Curatelă. Sentința nr. 9864/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 9864/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 11277/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

operator de date cu caracter personal nr. 8637

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9864

Ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier E. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Minori și familie privind pe petent R. S. și pe intimat D. M., având ca obiect curatelă.

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.10.2013 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele ;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 10.06.2013, petenta R. S. a solicitat instituirea măsurii curatelei față de mama sa, D. M., în vederea reprezentării acestuia în fața instituțiilor statului, notariatului ori instanțelor judecătorești pentru dezbaterea succesiunii defuncților părinți ai numitei D. M..

În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că intimata are vârsta de 92 de ani și este lipsită de capacitate de exercițiu, fiind încadrată în gradul de handicap grav, nevăzători, conform Certificatului permanent nr. 3397/24.08.2010.

Mai arată petenta că prin Dispoziția nr. 5366/23.08.2006 a Primăriei Municipiului G. a fost instituită curatelă în vederea ridicării și administrării drepturilor bănești ce se cuvin intimatei D. M. de la Casa Județeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale G. și de la Direcția de Asistență Socială Adulți G..

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 178, 180 și 182 C.pr.civ.

La cerere au fost anexate înscrisuri constând în certificat de încadrare handicap, acte de stare civilă, Dispoziția nr. 5366/23.08.2006, cupoane pensii, acte medicale (filele 5-18).

La solicitarea instanței, la dosar a fost depus și referatul de anchetă socială și actele de stare civilă privind defuncții a căror succesiune se urmărește a fi dezbătută.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, intimata D. M. este născută la data de 09.10.1921, potrivit actului de identitate . nr._ aflat la fila 9 din dosar.

Potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 3397/24.08.2010 emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți de pe lângă Consiliul Județean G. (fila 15), numita D. M. este în evidența acestei instituții cu handicap grav.

Astfel cum rezultă din actele de stare civilă aflate la dosar, intimata D. M. este fiica numiților V. S. și V. R..

Petenta R. S., născută la data de 04.02.1947 este fiica intimatei (fila 12).

Din cuprinsului anchetei sociale efectuate de Serviciul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Municipiului G. reiese că intimata este bine îngrijită însă nu își poate reprezenta singură interesele în condiții mulțumitoare, fiind ea însăși conștientă asupra acestui aspect (fila 24).

De altfel, prin Dispoziția nr. 5366 din 23.08.2006, petenta R. S. a fost desenată curator pentru intimată pentru a-i reprezenta acesteia interesele la Casa Județeană de Pensii și la Direcția de Asistență Socială pentru Adulți, în vederea ridicării și administrării drepturilor bănești ce i se cuvin (fila 11).

În drept, solicitându-se instituirea unei măsuri de ocrotire, instanța apreciază că în cauză devin incidente dispozițiile art. 331-339 din C.pr.civ. referitoare la procedura necontencioasă și va soluționa cererea în conformitate cu normele privitoare la aceasta.

Potrivit dispozițiilor art. 178, lit. a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, instanța poate institui curatela dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate personal să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi reprezentant sau un administrator.

De asemenea, conform art. 180 alin. 1 din același act normativ, poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu și care este în măsură să îndeplinească această sarcină.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările cauzei, intimata D. M. se află în imposibilitate de a-și apăra singură interesele din cauza vărstei înaintate – 92 de ani și a stării de boală – persoană nevăzătoare cu handicap grav, fără a fi însă lipsită de capacitate de exercițiu, iar petenta R. S., în calitate de fiică (conform cărții de identitate și certificatului de naștere de la filele10 și 12), este o persoană cu capacitate deplină de exercițiu.

Apreciind că este în interesul intimatei D. M. să fie instituită măsura curatelei speciale în vederea dezbaterii succesiunii după părinți defuncți ai acesteia și că aceasta nu își poate reprezenta singură interesele, instanța urmează să admită prezenta cerere.

În consecință, va dispune instituirea curatelei pentru numita D. M., CNP_ și va dispune numirea în calitate de curator a petentei R. S., în vederea reprezentării numitei D. M. în fața notarului, a instanțelor judecătorești ori a altor instituții și organe, în vederea acceptării și dezbaterii succesiunii defuncților V. S. și V. R., exceptând actele de renunțare la drepturi.

Având în vedere că dezbaterea unei succesiuni poate implica și acte de renunțare, instanța apreciază că pentru acestea sunt necesare verificări separate.

Urmează ca toate drepturile sau bunurile obținute în urma dezbaterii succesiunii să fie consemnate pe numele intimatei.

În temeiul dispozițiilor art. 182 alin. 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, instanța va dispune afișarea prezentei încheieri la sediul instanței și la sediul Primăriei Municipiului G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta R. S., CNP_, domiciliată în G., . nr. 46, ., ..

Dispune instituirea curatelei pentru numita D. M., CNP_, identificată cu BI . nr._.

Dispune numirea reclamante R. S. în calitate de curator pentru reprezentarea numitei D. M. în fața notarului, a instanțelor judecătorești ori a altor instituții și organe, în vederea acceptării și dezbaterii succesiunii defuncților V. S. și V. R., exceptând actele de renunțare la drepturi.

Cu drept de recurs, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. ManeaElena B.

Red A,M,M /tehored. E.B/6ex/25.10.2013

3 ex .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 9864/2013. Judecătoria GALAŢI