Contestaţie la executare. Încheierea nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 09/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 14130/233/2013

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

INCHEIERE

Ședința publică din data de 09.10.2013

Președinte – G. N. C.

Grefier – A. C. N.

La ordine fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „contestație la executare” formulata de contestatorii L. I. și L. E. R., domiciliați in G., ..12, ., jud. G., in contradictoriu cu intimata R. B. SA BUCURESTI, cu sediul in ., sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru contestatori, avocat A. R. D., in baza delegației de la dosar si reprezentantul intimatei, consilier juridic V. V., in baza delegației pe care o depune la dosar.

Procedura de citare este completă.

De pe actele dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința privind stadiul in care se afla judecata, și care învederează instanței ca B. M. C. & B. F. a depus dosarul de executare silită, in copie certificată, după care;

Apărătorul contestatorilor face dovada contravalorii achitării dosarului de executare silita.

Instanța constată ca prezenta cauza se judeca pe dispozițiile Noului Cod de procedura civila.

În temeiul art. 131 N.C.pr.civ., raportat la art. 713 N.C.pr.civ., instanța verificând competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Atât apărătorul contestatorilor, cat si reprezentantul intimatei învederează că nu au alte cereri de formulat.

Instanța acordă cuvântul în probațiune.

Apărătorul contestatorilor solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Reprezentantul intimatei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în temeiul art. 258 N.C.pr.civ., raportat la art. 255 N.C.pr.civ., încuviințează probele propuse de părți, respectiv proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind excepții de ridicat, cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului și fixează termen pentru dezbaterea fondului în aceeași ședință de judecată.

În baza art. 392 N.C.pr.civ., nemaifiind excepții de ridicat și alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța deschide dezbaterile supra fondului cauzei, și dă cuvântul părților, pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate.

Apărătorul contestatorilor solicită admiterea contestației la executare, anularea executării silite si a tuturor formelor de executare silită, cu cheltuieli de judecată pentru motivele expuse pe larg in cererea de chemare in judecată și pe care le susține oral in ședința publică.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației la executare pentru motivele invocate prin întâmpinare, motivat de faptul că scadențele si notificările au fost făcute cu bună credința, fără cheltuieli de judecată.

În baza art. 394 N.C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANTA

Având nevoie de timp pentru deliberare;

DISPUNE,

Amâna pronunțarea cauzei la data de 17.10.2013.

Pronunțata in ședința publica, azi 09.10.2013.

P., GREFIER,

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINTA CIVILĂ NR. 9597

Ședința publică din data de 17.10.2013

Președinte – G. N. C.

Grefier – A. C. N.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile ce are ca obiect „contestație la executare” formulata de contestatorii L. I. și L. E. R., domiciliați in G., ..12, ., jud. G., in contradictoriu cu intimata R. B. SA BUCURESTI, cu sediul in ., sector 1.

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 09.10.2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 17.10.2013 când a pronunțat următoarea sentință:

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 25.07.2013, sub dosar nr._, contestatorii L. I. și L. E. R. au formulat în contradictoriu cu intimata R. B. S.A., contestație la executare, solicitând anularea executării însăși și a tuturor formelor de executare silită emise în dosarul nr. 475/2013 al B.E.J. Asociați M. C. și B. F., respectiv somația nr. 475/18.07.2013, procesul – verbal de constatare creanță, încheierea nr. 475/2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare, acte de executare emise până la data formulării contestației. De asemenea, au solicitat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare în fapt a contestației, contestatorii au arătat că, prin contractul de credit nr. RM_ din 19 martie 2008, R. B. S.A. le-a acordat un credit în valoare de 71.140,18 CHF, garantat cu contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1133/19.03.2008 la B.N.P. R. & R., necesar achiziționării imobilului situat în B., ., .> Contestatorii au precizat că au respectat graficul de rambursare al creditului până în luna martie 2013, când au intervenit unele probleme medicale, situație ce a dus la achitarea cu întârziere a trei rate, respectiv martie, aprilie și mai, însă la datele de 11 și 20 iunie au achitat sumele de 320CHF și 1070 CHF, reprezentând ratele restante, precum și cea aferentă lunii iunie, însă între timp, creditoarea a început executarea silită, la data de 25.06.2013 declarând, în condițiile art. 11.1 cu referire la art. 10 lit. a din contractul de credit, scadența anticipată a întregului împrumut.

Au mai învederat contestatorii că, în condițiile specificate, executarea silită începută de creditoare constituie un abuz de drept, care trebui sancționat cu anularea executării silite. Astfel, numai în situația în care creditorul constată că se găsește în fața unei încălcări repetate și nejustificate din partea debitorului, iar încercarea de a afla ce determină această poziție eșuează, validează ca licit demersul de a declara scadența întregului credit și a trece la executarea silită, pentru că numai în aceste împrejurări prejudiciul încercat de creditor se conturează a fi cert și real.

