Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 5446/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
„Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA Nr._/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte M. V.
Grefier N.-L. C.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant M. V. R. și pe pârât M. M., având ca obiect „stabilire program vizitare minor”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, legitimându-se cu CI . nr._, CNP_ asistat de av. M. M. și pârâta, legitimându-se cu CI . nr._, CNP_.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care;
Pârâta aduce la cunoștința instanței că și-a schimbat numele în Onteluș.
Instanța dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în sistemul ECRIS în sensul că pârâta se numește Onteluș M..
În temeiul art. 131 NCPC, procedând din oficiu la verificarea competenței, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea formulată de reclamant iar în temeiul art. 238 alin. 1 NCPC estimează durata procesului la un termen de judecată.
Pârâta aduce la cunoștința instanței că nu este de acord să plătească pensie de întreținere cât minorii vor sta la ea.
Părțile solicită a se lua act de acordul de mediere.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei G. la data de 04.03.2013 sub nr._ reclamantul M. V. R. a solicitat instanței, in contradictoriu cu parata M. M., obligarea acesteia din urma la stabilirea unui program de vizitare a minorilor A. E. ȘI D. M., la domiciliul său.
A mai solicitat reclamantul obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea de fapt a cererii, a arătat reclamantul ca minorii au rezultat din căsătoria părților, iar în anul 2013 s-a pronunțat divorțul părților.
Precizează reclamantul că solicită încuviințarea programului de vizită a celor doi copii pentru a se facilita ambilor părinți legături firești și normale cu cei doi minori, astfel încât nici unul din cei doi părinți să nu fie dezavantajați.
In dovedire s-s folosit de proba cu înscrisuri .
In drept si-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.401 c.civ.
Legal citata, parata a formulat intampinare prin care a aratat ca este de acord ca reclamantul sa pastreze in continuare legaturile personale cu minorii prin intermediul programului de vizitare propus de acesta.
In dovedire s-a folosit de proba cu inscrisuri.
În cauză părțile au solicitat ca instanța să ia act de acordul de mediere încheiat de părți, cu excepția punctului 10 din acest acord de mediere.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Partile au fost casatorite iar prin sentinta civila 1011/07.02.2013, pronuntata in dosarul_ de catre Judecatoria Galati, s-a declarat desfacuta casatoria acestora, minorii M. D. M., născut la data de 02.12.2010 și M. A. E., născută la data de 15.05.2003, fiind incredintați spre crestere si educare paratei din prezenta cauza.
Dreptul părintelui divorțat de a avea legături cu copilul său, încredințat celuilalt părinte cu ocazia divorțului, trebuie să se realizeze efectiv și real, prin stabilirea unui program de vizitare extins, pe cat posibil, și care să țină cont de interesul superior al copilului.
La stabilirea modalitatii concrete a exercitiului dreptului de a avea legaturi personale cu minorul se are in vedere interesul superior al acestuia, apreciat in raport de un complex de factori: varsta minorului, mediul in care locuieste, raporturile dintre cei doi parinti, localitatile de domiciliu ale acestora, asigurarea unui mediu stabil si
coerent si pentru o normala dezvoltare psiho-sociala.
Este de notorietate faptul ca parintii salariati au in principiu finalul de saptamana liber, asa incat, ar fi injust, atat pentru minor cat si pentru parintele caruia copilul i-a fost incredintat, sa nu beneficieze de prezenta reciproca si pe durata sfarsitului de saptamana.
In conditiile in care parintele caruia i-a fost incredintat minorul isi rezuma relatia doar pe durata saptamanii lucratoare, aceasta ar putea avea drept consecinta conturarea lui in persona care il coordoneaza si care implicit il restrictioneaza in diverse activitati, cu severitatea sau exigenta normala a unui parinte, ambele motivate si impuse de ratiuni benefice, iar celalalt parinte devine prin comparatie, deosebit de concesiv ori, mai tolerant, finalul saptamanii lucratoare fiind asociat cu repaosul si relaxarea ce urmeaza unei perioade active.
