Acţiune în constatare. Sentința nr. 2568/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2568/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 24202/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

(Operator de date cu caracter personal nr.8637)

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2568

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.03.2013

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: M.-A. N.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect “acțiune în constatare”, formulată de reclamanții D. G. C. și D. M. în contradictoriu cu pârâta B. P. SPERANȚA G..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 18.03.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.12.2012 sub nr._, reclamanții D. G. C. și D. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta B. P. Speranța G., să se constate că sarcina înscrisă în cartea funciară nr._-C1-U11 este prescrisă și în consecință aceasta să fie radiată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că în vederea înstrăinării imobilului din . nr. 12, ., au solicitat eliberarea unui extras de carte funciară la OCPI, ocazie cu care a aflat despre existența mențiunilor înscrise la punctul C, partea III, constând în: „din oficiu se transcrie comandament în dosar executori nr. 2778/29.05.2000, Judecătoria G., pentru suma de 1.925.000 lei în favoarea B.P. SPERANȚA G.”. Au precizat că pârâta a fost lichidată și radiată, ca urmare a nerespectării dispozițiilor OUG 97/2000, cu privire la primirea autorizației de funcționare din partea Băncii Naționale a României. Ca urmare, apreciază că suma respectivă este prescrisă și că OCPI are obligația radierii mențiunii înscrise în cartea funciară.

În susținerea cererii au depus la dosar înscrisuri (filele 5-13 dosar).

În drept, au invocat dispozițiile 111 C.proc.civ.

Pârâta nu a trimis reprezentant în instanță și nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 11.03.2013 instanța de judecată a ridicat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările cauzei, cu referire la excepția invocată, reține următoarele:

În fapt, la primirea cererii de chemare în judecată, instanța a pus în vedere reclamanților, prin rezoluție, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20,25+8 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5+0,30 lei. Aceste obligații au fost aduse la cunoștință reclamanților prin citațiile emise la data de 04.02.2013 pentru termenul din data de 11.03.2013.

La termenul din 11.03.2013, legal citați, potrivit dovezilor de citare aflate la filele 15-16 dosar, reclamanții nu s-au prezentat în instanță și nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul indicat de instanță.

În drept, potrivit art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1996, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

De asemenea, în sensul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Pe de altă parte, potrivit art. 3 alin. 1 teza III din OG nr. 32/1995, reclamanții trebuiau să timbreze cererea și cu 1,5+0,3 lei timbru judiciar, iar conform art. 9 alin. 2, în cazul nerespectării dispozițiilor acestui act normativ, se procedează conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.

Pentru considerentele de mai sus, va admite excepția netimbrării acțiunii, invocată din oficiu și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, va anula cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu.

Anulează cererea având ca obiect având ca obiect “acțiune în constatare”, formulată de reclamanții D. G. C., cu domiciliul în com. Vânători-N., . nr. 132, jud. N. și D. M., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâta B. P. SPERANȚA G., cu sediul în G., ., ., jud. G., ca netimbrată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2013.

Președinte,Grefier

Red AG / Dact M./ 4ex /10.04.2013

.

*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2568/2013. Judecătoria GALAŢI