Astfel, au arătat contestatorii, la data de 25.06.2013, când a declanșat executarea silită, creditorul numai înregistra formal nici un prejudiciu, iar finalizarea acestei modalități de recuperare a creditului acordat îl poate pune în situația imposibilității stingerii în întregime a creanței prin vânzarea bunului, în timp ce menținerea executării silite declanșată creează în sarcina contestatorilor obligația plății unei dobânzi penalizatoare majorată, conducând la riscul pierderii tuturor plăților efectuate în peste 64 de luni, discrepanțele dintre cele două consecințe juridice și economice fiind uriașe.

În ceea ce privește somația nr. 475/18.07.2013, prin care se stabilește un termen de 1 zi pentru stingerea obligației de plată, contestatorii au apreciat că există o clauză specială de anulare, prin stabilirea acestui termen care este total nerezonabil, ireal și imposibil de respectat de vreun debitor.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711, art. 712 și următ. C.pr.civ.

În probațiune, contestatorii au solicitat proba cu înscrisuri.

Au fost anexate, în copie certificată: contractul de credit nr. RM_ din 19.03.2008, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1133/19.03.2008 de Biroul Notarial Societatea civilă ”R. & R.”, actul adițional la contractul de credit din 11.01.2010, încheierea nr. 475/2013 emisă de executorul judecătoresc B. F. în dosarul de executare nr. 475/2013, somația nr. 475/18.07.2013, încheierea nr. 4311/10.07.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2013, actul adițional la contractul de credit din 23.06.2011, procesul – verbal constatare creanță, foi de vărsământ (f. 5-26).

Contestația a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 (f. 4).

Intimata R. B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că între R. B., în calitate de creditoare, și contestatorii L. P. și L. E., în calitate de împrumutător și, respectiv, codebitor, s-a încheiat contractul de credit nr. RM_/19.03.2008, prin care li s-a acordat acestora un credit în sumă de 71.140,18 CHF, împrumutul fiind garantat cu o garanție imobiliară, reprezentată de imobilul compus din apartament format din 3 camere și dependințe, situat în loc. B., ., ., ..

A precizat intimata că, întrucât debitoarea nu și-a respectat obligațiile contractuale de plată, a formulat cerere de executare silită, cerere ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 475/2013 al B. M. C. și B. F., în care, după obținerea încuviințării silite de la instanța de executare, s-a întocmit somația imobiliară, procesul – verbal de constatare creanță și cheltuieli de executare.

Intimata a menționat că nu pot fi primite susținerile contestatorilor, în sensul că ar fi comis un abuz de drept, întrucât contestatorii au fost înștiințați, atât despre faptul că au restanțe la plata creditului, în două rânduri, cât și despre faptul că urmare a întârzierilor mari în plata restanțelor la credit, acesta a fost declarat scadent anticipat și s-a trecut la inițierea procedurii de recuperare prin executare silită. Întrucât contestatorii nu s-au conformat notificărilor trimise, intimata a precizat că a declarat scadența anticipată a creditului, fapt ce a fost adus la cunoștința debitorilor, prin notificările nr. 7434, respectiv nr. 7435/29.03.2013.

A mai învederat intimata că nu este adevărată susținerea contestatorilor în sensul că aceștia au respectat graficul de rambursare, cu excepția lunii martie 2013, din moment ce încă din luna februarie 2012 aceștia înregistrau întârzieri la plata ratelor.

În ceea ce privește termenul de o zi, prevăzut în somația transmisă contestatorilor, acesta este prevăzut de lege, art. 731 alin. 1 N.C.pr.civ.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 N.C.pr.civ.

În temeiul art. 223 N.C.pr.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În probațiune, intimata a solicitat proba cu înscrisuri și orice altă probă a cărei necesitate ar rezulta in dezbateri.

Au fost atașate, în copie, înscrisuri: notificările adresate contestatorilor, cu confirmările de primire (f. 40-56).

Contestatorii L. I. și L. E. R. au formulat răspuns la întâmpinarea intimatei, arătând că notificările privind înregistrarea unor restanțe au fost făcute de intimată la o adresă la care contestatorii numai domiciliau din luna septembrie 2008.

La solicitarea instanței, B. M. C. și B. F. a depus la dosar copia certificată a dosarului de executare nr. 475/2013 (f. 67-174).

