Decădere din drepturi părinteşti. Sentința nr. 9146/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 9146/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 9569/233/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

„Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 9146/2013

Ședința publică de la 08 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte M. V.

Grefier N.-L. C.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria G. reprezentat de procuror E. R.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant B. A., intervenient în nume propriu D. G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECTIA COPILULUI GALATI și pe pârât P. V., având ca obiect „decădere din drepturi părintești”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin av. Trincu A. și intervenienta în nume propriu prin consilier juridic C. D., lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Apărătorul reclamatei depune la dosar dovada citării pârâtului prin publicitate lărgită.

Reprezentanții părților și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și pe fondul cauzei.

Având cuvântul, reclamanta, prin apărător, învederează instanței că disp. Art. 508 noul cod civil prevăd că instanța de tutelă, la cererea autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, poate solicita decăderea din exercițiul drepturilor părintești, nu și părinții.

Solicită admiterea cererii de intervenție formulată de intervenienta D. G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECTIA COPILULUI GALATI.

Pe fond, solicită admiterea cererii de chemare în judecată și, în consecință, decăderea pârâtului din drepturile părintești.

Reprezentantul intervenientei solicită admiterea excepției, făcând referire la aceleași dispoziții invocate de apărătorul reclamantei, respectiv Art. 508 noul cod civil. De asemenea, invocă și prevederile Legii 272/2004.

Pe fond, solicită admiterea cererii și decăderea pârâtului din drepturile părintești în ceea ce o privește pe minora P. A. Ș..

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției lipsei calității procesual active a reclamantei, precizând că o astfel de cerere o poate formula numai reprezentanții autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, nu de persoane fizice.

Pe fond solicită respingerea cererii de chemare în judecată, având în vedere actele depuse la dosar.

În temeiul art. 150 C.p.c, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și pe fond.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, retine:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Galati sub nr._, reclamanta B. A. a solicitat decăderea din drepturile parintesti a paratului P. V., cu privire la minora P. A..

In motivare, se arata ca minora este fiica părților, iar pârâtul, prin comportamentul său reprezintă un pericol pentru integritatea fizică și psihică a minorei.

Arată reclamanta că minora i-a fost încredințată prin S.C. nr.1170/02.03.2004 pronunțată de Judecătoria G., iar această hotărâre a rămas definitivă prin D.C. nr.342/18.06.2004 pronunțată de Curtea de Apel G..

Precizează reclamanta că pârâtul a părăsit ilegal teritoriul României împreună cu minora în anul 2004, sens în care a fost condamnat de Judecătoria G. la o pedeapsă cu închisoarea de 7 luni.

Ca urmare a recunoașterii de către Curtea de Apel din Mons, Belgia a hotărârii de încredințare a minorei către mama reclamantă, copilul a fost plasat la o casă de minori din Belgia, de unde a putut fi recuperată de mama sa după aproape doi ani de zile.

Mai arată reclamanta că pârâtul este o fire foarte violent și prezintă un pericol pentru minoră, prin repetatele acțiuni de a o sustrage pe aceasta.

Paratul se face vinovat de neglijenta grava in indeplinirea indatoririlor de parinte, fata de minora, fiind indeplinite conditiile art.508 C.civ. pentru decaderea din drepturile parintesti

In drept, au fost invocate dispozitiile art.508 C.civ.

Partile au fost legal citate. In cauza a fost citata si autoritatea tutelara.

Paratul a fost citat si prin publicitate lărgită.

La termenul de judecată din data de 08.03.2013 s-a formulat cerere de decădere din drepturile părintești a pârâtului P. V. în ceea ce o privește pe minora P. A. Ș. de către intervenientul forțat Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului G..

În motivare, s-a arătat că, atât prin hotărârea nr.1170/2004 pronunțată de Judecătoria G., Decizia civilă nr.963/2004 a Curții de Apel G., cât și prin hotărârea penală de condamnare a pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei, s-a menționat faptul că acesta nu este un părinte integru, apt să asigure supravegherea copilului, are un comportament violent care nu poate avea o influență benefică asupra copilului sustras atenției și dragostei materne, iar prin săvârșirea infracțiunii a fost pusă în pericol viața și integritatea minorei, aceasta fiind trecută granița în mod fraudulos și făr consimțământul mamei, căreia îi fusese legal încredințată.

Arată intervenienta că minora, după ce a fost repatriată în anul 2006, a fost supusă unei consilieri psihologice care a concluzionat că minora prezintă tulburări de dispoziție emoțională, anxietate crescută cu tendințe de autoizolare, atacuri de panică, tulburări de somn și de alimentație.

