Plângere contravenţională. Încheierea nr. 15/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 11233/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 15.02.2013
Instanța constituită din:
Președinte – R. J.
Grefier – I. M.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul B. G. C. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., având ca obiect „plângere contraventionala”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instantei faptul că s-au depus, la dosar, relatiile solicitate I. Galati și Primăriei Mun. Galati, după care,
Instanța a invocat, din oficiu, exceptia tardivitătii formulării plângerii, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părtilor posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 22.02.2013.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2013.
Președinte Grefier
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1700
Ședința publică din data de 22.02.2013
Președinte – R. J.
Grefier – I. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra de chemare în judecată formulată de petentul B. G.-C. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., având ca obiect „plângere contraventionala”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea azi, 22.02.2013.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.06.2012, sub nr._, petentul B. G. – C., în contradictoriu cu intimatul I. G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.05.2012 și a solicitat anularea procesului – verbal contestat și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale.
În motivare, petentul a arătat că procesul – verbal i-a fost comunicat la data de 01.06.2012.
A apreciat petentul că a fost privat de dreptul de a formula obiecțiuni deoarece procesul – verbal contestat a fost încheiat cu rea – credință în lipsa sa, deși, la data menționată în procesul – verbal contestat, fusese legitimat de către agentul constatator.
Petentul a mai învederat că, în cuprinsul procesului – verbal contestat nu este precizată instanța la care poate face contestație, omisiunea atrăgând nulitatea procesului – verbal astfel încheiat.
Cu referire la starea de fapt, petentul a precizat că, la data de 26.05.2012, ora 22.30, agenții constatatori s-au prezentat la domiciliul său provizoriu din G., ., . unei sesizări pe motiv că muzica ar fi prea tare.
În ceea ce privește cele reținute de agentul constatator, petentul a arătat că nu a fost testat cu un aparat specific pentru determinarea alcoolemiei, iar elementele constitutive ale faptei contravenționale descrise de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 nu sunt întrunite în cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 14 alin. 1, art. 16, art. 25 și art. 26 din OG nr. 2/2001 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 61/1991.
În susținerea plângerii formulate, au fost depuse, la dosar, în copie, procesul – verbal . nr._/26.05.2012 și CI . nr._.
Conform art. 36 din OG nr. 2/2001, plângerea contravențională este scutită de taxa judiciară de timbru.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Au fost atașate, la dosar, adresa nr._/11.01.2013, formular confirmare primire, în copie și procesul – verbal din data de 31.05.2012, în copie.
În ședința publică din data de 15.02.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității.
Analizând actele și lucrările cauzei, cu referire la excepția invocată, reține următoarele:
În fapt, prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.05.2012, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 500 lei, în temeiul art. 4 lit. c din Legea nr. 61/1991, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 26 din același act normativ.
Procesul – verbal menționat a fost întocmit, conform mențiunilor agentului constatator, în prezența petentului, însă acesta a refuzat să îl semneze, împrejurarea fiind confirmată de martorul asistent C. D...
Potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Potrivit formularului confirmare primire depus în copie la dosarul cauzei (f. 15), procesul – verbal de contravenție i–a fost comunicat contravenientului la domiciliu însă, în lipsa acestuia, nu i-a putut fi înmânat.
Așa cum rezultă din procesul – verbal de afișare depus, în copie, la dosarul cauzei (f. 15), procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat a fost comunicat, conform art. 27 din OG nr. 2/2001, petentului, prin afișare, la data de 31.05.2012 în prezența acestuia, petentul semnând procesul – verbal de afișare.
Plângerea contravențională a fost formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.06.2012.
Or, în sensul art. 31 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În consecință, constatând că plângerea contravențională a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța va admite excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată din oficiu și va respinge plângerea contravențională formulată, ca fiind tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității, invocată din oficiu.
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. G. C., cu domiciliul în Galati, .. 3, ., jud. Galati, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., cu sediul în Galati, ., jud. Galati, ca fiind tardiv formulată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.02.2013.
Președinte, Grefier,
Jud. R. J. I. M.
Red. RJ/ Dactil. IM/ 3 ex./ 20.03.2013
← Pretenţii. Încheierea nr. 12/2013. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5839/2013. Judecătoria... → |
---|