În ședința publică din 09.10.2013, instanța a încuviințat, în temeiul art. 258 C.pr.civ., pentru părți, și a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 713 N.C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru, conform art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În fapt, la data de 19.03.2008, între R. B., în calitate de creditoare, și contestatorii L. P. și L. E., în calitate de împrumutător și, respectiv, codebitor, s-a încheiat contractul de credit nr. RM_, prin care li s-a acordat acestora un credit în sumă de 71.140,18 CHF (f. 68-71), împrumutul fiind garantat cu o garanție imobiliară, reprezentată de imobilul compus din apartament format din 3 camere și dependințe, situat în loc. B., ., ., ., jud. B., având număr cadastral 1011-C1-U11, înscris în Cartea funciară a loc. B., nr._/N, proprietatea debitorilor, conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1133/19.03.2008 la B.N.P. R. & R. (f. 48-52 dosar executare). Ulterior, au fost încheiat Actul adițional din 19.03.2008 și Actul adițional din data de 23.06.2011 la contractul de credit.

Întrucât debitorii au înregistrat întârzieri la plata ratelor aferente creditului menționat, intimata – creditoare i-a notificat cu privire la scadența anticipată a creditului.

Astfel, prin adresa nr._ și nr._/10.02.2012, debitorii au fost înștiințați despre faptul că prezintă o datorie de 607,2 CHF, înregistrând 78 de zile de întârziere la plata obligațiilor fiscale, iar în cazul în care nu achită acest debit în termen de 15 zile calendaristice de la emiterea notificării se va trece la declararea scadenței anticipate a creditului (f. 42-47).

La data de 29.03.2013, prin adresa nr. 7434, debitoarea L. I. a fost din nou notificată de intimată, aducându-i-se la cunoștință că întrucât nu a răspuns notificărilor Băncii și nu a achitat suma restantă în valoare de 742,91 CHF, a fost declarată scadența anticipată a creditului, solicitându-i achitarea imediată a sumei datorate. (f. 48-49).

Pentru recuperarea creanței rezultate ca urmare a declarării scadenței anticipate a creditului, intimata s-a adresat, la data de 25.06.2013, cu o cerere de executare silită către B.E.J.A. M. C. și B. F., constituindu-se astfel dosarul de executare nr. 475/2013. Prin încheierea nr. 4311/10.07.2013, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2013, instanța a încuviințat executarea silită împotriva debitorilor L. I. și L. E. R., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RM_ din 19.03.2008, actele adiționale și contractul de ipotecă, până la concurența sumei de 73.253,63 CHF (f. 133 – 134 dosar executare).

La data de 18.07.2013, executorul judecătoresc a încheiat procesul – verbal de constatare creanță și a emis somația nr. 475/2013, prin care a somat debitorii să se conformeze dispozițiilor titlului executori și, în termen de 1 zi de la primirea, lăsarea sau afișarea a domiciliu a somației, să achite suma totală de 73.253,63 CHF, reprezentând debit, și suma de 10.240,81, reprezentând cheltuieli de executare (stabilite prin încheierea nr. 475/18.07.2013) – f. 135 -141 dosar executare.

Despre demararea executării silite, cei doi debitori au fost înștiințați la data de 19.07.2013 (f. 142).

În termen legal, debitorii au formulat prezenta contestație la executare.

În drept, potrivit art. 711 alin.1 și 2 N.C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei și apărările părților, instanța va respinge contestația la executare, pentru următoarele considerente.

Așa cum rezultă din cele ce preced, titlul executoriu în prezenta cauză, este reprezentat de contractul de credit nr. RM_ din 19.03.2008 și actele adiționale ale acestuia (f. 2-47 dosar executare).

Instanța reține, că executarea silită, cea de a doua fază a procesului civil, reprezintă procedura prin intermediul căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătoreasca ori printr-un act executoriu, constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său care nu își execută de buna voie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a le aduce la îndeplinire în mod silit.

În ceea ce privește susținerea contestatorilor în sensul că notificările trimise de intimată au fost comunicate la o adresă la care aceștia numai locuiau, instanța urmează a le respinge. Din actele aflate la dosar, rezultă că debitoarea L. I. a fost notificată prin adresa nr._ din 10.02.2012, atât la vechiul domiciliul, cât și la domiciliul actual, unde de altfel a primit comunicarea, semnând personal de primire (f. 42 verso și f. 45). Este adevărat că adresa nr._/10.02.2012 i-a fost comunicată codebitorului L. E. R. la adresa la care acesta numai locuia, însă nu se poate aprecia că acesta nu ar fi avut cunoștință despre întârzierea la plata ratelor aferente creditului, atât timp cât acesta locuia împreună cu soția sa, care a primit o comunicare identică, astfel încât nu se poate reține că acesta ar fi fost vătămat în drepturile sale.