O atare fractionare a timpului intre cei doi parinti este susceptibila a afecta echilibrul si stabilitatea minorului prin diminuarea drastica a posibilitatii de a beneficia si de continuitate in familia actuala, conditie indispensabila unei dezvoltari normale.
S-a aratat in mod constant in jurisprudenta CEDO faptul ca un element fundamental al vietii familiale il constituie posibilitatea copilului si a parintelui de a fi impreuna, iar, orice limitare a acestui drept, ce apartine deopotriva, atat parintelui cat si copilului trebuie sa fie temeinic justificata, proportionala cu scopul urmarit, care consta in prezenta cauza in protejarea interesului major al minorului.
In orice caz, Curtea precizeaza ca o astfel de cerere, care are ca obiect stabilirea legaturilor intre parinte si copilul sau, se impune a fi analizata atat prin prisma dreptului parintelui caruia nu i s-a incredintat copilul, de a avea legaturi personale cu acesta, cat si din perspectiva dreptului copilului de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii si alte persoane fata de care au dezvoltat legaturi de atasament, drept consacrat expres prin art. 14 si 15 din Legea 272/2004, iar restrangerea acestor drepturi nu se poate dispune decat in cazuri justificate.
Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din Legea 272/2004, altfel spus acestora le revine in mod corelativ obligatia de a respecta dreptul copilului de a avea nestingherit legaturi personale cu tatal sau si cu alti membri ai familiei, sau alte persoane fata de care a dezvoltat relatii de atasament, cata vreme acest lucru nu contravine interesului lui superior.
Totodata, Curtea reaminteste ambilor parinti ca drepturile parintesti trebuie exercitate cu buna credinta si faptul ca orice modificare intervenita in situatia de fapt retinuta in aceasta cauza, analizata prin prisma interesului superior al copilului, este de natura sa conduca la modificarea programului de vizitare stabilit in prezent.
Pentru aceste motive, instanta, in raport de disp art 401 si 496 al 5 c.civ, va admite cererea de reclamant formulate în condițiile acordului de mediere, si, pe cale de consecinta, va obliga parata sa permita reclamantului vizitarea minorilor M. D. M., născut la data de 02.12.2010 și M. A. E., născută la data de 15.05.2003 potrivit programului de vizitare convenit de părți prin acordul de mediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de acordul de mediere încheiat de reclamantul M. V. R., domiciliat în G., ..1, ., jud.G. și pârâta ONȚELUȘ M., domiciliată în G., ., nr.21, ., jud.G..
ACORD DE MEDIERE
Încheiat la data de 22.10.2013 in baza Contractului de Mediere Nr. 14 din 22.10.2013
Subsemnații:
Domnul M. V. R., domiciliat in municipiul Calami, . nr. 21, ., ., identificat prin Carte de Identitate . nr._, eliberata de SPCLEP Galati, la data de 09.11.2011, cu valabilitate pana la data de 10.03.2021, cod numeric personal_;
si
Doamna ONJELUȘ M., domiciliata in municipiul G., . nr. 21, ., ., identificata prin Carte de Identitate . nr._, eliberata de SPCLEP G., la data de 10.10.2013, cu valabilitate pana la data de 06.11.2023, cod numeric personal_; de comun acord, cu respectarea prevederilor Legii nr. 192/2006, cu modificările si completările ulterioare, am convenit sa încheiem prezentul acord de mediere, prin care convenim asupra programului de vizitare a copiilor noștri minori, cheltuieli privind pensia alimentara.
Prin voința . neafectata de niciun viciu de consimțământ, suntem întru-totul de acord cu cele convenite in ceea ce privește încredințarea copiilor noștri minori A.-E., născuta la data de 15.05.2003, in municipiul G. si D.-M., născut la data de 02.12.2010, in municipiul G., obligațiile de întreținere ale acestora si cheltuielile pentru întreținerea lor, după cum urmează:
1.Încredințarea minorilor:
Minorii au domiciliul stabil la părintele ONTELUȘ M., cu domiciliul in municipiul G., . nr. 21, ., ..
