Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 5910/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5910/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 16287/233/2011
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5910/2013
Ședința publică din data de 06.06.2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
Președinte – G. N. C.
Grefier – M. B. V.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „partaj bunuri comune” formulata de reclamantul G. E. domiciliat în G., ., . în contradictoriu cu parata S. C. domiciliată în G., ., . si intervenientul forțat A. M. SA GALATI cu sediul în Galati, ., județ G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.05.2013 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași dată când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.06.2013.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, în data de 11.08.2011, sub nr._, reclamantul G. E., în contradictoriu cu pârâta S. (fostă G.) C., a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună sistarea stării de codevălmășie asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr._/2010 a Judecătoriei G. s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți, iar cei doi copii i-au fost încredințați spre creștere și educare.
A mai precizat reclamantul că în timpul căsătoriei, părțile au achiziționat un apartament situat în mun. G., ., . în rate, conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 1614/17.03.2003. imobilul a fost achiziționat în virtutea calității de angajat al reclamantului la Ispat Sidex S.A. G., dreptul de proprietate fiind afectat de condiție, în sensul art. 11 din contract, transferul dreptului de proprietate urmând a se face în momentul achitării integrale a prețului. Reclamantul a învederat că plata prețului se realizează în rate, prin reținerea sumei de către angajator din salariul său.
Reclamantul a solicitat ca imobilul – apartament să-i fie atribuit, având în vedere că are în întreținere pe cei doi copii.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și expertiză tehnică imobiliară
Au fost depuse la dosar, în copie, înscrisuri: contractul de vânzare – cumpărare nr. 1614/17.03.2003, actul adițional nr. 97/07.05.2004, sentința civilă nr._/23.12.2010 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2009 (f. 4-10).
Reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar pentru taxa judiciară de timbru în cuantum de 4.456,48 lei, admisă, în parte, de instanță prin încheierea din camera de consiliu din data de 27.06.2012, prin reducerea la jumătate, respectiv suma de 2.228,24 (f. 40).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.228,24 lei (f. 41), iar după efectuarea raportului de expertiză în cauză, cu diferență taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.500 lei (f. 98).
La termenul din data de 20.09.2012, reclamantul a depus la dosar precizări, prin care a învederat că până în luna august 2009 a achitat ratele pentru apartament împreună cu pârâta, iar de la acea dată până în prezent a achitat singur aceste rate, conform adresei emise de angajatorul său, ArcelorMittal S.A.(f. 42-45).
În ședința publică din data de 11.10.2012, reclamantul a depus la dosar din nou, precizări, prin care a arătat că apreciază că are o contribuție de 70% la dobândirea apartamentului, având în vedere că de la momentul despărțirii în fapt și până în prezent a achitat singur ratele aferente contractului de vânzare – cumpărare nr. 1614/17.03.2003 (f. 51).
Legal citată, pârâta S. (fostă G.) C., a formulat întâmpinare prin care a arătat că, în esență, este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă, însă cu unele precizări (f. 21).
Astfel, pârâta a arătat că imobilul – apartament a fosta achiziționat în timpul căsătoriei, împreună de cei doi soți, conform contractului de vânzare – cumpărare înregistrat sub nr. 1614/17.03.2003, la prețul de 19.452 USD.
A precizat că este de acord cu sistarea stării de devălmășie, reținând că de la achiziționarea apartamentului a achitat împreună cu reclamantul rate și dobânzi până la despărțirea în fapt, în luna septembrie 2009. De la această dată, ratele au fost achitate doar de reclamant, însă pârâta a menționat că este de acord să-i achite acestuia ½ din contravaloarea acestor rate la momentul calculului contravalorii cotei sale. Restul din prețul neachitat, pârâta a apreciat că trebuie suportat de ambele părți, în cote egale, astfel încât apartamentul să fie partajat la valoarea de piață a acestuia.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 C.pr.civ.
La solicitarea instanței, primăria Municipiului G. a depus la dosar certificatul de atestare fiscală (f. 46-47), iar O.C.P.I. G. a precizat că imobilul nu este intabulat în cartea funciară, trimițând la dosar certificatul de sarcini al acestuia (f. 16-17).
În ședința publică din 20.09.2012, instanța a încuviințat, în temeiul art. 167 C.pr.civ., pentru părți, proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică imobiliară, respingând proba cu expertiza contabilă solicitată de pârât (f. 48).
