Contestaţie la executare. Sentința nr. 6979/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6979/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 5014/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6979
Ședința publică din data de: 03.07.2013
Președinte: E. P.
Grefier: M. E.
Pe rol judecarea cauzei Civile având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea Administrația Finanțelor Publice G., în contradictoriu cu intimata ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că s-a depus la dosar, din partea B. P. Ș., proces-verbal privind închiderea dosarului de executare nr. 45/2013, după care,
Instanța constată că este prima zi de înfățișare cf. art. 134 Cod.pr.civ. de la 1865 și în baza art. 400 al. 1 coroborat cu art. 373 al. 2 Cod.pr.civ. se declară competentă cu soluționarea cauzei.
Instanța, invocă din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a B. P. Ș., pe care o admite întrucât, în baza prev. art. 2 alin 1 din Legea nr. 188/2000 a executorilor judecătorești, executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, fără a putea avea calitatea de parte într-o contestație la executare în care raporturile juridice sunt stabilite între creditor și debitor.
Instanța constată că s-a depus adresă de la B. P. Ș., în care s-a arătat că a fost închis dosarul de executare prin renunțarea creditoarei la executarea silită, motiv pentru care, instanța la acest moment pune în discuție lipsa de obiect a acțiunii.
Instanța reține dosarul în pronunțare pe lipsa de obiect, a acțiunii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.02.2013, contestatoarea Administrația Finanțelor Publice G., în contradictoriu cu intimata . formulat contestație la executare împotriva actelor de executare încheiate în dosarul execuțional nr. 45/2013 al BIEJ P. Ș., solicitând anularea acestora. A solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat, în sinteză, că executarea a fost făcută cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002.
Cererea nu a fost motivată în drept.
A solicitat judecata cauzei și în lipsă.
În susținerea cererii, a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar înscrisuri în copie (filele 4-6).
Intimata . citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată la judecata cauzei.
B.E.J. P. Ș. a depus la dosar adresa nr.2313/17.06.2013, prin care a arătat că creditoarea . renunțat la executarea silită și a retras titlul executoriu din dosarul de executare nr. 45/2013 și a anexat procesul-verbal din data de 03.04.2013.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în baza art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în baza disp. art. 373 alin. 2 și art. 400 C.proc.civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
În fapt, contestatoarea Administrația Finanțelor Publice G., în contradictoriu cu intimata . formulat contestație la executare împotriva actelor de executare încheiate în dosarul execuțional nr. 45/2013 al BIEJ P. Ș., solicitând anularea acestora
Din adresa cu nr. 2313/17.06.2013 și din procesul-verbal din data de 03.04.2013 (filele 28,29) a rezultat că . renunțat la executarea pornită în dosarul execuțional nr. 45/2013.
În drept, existența obiectului este una dintre condițiile esențiale pentru formularea oricărei acțiuni civile iar lipsa lui împiedică desfășurarea judecății, indiferent dacă acțiunea era de la început lipsită de obiect sau acesta a încetat să existe în cursul judecății.
În cauza dedusă judecății, prin renunțarea la executare și retragerea titlului executoriu a dispărut obiectul judecății.
În consecință, pentru considerentele expuse, instanța urmează să respingă contestația la executare ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge contestația la executare formulată de Administrația Finanțelor Publice G., cu sediul în G., ., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în G., ., nr. 37 B, jud. G., ca rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător E. P. M. E.
RED./ E.P.
Dact. M.E/18.07.2013/4ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1495/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 3763/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|