2.Programul de vizitare :
Ambii suntem de comun acord ca programul de vizitare sa fie, după cum urmează:
-In prima si a treia săptămână din luna, in ziua de vineri de la ora 16 pana
duminica la ora 19, minorii vor sta cu părintele M. V. R., la
domiciliul acestuia. Acesta are obligația sa facă temele cu minorii, fără ca aceștia sa
rămână in urma, sa vina sa îi ridice de la domiciliul mamei ONTELUȘ M.,
respectiv sa ii aducă si sa vegheze asupra sănătății acestora.
-O luna din vacanța de vara, o săptămână din vacanța de iarna, minorii vor
sta cu părintele M. V. R..
In fiecare an par, minorii vor celebra sărbătorile de C., Revelionul si Pastele alături de părintele M. V. R., iar in anii impari alături de părintele ONTELU§ M..
3.Îngrijirile medicale:
Minorii rămân in îngrijirea medicala a medicilor de familie:
- A.-E. - M. C. M.;
- D.-M. - O. Niculita.
Ambii avem numărul de telefon al medicului de familie si adresa.
In cazul in care minorii se îmbolnăvesc ne vom informa reciproc, imediat prin telefon făcând cunoscut atât diagnosticul cat si tratamentul prescris.
In cazul in care minorii ar avea o boala cronica ne vom obliga amândoi in egala măsură sa ne asumam îngrijirea medicala in sensul ca:
- Vom cotiza in mod egal la plata serviciilor medicale daca este cazul.
- Vom pune la cunoștința celuilalt toate scrisorile medicale, bilete de
trimitere, ieșire din spital, tratamente, rețete, numai in situații serioase.
4.Comentarii sau remarci negative:
Amândoi ne angajam unul fața de celalalt ca ne vom abține de la comentarii negative față de celalalt de față cu minorii.
5.Consistența regulilor in educarea minorilor:
Standardele de disciplina in fiecare din casele noastre vor respecta următoarele:
- Vom explica copiilor noștri pentru ce sunt pedepsiți, unde au greșit cum
își vor repara greșeala.
- Evitam bătaia minorilor atunci cand greșesc. Ambii suntem de acord ca
este o intervenție educativa de ultima instanță.
- Vom respecta regula luării mesei in bucătărie.
- Vom respecta deprinderile personale de igiena in ambele case.
- Ora de culcare seara este 21:30-22:00.
- Comportamentele alimentare vor fi respectate in ambele case.
- Daca copiii noștri se plâng in legătură cu disciplina aplicata la casa unuia
dintre paring, noi ii vom încuraja sa vorbească despre acest lucru cu părintele
despre care s-a plâns si nu îi vom știrbi autoritatea.
- Ambii suntem de acord sa nu ne subminam autoritatea unul celuilalt in
fața copiilor deoarece cunoaștem consecințele negative pentru educarea acestora.
- Ne angajam unul față de celalalt sa nu folosim minorii ca si intermediar al
mesajelor noastre.
- Suntem de acord sa evitam o competiție între noi sau sa ne denigram in
fața minorilor.
- Problemele in privința copiilor le vom discuta fără ca aceștia sa fie de față:
ne întâlnim personal sau prin telefon.
-Deciziile noastre vor fi comune in privința aspectelor importante in educația copiilor.
6.Educația copiilor noștri:
Copiii noștri vor urma invatamantul de stat si vom sustine financiar educația acestora dupa cum urmează:
Cheltuielile curente cu școlarizarea copiilor nostri vor fi suportate de ambii dintre noi in mod egal.
Ambii suntem de acord sa participam împreuna la următoarele evenimente ale copilului nostru, astfel:
-La serbarile de sfarsit de an scolar;
-La serbarile ocazionate de sarbatorile de C.;
-La competiții, concursuri.
La sedințele cu parintii va participa unul dintre noi, in functie de programul de la serviciu pe care îl vom avea in ziua respectiva. Ne obligam unul fata de celalalt sa ne anunțam inainte cu o saptamana în legatura cu sedința cu parintii si, ulterior, in legatura cu ce s-a discutat.
