Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8912/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 8912/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 12789/233/2012

Dosar nr._

Dosar executare nr.1445/PAM/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR.8912

Ședința din Camera de consiliu din 03.10.2013

Președinte – G. N. C.

Grefier – M. O.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „ încuviințare executare silită ” formulata B.E.J. P. A. - M., cu sediul în B. Calea Călărașilor nr.39 . S. S.A.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL ., cu sediul în București, Calea Moșilor nr.51, ., sector 3, în contradictoriu cu debitorul V. D., domiciliat în G. . . .> La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile. Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza spre soluționare pe excepție.

I N S T A N T A

La data de 12.07.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. acțiunea civilă formulată de B.E.J. P. A. - M., pentru creditor S. S.A.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL ., în contradictoriu debitorul V. D., având ca obiect „încuviințare executare silită ”

La termenul din 25.07.2012 în temeiul art. 155 indice 1 C.pr.civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei .

Potrivit art.244 pct.2 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de cel puțin 1 an.

În speța dedusă judecății a trecut mai mult de 1 an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea cauzei și nu au efectuat niciun demers pentru efectuarea vreunui act de procedura.

În consecință, în temeiul art.248 și următoarele C.pr.civ. și întrucât nu exista nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a perimării, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția, invocată din oficiu, a perimării cauzei.

Constată perimată cererea formulată de reclamantul B.E.J. P. A. – M., cu sediul în B. Calea Călărașilor nr.39 . S. S.a.R.l., cu sediul în București, Calea Moșilor nr.51, ., sector 3, în contradictoriu cu debitorul V. D., domiciliat în G. . . .> Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.10.2013.

Președinte,Grefier,

Red. G.N.C. / Dact. M.O. / 4 ex /15.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8912/2013. Judecătoria GALAŢI