Pensie întreţinere. Sentința nr. 4260/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 4260/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 6081/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 4260/2013

Ședința publică de la 23 Aprilie 2013

Instanța constituită din:

Președinte M. V.

Grefier N. L. C.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant C. I. S. și pe pârât C. I., având ca obiect „pensie întreținere”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin av. Z. R., lipsind pârâtul

Procedura nelegal îndeplinită cu pârâtul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Apărătorul reclamantului depune la dosar dovada citării pârâtului prin publicitate lărgită, conform art. 95 C.p.c.

Instanța apreciază procedură completă cu pârâtul.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 134 C.proc.civ, având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, constată că este prima zi de înfățișare.

Reclamantul prin apărător, solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Considerând utilă, concludentă și pertinentă proba cu înscrisuri, în temeiul art.167 C.proc.civ, instanța o încuviințează și nemaifiind probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere raportat la veniturile înregistrate de pârât. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 04.04.2012 a fost înregistrata pe rolul acestei instanțe acțiunea civilă formulată de reclamantul C. I. S., prin care se solicită obligarea pârâtului C. I. la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantului până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul, deși este tatăl său, a refuzat să contribuie financiar la creșterea și educarea sa, iar în present, aflându-se în continuarea studiilor în Italia, cheltuielile necesare procurării educației sunt ridicate.

În drept, s-a întemeiat pe dispozițiile art.513 și urm. NCC.

La dosarul cauzei reclamantul a depus copia certificatului său de naștere (fila 11 din dosar), dovada continuării studiilor în Italia (f.12), dovada veniturilor pârâtului (f.13-16).

Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare.Acesta a fost citat inclusiv prin publicitate.

Cauza a fost suspendată la data de 18.07.2012 și repusă pe rol la data de 17.10.2012.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că cererea reclamantului este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.

În fapt, pârâtul C. I. este tatăl reclamantului C. I. S. și în această calitate are obligația de întreținere a acestuia.

În drept, potrivit art.516 din Codul civil obligația de întreținere exista între părinte și copil, iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află.

De asemenea, conform art.529 alin.1 din Codul civil întreținerea este datorată potrivit cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de către părinte, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din munca, daca are în întreținere un copil, în conformitate cu dispozițiile art.529 alin.2 din Codul civil.

Potrivit adeverinței emise de instituția de învățământ ale cărei cursuri le frecventează reclamantul, acesta se află în continuarea studiilor în Italia (f.12 dosar).

Potrivit declarației de venituri depuse de reclamant, pârâtul realizează venituri sub formă de salariu în Italia (f.13-15 dosar).

În consecință, în raport de situația de fapt și de considerentele arătate în cele ce preced, instanța va admite acțiunea formulată și, în baza art. 516 și 529 alin.1 și 2 din Codul civil, va obliga pârâtul C. I. plata unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile realizate lunar sub formă de salariu, în favoarea reclamantului.

Data de la care este datorată pensia în noul cuantum este a introducerii prezentei acțiuni, respectiv 04.04.2012 întrucât de atunci a apărut, cel mai târziu, nevoia și, în baza principiului interesului superior al copilului, aplicabil în cauză potrivit art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, beneficiarii pensiei nu trebuie să sufere eventualele întârzieri rezultate din durata procedurii în fața instanței. Această obligație de întreținere va exista până la terminarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Instanța ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul C. I. S. domiciliat în ..G., în contradictoriu cu pârâtul C. I., cu ultimul domiciliu cunoscut în ..G..

Obligă pârâtul la plata către reclamantăa unei pensii de întreținere în cuantum de 25 % din venitul realizat lunar, de la data introducerii acțiunii, respectiv 04.04.2012 până la terminarea studiilor beneficiarului, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi,23.04.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. VM/ Dactil. CNL/ 4 ex./ 23.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 4260/2013. Judecătoria GALAŢI