La termenul de judecată din 11.10.2012, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de obiect a acțiunii, însă prin încheierea pronunțată în ședința publică din 15.11.2012 a respins excepția, față de considerentele deciziei civile nr. 124/02.06.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._/233/2009.
La același termen de judecată, la solicitarea părților, instanța a dispus introducerea în cauză a S.C. ArcelorMittal S.A., în calitate de intervenient forțat.
Pentru termenul de judecată din data de 27.02.2013, S.C. ArcelorMittal S.A. a formulat precizări, prin care a arătat că a încheiat cu reclamantul contractul de vânzare – cumpărare nr. 1614/17.03.2003, prețul fiind achitat în rate, prin oprirea lunară a ratei în sumă de 120,73 USD, calculată în lei la cursul oficial din data plății pe statul de plată al reclamantului (f. 86-87)
A mai învederat că potrivit art. 11 din contract, societatea are până la data achitării integrale a imobilului, un drept de proprietate asupra acestuia.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de sistare a stării de devălmășie și de atribuire a apartamentului, intervenienta a precizat că lasă la aprecierea instanței.
În drept, precizările au fost întemeiate pe dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ.
Au fost anexate, în copie, adeverința nr. 5410/191/07.02.2013, procesul – verbal de predare – primire a locuinței și contractul de vânzare – cumpărare nr. 1614/17.03.2003 (f. 88-91).
La data de 21.02.2013, expert G. Nițica a depus la dosar Raportul de expertiză tehnică judiciară (f. 69-76), care a fost comunicat spre studiu părților; nu s-au formulat obiecțiuni.
După rămânerea cauzei în pronunțare, reclamantul și pârâta, prin avocați, au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 1 alin.1 raportat la art. 2 alin. 1 lit. b) și art. C.pr.civ.
În fapt, părțile s-au căsătorit la data de 18.02.1995, iar prin sentința civilă nr._/23.12.2010 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2009 (f. 9-10), s-a admis, în parte, acțiunea civilă de divorț formulată de reclamantul G. E. și, în parte, cererea reconvențională formulată de G. C.. S-a desfăcut căsătoria încheiată de părți din culpa ambilor soți, s-a dispus încredințarea spre creștere și educare a minorilor G. E. și Graboschi R. către reclamantul-pârât și a fost obligată pârâta-reclamantă la plata unei contribuții lunare pentru întreținerea minorilor, și, de asemenea, s-a dispus ca pârâta-reclamantă să revină la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv ”S.”.
În timpul căsătoriei, părțile au dobândit, conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 1614/17.03.2003, imobilul – apartament mun. G., ., ., compus din 4 camere și dependințe în suprafață de 97,26 mp și terenul aferent în suprafață de 22,37 mp în folosință, la prețul 19.452 USD.
În drept, conform art. 669 N.C.civ., încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.
Potrivit art. 30 alin. 1 și 3 din Codul familiei - text legal care se aplica părților, având în vedere data dobândirii bunurilor comune - bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.
Instanța reține, în temeiul prezumției relative de comunitate instituite de către legiuitor, că imobilul situat mun. G., mun. G., ., ., jud. G., compus din 4 camere și dependințe în suprafață de 97,26 mp, este bun comun al soților, fiind dobândit de acestea în timpul căsătoriei. Niciuna dintre părți nu a contestat caracterul de bun comun.
Instanța apreciază că părțile au un drept de proprietate asupra imobilului menționat. Astfel, deși în art. 11 din contractul de vânzare – cumpărare nr. 1614 din data de 17.03.2003, se menționează că vânzătorul – S.C. ISPAT SIDEX S.A. (actuală S.C. ArcelorMittal S.A.) își rezervă dreptul de proprietate asupra locuinței până la achitarea integrală a acesteia, instanța are în vedere că prin decizia civilă nr. 124/02.06.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._/233/2009 s-a stabilit că între părți, reclamantul și pârâta din prezenta cauză și S.C. ISPAT SIDEX S.A. a intervenit un veritabil contract translativ de proprietate, afectat de clauze specifice, date fiind situația achitării prețului în rate. A reținut instanța de control judiciar că transferul proprietății este confirmat și de mențiune expresă inserată în cuprinsul actului, în sensul că riscurile asupra imobilului trec de la vânzător la cumpărător în momentul predării, deci în 2003. Or, în caz contrara, dacă transferul dreptului de proprietății ar fi fost amânat, vânzătorul ar fi continuat să suporte riscul pieirii fortuite. Prin urmare, nu suntem în prezența unui contract de închiriere, ci în prezența unui contract de vânzare – cumpărare.