În același mod a fost comunicată și adresa nr. 7434/29.03.2013, prin care intimata aducea la cunoștința debitoarei că creditul a fost declarat scadent anticipat, întrucât nu a fost achitată suma restantă de 742,91 CHF (f. 48). Din confirmarea de primire de la fila 49, rezultă că debitoarea nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru a ridica corespondența, confirmarea având mențiunea ”avizat, reavizat, expirat terenul de păstrare”. În raport de aceasta, instanța apreciază că procedura s-a comunicarea s-a realizat în mod legal de către intimată, neridicarea corespondenței de către debitoare nefiind imputabilă decât acesteia.

Instanța reține că potrivit clauzelor contractuale, art. 11, la apariția oricărui caz de culpă, Banca este îndreptățită să declare scadența anticipată a creditului, notificând aceasta împrumutatului/codebitorului, în prealabil, în scris. De la data scadenței anticipate, se pierde beneficiul rambursării creditului în rate, soldul creditului, dobânzile și comisioanele calculate și neachitate devenind ”suma restantă”. În cazul în care împrumutatul/codebitorul nu achită toate sumele datorate la data scadenței anticipate, Banca poate iniția fașă de împrumutat/codebitor și/sau garant ipotecar procedurile legale pentru recuperarea sumelor datorate pe cale amiabilă sau prin executare silită.

Cazurile de culpă sunt menționate în art. 10 din contract, lit. a) stipulând ”neachitarea de către împrumutat/codebitor a sumelor datorate, la termenele, în condițiile și cuantumurile stabilite prin prezentul contract”.

Analizând actele de la dosar, instanța reține că intimata a respectat toate clauzele contractuale, precum și dispozițiile legale în materia executării silite, astfel încât nu se poate reține că aceasta ar fi săvârșit un abuz de drept.

Încă din anul 2012, de la prima notificare adresată debitorilor, aceștia înregistrau restanțe în sumă de 607,2 CHF, respectiv un număr de 78 de zile de întârziere (f. 42). Și în anul 2013, cu ocazia declarării scadente a creditului, debitorii înregistrau restanțe la plata ratelor, în sumă de 742,91 CHF (f. 48). Debitorii au achitat ratele restante la datele de 11 și 20 iunie 2013, așa cum menționează în acțiune, însă la acel moment întreg creditul fusese declarat scadent, iar potrivit clauzelor contractuale suma datorată era reprezentată de soldul creditului, dobânzile și comisioanele calculate și neachitate. Odată declarat scadent întreg creditul, intimata putea apela la executarea silită pentru a-și recupera creanța, ceea ce a și realizat, la data de 25.06.2013, fiind fără relevanță că debitorii au achitat ratele restante la acel moment, întrucât nu se mai poate discuta despre rate restante, întreg creditul devenind scadent, debitorii pierzând beneficul achitării creditului în rate.

În ceea ce privește motivul special invocat de contestatori pentru anularea somației nr 475/18.06.2013, respectiv stabilirea unui termen de 1 zi de la primirea somației de către debitori pentru achitarea de către aceștia a obligației de plată, termen apreciat nerezonabil, ireal și imposibil de respectat de vreun debitor, instanța reține că acest termen este unul legal, stabilit de dispozițiile art. 731 alin. 1 N.C.pr.civ., care prevede că ”dacă în termen de o zi de la comunicarea somației însoțite de încheierea de încuviințare a executării debitorul nu plătește suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, în vederea valorificării lor, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț”.

Analizând, din oficiu, celelalte acte de executare întocmite de B. M. C. și B. F., în dosarul nr. 475/2013, în ceea ce privește cazurile de nulitate, instanța constată că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materia executării silite, încheierea nr. 475/2013, procesul – verbal de constatare creanță și somația nr. 475/18.06.2013 au fost întocmite după obținerea încuviințării executării silite de la instanța de executare și au fost comunicate debitorilor, astfel încât instanța le apreciază legale, neexistând nici un motiv pentru a se dispune anularea acestora.

Având în vedere aspectele învederate, instanța va respinge contestația formulată de contestatorii L. I. și L. E. R., în contradictoriu cu intimata R. B. S.A., ca neîntemeiată.

În baza art. 719 alin. 4 N.C.pr.civ., instanța va dispune ca la rămânerea definitivă, hotărârea să se comunice către B.E.J.A. M. C. și B. F..

Instanța reține că intimata nu a solicitat obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorii L. I. și L. E. - R., domiciliați in G., ..12, ., jud. G., în contradictoriu cu intimata R. B. S.A., cu sediul in ., sector 1, ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula apel, în termen de 10 zile, de la comunicare.

În baza art. 719 alin. 4 N.C.pr.civ., la rămânerea definitivă, hotărârea se va comunica B.E.J.A. M. C. & B. F..

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dact. GNC /Dact. ACN

5 ex/25.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI