Contestaţie la executare. Sentința nr. 67/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 67/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 24249/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 67
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2013
Completul constituit din:
Președinte – C.-M. V.
Grefier – F. M.
Pe rol judecarea cauzei Civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea S.C. O. U. S.R.L., cu sediul în G., . contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., județul G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Instanța, având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.
Procedura este legal îndeplinită.
De pe actele dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință cu privire la stadiul în care se află judecata în sensul că pricina dedusă judecății este la prim termen, și care învederează instanței faptul că nu a fost achitată taxa de timbru în cuantum de 36,15 lei și a timbrului judiciar în valoare de 1,50 lei de către reclamantă, după care;
Față de împrejurarea că nu a fost achitată taxa de timbru de 171 + 10 lei și timbru judiciar de 3 + 0,30 lei, dispoziție care nu a fost îndeplinită, iar la dosar nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici timbrul judiciar, instanța, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu excepția netimbrării acțiunii și reține cauza spre soluționarea excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 07.12.2012, contestatoarea S.C. O. U. S.R.L., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornită la cererea intimatului Agenția Națională de Adminisrare Fiscală-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G..
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 06.12.2012 a primit somația nr. 17/_ /_ prin care, în baza art. 145 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost înștiințată că figurează în evidența fiscală cu suma de 2.000 lei pentru care s-a început executarea silită în temeiul titlului executoriu nr._ din 23.11.2012.
În susținerea cererii sale, reclamanta s-a folosit de proba cu martori și înscrisuri.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Pentru termenul de judecata din data de 08.01.2013, contestatoarea S.C. O. U. S.R.L., a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 171 + 10 lei și timbru judiciar de 3 + 0,30 lei.
Conform art. 20 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, dacă taxa de timbru nu a fost plătita în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune in vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.
Întrucât la termenul acordat contestatoarea nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a achita taxa de timbru stabilită urmează ca, în temeiul lui art. 20 din Legea 146/1997, să admită excepția nelegalei timbrări și, pe cale de consecință, să anuleze acțiunea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția netimbrării cererii de chemare in judecata.
Anulează cererea având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea S.C. O. U. S.R.L. cu sediul în G., . contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., județul G., ca netimbrată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 08.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător C.-M. V. F. M.
Red. Jud. C.M.V.
Tehnored. F.M / 25.01.2013
Ex. 4
..01.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3642/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 884/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|