Instanța reține că, în drept, puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legala prin art. 1200 pct. 4 C.civ. vechi și ca o excepție procesuală - prin art. 166 C.pr.civ.
Efectele puterii de lucru judecat prezintă un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, în sensul ca nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu. Lucru judecat are un efect exclusiv, în sensul că un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și aceiași cauză nu mai este cu putință, și un efect obligatoriu, care face ca părțile litigiului să se supună hotărârii judecătorești.
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune într-adevăr, tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis acționând ca o prezumție legală, absolută și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul - "res judicata pro veritate habetur".
Acest principiu are la baza regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singura dată și, că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie sa fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniforma a justiției.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Față de aceste aspecte, instanța reține că imobilul supus partajului în prezenta acțiune a intrat în proprietatea părților prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 1614/2003, dezlegarea dată decizia civilă nr. 124/02.06.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._/233/2009 a intrat în puterea de lucru judecat și nu mai poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească.
În privința contribuției la dobândirea bunurilor comune, legea prezumă contribuția egală a soților, dar se poate face proba că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare.
În tăcerea legii, potrivit practicii judiciare și doctrinei, instanța chemată să hotărască asupra cotelor – părți cuvenite fiecărui codevălmaș va ține seama de contribuția efectivă a fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor supuse partajului.
Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport cu contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor. În lipsa altor probatorii din care să rezulte că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale și, deci, împărțeala acestor bunuri urmează a se face, de asemenea, în părți egale.
În consecință, instanța reține că, în temeiul acestei prezumții, sarcina probei este răsturnată, în sensul că cel care neagă cota egală de contribuție va trebui să facă dovada unei cote de contribuție mai mare de 50%.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada realizării unor venituri considerabile sau existența unui aport suplimentar adus ca urmare a valorificării unui bun propriu.
Instanța observă că reclamantul a motivat cota sa majorată, prin faptul că de la data despărțirii în fapt a părților, luna septembrie 2009 și până în prezent a achitat singur ratele aferente contractului de vânzare–cumpărare nr. 1614/2003, până la acea dată cheltuielile fiind suportate în cote egale de către cei doi soți.
Pârâta a solicitat prin întâmpinare constatarea unei cote legale de 50% pentru fiecare soț, arătând că au suportat împreună contravaloarea ratelor la apartament. Reclamantul nu a contestat că în perioada în care au locuit împreună părțile, până în luna septembrie 2009, contribuția acestora a fost de 50%.
Singurul aspect pe care reclamantul l-a invocat în dovedirea unei cote de contribuție de 70%, așa cum a solicitat să fie reținută de către instanță în favoarea sa, o constituie plata ratelor la apartament, singur, după despărțirea în fapt de pârâtă. Acest aspect a fost recunoscut și de pârâtă, care a precizat că este de acord să-i achite jumătate din aceste rate.
Instanța reține însă, că achitarea ratelor de către reclamant, singur, după despărțirea în fapt a părților, la împrumutul contractat în timpul căsătoriei de către acesta nu este de natură să-i confere reclamantului o cotă de contribuție majorată la dobândirea bunurilor, ci determină pentru acesta doar un drept de creanță pentru partea din datorie ce revenea celuilalt soț (fiind vorba despre o datorie comună a soților), drept de creanță pe care reclamantul nu l-a solicitat în prezenta cauză.
Față de aspectele învederate, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada realizării unor venituri considerabil mai ridicate decât cele ale pârâte sau a unor altor acte și fapte juridice, care să justifice reținerea în favoarea sa a unei cote de contribuție la dobândirea bunurilor comune mai mare de 50%, astfel încât, dând prevalență prezumției legale, instanța constată că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, de 50%.
Instanța reține că potrivit art. 6736 C.pr.civ. coroborat cu art. 6733 C.pr.civ., dacă părțile nu se înțeleg asupra valorii bunurilor supuse partajării sau instanța nu are elemente prin care să determine această valoare, se dispune efectuarea unei expertize prin care se stabilește, printre altele, și valoarea bunurilor. Deși textul nu prevede în mod expres, se subînțelege că expertul va stabili valoarea bunurilor la momentul efectuării expertizei.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare având ca obiectiv identificarea și stabilirea valorii de piață a imobilului bun comun.
Lucrarea a fost realizată de către expert G. Nițica și depusă la filele 69-73 dosar. Conform expertizei efectuate, valoarea de piață a imobilului este de 247.430 lei (echivalent 56.437euro și 75.243 USD).
