Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 11775/233/2013

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._

Ședința publică din data de 13.11.2013

Președinte – E. P.

Grefier – G. O.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „revizuire sentință civilă” formulată de contestatorul I. V. domiciliat în comuna Negrești, ., în contradictoriu cu intimata A. E. domiciliată în comuna Bodești, ..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul arată că dosarul a fost strămutat de la Judecătoria Piatra N. la Judecătoria G..

Instanța constată prima zi de înfățișare cf. art. 134 c.pr.civ. și că obiectul acțiunii îl constituie revizuire sentință civilă și nu contestație la executare. În cf. cu art. 323 al.1 c.pr.civ. de la 1865, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G..

Revizuentul solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale întrucât instanța arondată este Judecătoria G., în baza strămutării dosarului 4468 de la Judecătoria Piatra N.. Consideră că Judecătoria G. este competentă cu soluționarea cauzei.

Instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., invocată din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 17.06.2013, revizuentul I. V., în contradictoriu cu intimata A. E., a solicitat anularea Sentinței civile nr. 2174/22.05.2007, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ . A solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, revizuentul a arătat, în sinteză, că hotărârea a cărei revizuire o solicită este nulă de drept, întrucât au fost incluse în mod nelegal unele bunuri în masa de partaj.

În susținerea cererii, a depus la dosar înscrisuri în copie (f. 6-11).

Intimata A. E. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că Sentinței civile nr. 2174/22.05.2007, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ este executorie. A depus la dosar înscrisuri în copie (f. 32-44).

La termenul de judecată din 13.11.2013, verificându-și competența în baza art. 159¹ alin. 4 C.proc.civ., instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și a rămas în pronunțare pe excepție.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., instanța reține următoarele:

În fapt, prin Sentința civilă nr. 2174/22.05.2007, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. E., în contradictoriu cu pârâtul I. V., având ca obiect partaj bunuri comune și s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților prin formarea loturilor și atribuirea bunurilor din cele două loturi către părți, cu plata sultelor corespunzătoare.

Prin cererea care face obiectul prezentei cauze, revizuentul solicită anularea acestei hotărâri judecătorești.

Prin Încheierea nr. 8321/10.12.2007 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._, s-a dispus strămutarea judecării dosarului nr._ la Judecătoria G..

În drept, conform art. 27 C.proc.civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Potrivit art. 323 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere.

În cauză, se cere revizuirea unei hotărâri pronunțate de Judecătoria Piatra N., deci competentă să se pronunțe asupra cererii este Judecătoria Piatra N..

Nu are relevanță faptul că, prin Încheierea nr. 8321/10.12.2007 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._, s-a dispus strămutarea judecării dosarului nr._ la Judecătoria G., întrucât, așa cum s-a arătat, a fost strămutată o altă cauză decât cea în care s-a dat hotărârea a cărei revizuire se solicită..

În consecință, pentru considerentele expuse, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra N..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect revizuire, formulată de revizuentul I. V., în contradictoriu cu intimata A. E., în favoarea Judecătoriei Piatra N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2013.

Președinte Grefier

E. P. G. O.

Red.E.P. /14.11.2013Dact.GO / 4 ex /22.11.2013

Com2. ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria GALAŢI