Plângere contravenţională. Încheierea nr. 08/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 24900/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 08.05.2013
Instanța constituită din:
Președinte: N. V. C.
Grefier: A. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de către petentul SCRIMINȚ D., domiciliat în G., ., ., în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, . A, sect. 6, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal care se legitimează cu CI . nr._ CNP –_, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că la data de 25.04.2013 s-au depus relațiile solicitate de către instanță din partea CSA, după care,
Instanța aduce la cunoștința petentului că la dosarul cauzei s-au depus acte de către intimat.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul solicită admiterea prezentei plângeri, anularea procesului verbal de contravenție cu obligarea intimatului de restituire a sumei reprezentând plata tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru perioada 17.12.2010 – 10.08.2013.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera cf. disp. Art. 260 cpc.
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 15.05.2013.
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 08.05.2013.
P., GREFIER,
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 15.05.2013
Instanța constituită din:
Președinte: N. V. C.
Grefier: A. B.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera cf. disp. Art. 260 cpc.
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 16.05.2013.
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 15.05.2013.
P., GREFIER,
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 16.05.2013
Instanța constituită din:
Președinte: N. V. C.
Grefier: A. B.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera cf. disp. Art. 260 cpc.
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 17.05.2013.
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 16.05.2013.
P., GREFIER,
← Reziliere contract. Încheierea nr. 23/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9630/2013.... → |
---|