În ceea ce privește modalitatea de partajare a bunului, în sensul art._ coroborat cu art. 6739 C.pr.civ., instanța va dispune sistarea stării de coproprietate a părților, prin atribuirea reclamantului, în deplină proprietate și posesie, a imobilului în mun. G., . (fosta .), .. 1, ., cartier Micro 17, jud. G., compus din 4 camere și dependințe.
Procedând la atribuirea bunului, instanța urmează a avea în vedere criteriile prevăzute de art. 6739 C.pr.civ., precum și dispozițiile art. 741 Vechiul Cod civil, aplicabile pentru identitate de rațiune și în materia partajării bunurilor comune, precum și faptul că reclamantul locuiește în imobilul supus partajului, împreună cu cei doi minori care i-au fost încredințați spre creștere și educare în urma divorțului părților, urmând ca acesta să fie obligat la plata către pârâtă a sumei de 123.715 lei, reprezentând cota de 50% din dreptul de proprietate al pârâtei asupra bunului imobil.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite, în parte, cererea formulată și precizată de reclamantul G. E., în contradictoriu cu pârâta S. C..
În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga reclamantul G. E. la plata către pârâta S. C. a sumei de 271,76 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, după compensare. Instanța are în vedere obiectul cauzei, partaj bunuri comune, care atrage dubla calitate pentru părți, atât de reclamant, cât și de pârât, ieșirea din starea de codelvălmășie profitându-le amândurora, astfel încât cheltuielile de judecată urmează a se suporta de către fiecare parte proporțional cu cota de proprietate primită. Conform chitanțelor depuse la dosar, reclamantul a suportat cu titlu de cheltuieli de judecată sumele de 300 lei, onorariu expert – f. 62, taxă judiciară de timbru – 2.228,24 lei – f. 41 și 1.500 lei – f. 98, în timp ce pârâta a achitat 300 lei – onorariu expert – f. 63 și 4.000 lei – onorariu avocat – conform chitanțelor nr. 85/14.02.2010 – 1.000 le, și nr. 319/15.05.2012 – 3.000 lei.
Raportat tot la obiectul prezentei cauze, partaj bunuri comune, având în vedere că acesta le profită ambelor părți, iar reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar în ceea ce privește taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, în temeiul dispozițiilor art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, instanța va obliga fiecare parte la plata sumei de 1.114,12 lei, către Statul Român, prin A.F.P. G., cu titlu de ajutor public judiciar. În vederea punerii în executare a prezentei dispoziții, instanța va dispune comunicarea prezentei hotărâri către D.G.F.P. G..
În temeiul dispozițiilor art. 54 alin. 2 din Legea 7/1996, instanța dispune comunicarea prezentei hotărâri către O.C.P.I. G., după rămânerea definitivă și irevocabilă.
În temeiul dispozițiilor art. 771 alin. 6 din Legea 571/2003, dispune comunicarea prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă și irevocabilă, către D.G.F.P. – A.F.P. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, cererea formulată de având ca obiect „partaj bunuri comune” formulata de reclamantul G. E. domiciliat în G., ., . în contradictoriu cu parata S. C. domiciliată în G., ., ., județ G..
Constată că părțile au avut calitatea de soți în perioada 1995 – 2010 și că au dobândit în timpul căsătoriei un drept de coproprietate comună devălmașă, în cotă de 50 % fiecare, asupra imobilului situat în mun. G., ., .. 1, ., cartier Micro 17, jud. G..
Lichidează starea de devălmășie dintre părți, astfel:
Atribuie reclamantului G. E., în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în mun. G., ., .. 1, ., cartier Micro 17, jud. G..
Obligă reclamantul G. E. la plata către pârâta S. C. a sumei de 247.430 lei, reprezentând cota de 50% din dreptul de proprietate al pârâtului asupra bunului imobil.
Obligă pe reclamantul G. E. la plata către pârâta S. C. a sumei de 271,76 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, după compensare.
Obligă pe reclamant și pe pârâtă la plata sumei de 1.114,12 lei fiecare, către Statul Român, prin A.F.P. G., reprezentând câte o cotă de 50 % din ajutorul public acordat reclamantului.
Cu drept de apel, în termen de 15 zile, de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.06.2013.
Președinte, Grefier,
G. N. C. M. B. V.
Red. G.N.C. 05.07.2013
Dact. M.B.V. 5 ex./ 08.07.2013.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 7956/2013. Judecătoria GALAŢI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7502/2013.... → |
|---|