La termenul de judecată din data de 08.03.2013 instanța a recalificat cererea de intervenție ca fiind cerere de intervenție în interes propriu.

La termenul de judecată din data de 08.06.2012 instanța a invocate din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. A..

Instanta a încuviințat proba cu înscrisuri, in dovedirea cauzei. S-au depus in copii conforme cu originalul: plan individualizat de protecție, raport de evaluare socio-psiho-medical privind pe minora P. A., raport de ancheta sociala, acte de stare civila, alte înscrisuri.

La termenul din data de 08.10.2013 instanța a rămas în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu și asupra fondului cauzei.

Analizând excepția lipsei calității procesuale active, instanța reține următoarele:

Reclamanta B. A. a formulat cerere de decădere a pârâtului P. V. din drepturile părintești asupra minorei P. A. Ș., născut la data de 21.04.1999.

În drept, conform art.508 alin.1 Cod Civil, instanța de tutelă, la cererea autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, poate pronunța decăderea din exercițiul drepturilor părintești dacă părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijența gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.

Din interpretarea dispozițiilor legale menționate, rezultă fără echivoc că legiuitorul a intenționat să confere legitimare procesuală activă pentru formularea acțiunii în decăderea din drepturile părintești, numai autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, iar nu și altor persoane, inclusiv mama sau reprezentantul legal al acestuia.

În cauza de față, cererea a fost formulată de către reclamanta B. A., în nume propriu, iar nu de autoritățile administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, deși reclamanta nu justifică, potrivit legii, calitatea procesuală activă pentru formularea unei astfel de cereri.

Față de toate aceste considerente, instanța urmează a admite excepția invocată și va respinge cererea ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Minora P. A. Ș. nascuta la data de 21.04.1999, provine dintr-o relatie de concubinaj a paratului P. V. cu numita B. A.. Paratul nu s-a ocupa in mod corespunzător de minora, aceasta fiind trecută frontiera în mod fraudulos de către pârât în anul 2004, sustrăgând-o pe aceasta atenției și dragostei materne, căreia îi fusese legal încredințată și punând în pericol viața și integritatea minorei.

După ce minora P. A. Ș. a ajuns în Belgia, ca urmare a săvârșirii de către tatăl pârât, la data de 15.09.2004 a infracțiunii prevăzute de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001 privind frontiera de stat a Românei, organele competente din Belgia s-au sesizat cu privire la situația minorei, care a fost dată în îngrijire unei case de copii, fiind repatriată, ca urmare a demersurilor mamei sale, după aproape un an și jumătate.

Astfel cum rezultă din Hotărârea nr.64/AJ/2005 pronunțată de Curtea de Apel din Mons (f.3-4 dosar), pârâtul a pus în pericol dezvoltarea minorei, iar pericolul grav rezidă în dorința persistentă a tatălui de a sustrage copilul mamei sale.

Raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică și/sau psihoeducațională (f.74-75 dosar) înregistrat sub nr.1178/11.02.2013 precizează că minora manifestă un refuz total în comunicarea cu tatăl catharsis prelungit, tulburări de somn și alimentația, manifestate pe fond emoțional, temeri multiple.

Potrivit art 32 din Legea 272/2004, „copilul are dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. În acest scop părinții sunt obligați:

a) să supravegheze copilul;

b) să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea;

c) să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia;

d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;

e) să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.”

Paratul nu si-a adus contribuția in nici un fel la realizarea efectiva a drepturilor aratate anterioar si nu a respectat obligatia de supraveghere, cooperare, indrumare a minorei, ci dimpotrivă, a pus în pericol dezvoltarea fizică și psihică a minorei.

Instanta apreciaza ca prin aceasta atitudine, paratul, prin comportamentul sau si avand in vedere si varsta frageda a minorei, a primejduit și primejduiește dezvoltarea armonioasa si integrarea in societate a minorei, fiind indeplinite conditiile prevazute de art.508 C. Civ. pentru decăderea sa din drepturile parintesti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. A., invocată din oficiu.

Respinge ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă acțiunea introdusă de reclamanta B. A., cu domiciliul în G., ., ., jud. G..

Admite cererea de intervenție formulată de intervenienta în nume propriu DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI G., reprezentată legal prin Director general Manon E. C., cu sediul instituției în G., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtul P. V., cu ultimul domiciliu cunoscut în G., ., ., ..

Dispune decăderea din drepturile părintești a pârâtului P. V. în ceea ce o privește pe minora P. A. Ș., născută la data de 21.04.1999.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2013.

PREȘEDINTE Grefier

Red VM/tehnored CNL/4ex/04.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decădere din drepturi părinteşti. Sentința nr. 9146/2013. Judecătoria GALAŢI