Contestaţie la executare. Sentința nr. 4178/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 4178/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 5055/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 4178

Ședința publică de la 22 Aprilie 2013

PREȘEDINTE - A. T.

Grefier - A. C. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de contestator S.C. N. R. S.R.L în contradictoriu cu intimat B. E. JUDECĂTORESC D. G., intimat P. S. E. având ca obiect „contestație la executare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care:

Instanța pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., invocată de pârâtă, prin întâmpinare și în baza art. 137 alin. 1 Cod Procedură Civilă raportat la art. 2 Cod Procedură Civilă reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată la acest termen de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., contestatoarea . a formulat o contestație la executare, în contradictoriu cu intimata P. S. E. solicitând instanței să dispună admiterea contestației la executare anularea tuturor actelor de executare respectiv a somației emisă de executorul judecătoresc.

În motivare a precizat că s-a conformat dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2142/02.11.2010 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ în sensul că au achitat creditoarei toate drepturile salariale la care au fost obligați prin titlul executoriu mai sus menționat.

A mai precizat că solicită lămurirea dispozitivului cu privire la mențiunea trecută în acesta „obligă pârâta să plătească reclamantei sporuri de 100% din salariul de bază pentru orele suplimentare prestate în zilele de sâmbătă din perioada 10.04.2007 până pe 15.12.2007 conform dispozițiilor art. 41, alin. 3, lit. c din CCM 2007/2010”.

În drept cererea a fost fondată pe disp. art. 711, alin. 1 și 2 din NCPC.

În susținerea contestației au fost depuse înscrisuri.

La termenul din data de 22.04.2013 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale soluționării prezentei cauze.

Cu privire la excepția necompetenței materiale instanța reține următoarele:

În primul rând, în rezolvarea conflictului temporal de legi, dintre dispozițiile Codului Vechi de Procedură civilă și a Noului Cod de Procedură Civilă instanța, ținând cont de dispozițiile art. 242 NCPC (care prevăd că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .) precum și de cele ale art. 622, alin. 2 NCPC care stipulează că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, va face aplicarea Noului Cod de Procedură Civilă.

Potrivit art. 711, alin. 2 NCPC „Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu”.

Conform art. 713, alin. 3 NCPC „Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.”

Așa după cum se poate observa, obiectul principal al contestației îl reprezintă titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2142/02.11.2010 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, care în opinia contestatoarei are nevoie de lămuriri referitoare la înțelesul, întinderea și a aplicarea acestuia.

Acest lucru este învederat expres chiar de către contestatoare, chiar, prin cererea de chemare în judecată, astfel că, raportat la dispozițiile legale redate anterior, competența de soluționare a contestației revine Tribunalului G., instanța care a pronunțat titlul executoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., invocată din oficiu.

Declină, în favoarea Tribunalului G., competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de contestator S.C. N. R. S.R.L cu sediul în localitatea G., ., județul G. în contradictoriu cu intimat B. E. JUDECĂTORESC D. G., cu sediul în localitatea G., ., . .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.04.2013.

Președinte,Grefier,

Judecător A. T. A. C. B.

Teh AT/20.05.2013

Red ACB/24.05.2013/2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4178/2013. Judecătoria GALAŢI