Pensie întreţinere. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 17793/233/2013
Dosar nr. 17._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 23 Decembrie 2013
PREȘEDINTE M. K.
GREFIER I. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe reclamant F. C. și pe pârât F. L., având ca obiect pensie întreținere.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.12.2013 ce face parte integrantă din prezenta, Instanța în urma dezbaterii avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamantul F. C. a chemat în judecată pe pârâtul F. L., solicitând acordarea pensiei alimentare până la terminarea studiilor.
În fapt, reclamantul a precizat că este fiul pârâtului și este încă elev, în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic „D. M.”.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La cerere, au fost anexate în copie, carte de identitate reclamant, adeverință de elev nr.4053/19.09.2013 eliberată de Colegiul Tehnic de Alimentație și Turism „D. M.”, adeverință venit nr. 862/2013 eliberată de S.C. APATERM S.A. G., . pronunțată în dosarul nr. 6679/2001 al Judecătoriei G., certificat de naștere . nr._ (filele 3-12).
Cererea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Pe parcursul judecății, s-a administrat proba cu înscrisuri și anchetă socială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul F. C. este fiul pârâtului (astfel cum rezultă din Certificatul de naștere . nr._, fila 8), a devenit major la data de 24.06.2013, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că se află în continuarea studiilor (adeverință de elev nr.4053/19.09.2013 eliberată de Colegiul Tehnic de Alimentație și Turism „D. M.”, fila 3).
În drept, conform dispozițiilor art.499 alin.3 Cod Civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, instanța are în vedere dispozițiile art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civil, în sensul că atunci când întreținerea este datorată de un părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.
Din probele administrate în cauză, respectiv adeverința venit nr. 862/2013 eliberată de S.C. APATERM S.A. G., fila 6 dosar, a rezultat că pârâtul realizează un venit lunar net mediu de 1107 lei, și are în întreținere un copil, motiv pentru care instanța apreciază ca se impune stabilirea unei pensii lunare de întreținere de 25% din venitul net realizat lunar favoarea reclamantului.
Pentru stabilirea acestei pensii, instanța a avut in vedere vârsta reclamantului (18 ani), precum și împrejurarea că acesta are nevoi legate de asigurarea de îmbrăcăminte, alimente, frecventarea unei unități de învățământ.
Față de toate aceste considerente, având in vedere dispozițiile prevăzute de art.499 alin.3 și 592 alin.2 Cod Civil, instanța urmează a admite cererea si va dispune obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere de 25% din venitul net realizat lunar, de la formulării prezentei cereri, respectiv data de 03.10.2013 și pe tot parcursul continuării studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, respectiv data de 24.06.2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect pensie de întreținere formulată de reclamantul F. C. domiciliat în G., . BIS, . în contradictoriu cu pârâtul F. L. domiciliat în G., ., ..
Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea reclamantului, în cuantum de 25% din venitul net realizat lunar, începând cu data de 03.10.2013 și până la terminarea studiilor reclamantului, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 ani, respectiv data 24.06.2021.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.12.2013.
Președinte,Grefier,
M. KolaritzIonela M.
M.K./I.M.
4 ex.
30.01.2014
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3530/2013. Judecătoria GALAŢI | Curatelă. Sentința nr. 9864/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|