7.Luarea deciziilor:
Atunci cand vom lua o decizie impreuna asupra problemelor importante in ceea ce îi priveste pe A.-E. si D.-M., vom urmari:
-Care este scopul si unde vrem sa ajungem?
-Ce are de castigat vs. de pierdut copiii nostri prin decizia noastra?
-Al carui interes îl avem in vedere?
-Cum vom sti daca prin aceste decizii ne atingem obiectivul?
8.Rezolvarea disputelor atunci când trebuie sa luam decizii împreună:
Daca apar dezacorduri sau neînțelegeri in privința planului nostru parental suntem de acord cu urmatoarele:
Vom discuta in legatura cu aceste neintelegeri si vom incerca sa ne punem de acord discutand impreuna fara o alta persoana de față.
Daca nu ajungem la niciun acord dupa discuțiile noastre comune vom apela la o a treia persoana care poate fi: un prieten, mediator, consilier etc.
Daca nu ne vom soluționa amiabil neințelegerile vom apela la un avocat.
10. Suportarea cheltuielilor privind pensia alimentară (obligatia de intretinere):
In luna de vara cand minorii se vor afla la parintele M. V. R., mama ONTELUȘ M., se obliga sa ii restituie contravaloarea pensiei de întreținere pe luna respectiva.
12. Menținerea contactului când copilul este cu celalalt părinte:
Copii nostri va menține contactul cu celalalt parinte prin telefon, ori de cate ori solicita acest lucru copiii sau părintele.
Parintele cu care copiii este se va asigura ca poate realiza aceasta comunicare.
13.Menținerea legăturilor cu membrii familiei extinse:
Ambii suntem de acord ca minorii sa mențina legăturile cu bunicii acestora precum si cu celelalte rude.
14.Aspecte privind eventualele probleme de comportament sau
psihice:
Ambii suntem de acord ca atunci cand vom sesiza tulburari in comportamentul copiilor nostri, vom lua o decizie impreuna privind recomandarile persoanelor de specialitate de a urma un tratament
16. Raportarea eventualelor cazuri de violenta:
Daca vreunul dintre noi va abuza fizic (batai, raniri) sarcina celuilalt parinte este de a discuta impreuna cu celalalt despre ce s-a îmtamplat asigurându-se ca aceste incidente nu se vor mai repeta.
Daca aceste incidente se vor repeta de catre acelasi parinte, celalalt se obliga sa anunțe organele competente de Protecție a Copilului, luându-se masurile legale.
Prezentul acord reprezinta vointa libera si neviciata a subsemnatilor, si, potrivit dispozițiilor art 58 si următoarele din Legea 192/2006 am convenit prezentarea acestui acord instanței de judecata in vederea validarii si pronunțării unei hotărâri de expedient care sa cuprindă prezentul acord, in Dosarul nr._, aflat pe rolul Judecatoriei G.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnatura privata si nu comține clauze care sa aducă atingere legii, ordinii publice si interesului superior al minorului, astfel prevazut de Legea 272/2004 si poate fi supus încuviințării instantei de judecata.
Prezentul acord a fost incheiat de catre mediator G. M., cu sediul in municipiul G., astazi, 22.10.2013, in 4 exemplare originale, cate unul pentru fiecare parte, unul pentru instanța de judecata si unul pentru arhiva mediatorului.
Obligă pârâta să permită reclamantului să aibă legături personale cu minorii M. D. M., născut la data de 02.12.2010 și M. A. E., născută la data de 15.05.2003, după următorul program de vizitare: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 16 până duminică ora 19, o lună în vacanța de vară, o săptămână în vacanța de iarnă, în fiecare an par, de C., Revelion și P., toate acestea la domiciliul reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi, 19.11.2013.
PREȘEDINTE GrefieR
Red VM/tehnored CNL/4ex/12.12.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 6410/2013. Judecătoria GALAŢI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea... → |
---|