Plângere contravenţională. Încheierea nr. 15/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 5338/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.02.2013

Președinte – I.-M. C.

Grefier – M. V.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul N. P. în contradictoriu cu intimatul I. G. - SECȚIA 4 POLIȚIE.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns martorul D. G., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară, după care,

Instanța procedează la audierea martorului D. G., sub prestare de jurământ, conform art. 193 C.pr. civ., declarația acestuia fiind consemnată în scris, citită, semnată si atașată la dosar, potrivit disp. art. 198 C.pr. civ.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.

INSTANȚA

Avand nevoie de timp pentru deliberare,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la data de 22.02.2013.

Pronunțată în ședință publică la data de 15.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1724

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.02.2013

Președinte – I.-M. C.

Grefier – M. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul N. P. în contradictoriu cu intimatul I. G. - SECȚIA 4 POLIȚIE.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 15.02.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.03.2012, sub Dosar nr._ petentul NASTASACHE P. , în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G. - Secția 4 Poliție, a contestat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 19.02.2012.

În motivarea plângerii contravenționale adresată intimatului și care a trimis-o instanței competente, petentul a arătat că a fost sancționat pe nedrept. Potrivit susținerilor acestuia, numitul D. G. s-a deplasat la domiciliul său și l-a agresat, moment în care acesta a apelat Serviciul Unic de Urgență 112, însă din cauza loviturilor primite nu a putut discuta cu operatorul.

Cererea nu a fost întemeiată în drept .

La plângere petentul a atașat, în original, procesul verbal (fila 4).

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, însă la solicitarea instanței a depus la dosar raportul agentului constatator, declarația petentului și declarația numitului D. G. (f. 6-8).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1 pct.1 și 3 C.pr.civ., fapta fiind săvârșită pe raza de competență a Judecătoriei G.. Plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

La termenul de judecată din data de 20.09.2012 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba testimonială cu martorul D. G., care a fost audiat în ședința publică din data de 15.02.2013, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 19.02.2012, petentul Nastasache P. a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Potrivit celor consemnate în procesul verbal, la data de 19.02.2012, ora 20.25, petentul, în timp ce se afla în apartamentul nr. 429 de pe . G. A., a adus amenințări cu acte de violență numitului D. G..

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 19.02.2012, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

De asemenea procesul verbal a fost semnat de către petent.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție, dacă nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal este întocmit ca urmare a constatării directe a faptei de către agentul constatator.

Deși petentul arată că nu a adresat injurii numitului D. G., acesta din urma fiind agresorul, instanța reține că din probele administrate în cauză nu se confirmă această susținere.

În acest sens instanța are în vedere că potrivit raportului agentului constatator ( fila 6) atunci când a ajuns la domiciliul petentului, acesta din urmă a fost surprins lovindu-se și adresând injurii reciproce cu numitul D. G. sancționat de asemenea.

Cele constatate cu propriile simțuri de agenții de poliție sunt confirmate și de declarația martorului D. G. audiat în cauză ( fila 19), care a învederat instanței că într-adevăr a avut un conflict între acesta și petent, cu care este vecin, conflict finalizat cu loviri și insulte.

Astfel, din probele administrate la dosar reiese că nu s-a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului verbal.

În concluzie, instanța apreciază că fapta contravențională există și a fost săvârșită de petent în mod culpabil.

În atare condiții, față de cele de mai sus, instanța constată că cele menționate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat corespund realității, iar susținerile petentului în sens contrar sunt neîntemeiate.

Referitor la sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța o socotește legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind dispusă amenda în cuantumul minim de 200 lei prevăzut de lege. În acest sens, instanța are în vedere că respectarea regulilor care asigură ordinea și liniștea publică constituie un imperativ pentru toți cetățenii.

Scopul sancțiunii contravenționale este atât de constrângere cât și de prevenire a săvârșirii de noi fapte, neurmărind acoperirea unui prejudiciu ci având exclusiv o funcție represivă și preventivă.

Pentru toate aceste considerente, instanța consideră că procesul-verbal de contravenție a fost în mod legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea aplicată este legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul NASTASACHE P., domiciliat în G., .. 50, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G.- SECȚIA 4 POLIȚIE.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică azi, 22.02.2013.

Președinte, Grefier,

I. M. C. M. V.

Red I.M.C / Dact M.V / 3ex / 05.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 15/2013. Judecătoria GALAŢI