uno icto din partea băncii, aspect ce trebuie luat în considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract.
Astfel, banca și-a îndeplinit obligația asumată, remițând suma împrumutată, ceea ce dă naștere dreptului acesteia născut la data încheierii contractului, de a primi de la reclamant prețul ce incumbă acestuia și care include comisionul de risc în cuantumul stabilit de părți ca element constitutiv al prețului.
Mai mult, reclamanții au confirmat prin răspunsurile la interogatoriu susținerea pârâtei în sensul că au luat acest credit pentru refinanțarea unui credit anterior, ceea ce presupune în mod rezonabil o comparație între cele două credite și o opțiune conștientă în favoarea creditului de refinanțare.
În aceste condiții împrejurarea că reclamanții au introdus prezenta cerere la mai mult de 4 ani de încheierea contractului, după ce au achitat aproape jumătate din valoarea totală a comisionului de risc, creează un dubiu semnificativ cu privire la susținerile lor privind împrejurările încheierii contractului și atitudinea lor subiectivă la acea dată, care profită pârâtei.
Instanța mai reține și faptul că rațiunea economică ce a justificat solicitarea acestui comision este existența riscului de credit, element de care banca este obligată să tină cont și să încerce să îl acopere. Prin dispozițiile art. 3 alin. l lit g din Normele B.N.R. nr. 17/18.12.2003, riscul de credit este definit ca fiind: „riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia".
Instanța va reține în acest sens apărările pârâtei în sensul că prin constituirea unei garanții imobiliare nu sunt acoperite în întregime riscurile asumate de bancă, finalitatea comisionului de risc la momentul instituirii sale fiind tocmai aceea de a acoperi riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și alte astfel de riscuri. Va mai reține și împrejurarea indicată de pârâtă că acest produs bancar nu are în componență și asigurarea de risc de neplată, comisionul de risc găsindu-și justificarea cu atât mai mult.
Pentru aceste motive instanța apreciază că nu sunt îndeplinite în speță condițiile prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc și implicit restituirea sumelor achitate cu acest titlu, cererea în contradictoriu cu pârâta . urmând a fi respinsă ca nefondată.
În baza art. 274 C.proc.civ, va respinge cererile părților privind plata cheltuielilor de judecată pentru că reclamanții au căzut în pretenții iar pârâtele nu au produs dovezi în această privință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții R. N. și R. R., ambii cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu . București, cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. B. E. B.
RED.OB/TEH.EB/5EX/25.03.2013 . class="Footer"> Vă atragem atenția că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr. 677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2371/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7653/2013.... → |
|---|
