Plângere contravenţională. Încheierea nr. 19/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 21613/233/2011
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 19 martie 2013
Completul compus din:
Președinte – C.-M. V.
Grefier – F. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul S. M. în contradictoriu cu intimata I.P.J. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul asistat de apărător ales, av. V. A., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar (f.21), lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință face referatul cauzei de pe actele existente la dosar, conform art. 104 alin 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care;
Petentul, prin apărător ales, depune la dosar dovada că este înscris ca șomer.
Instanța, având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, în temeiul art. 134 C.pr.civ. constată prima zi de înfățișare și acordă cuvântul pe probe.
Reprezentantul convențional al petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosar.
În temeiul art. 167 C.pr.civ. instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca fiind utilă, concludentă și pertinentă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză petentul, prin apărător ales, solicită admiterea plângerii, anularea actului constatator și exonerarea de plata amenzii.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru deliberare, pentru a studia înscrisurile existente la dosarul cauzei precum și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise;
Văzând și dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă;
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 26.03.2013.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 19.03.2013.
Președinte Grefier
Judecător C.-M. V. F. M.
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 26 martie 2013
Completul compus din:
Președinte – C.-M. V.
Grefier – F. M.
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive;
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 02.04.2013.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26.03.2013.
Președinte Grefier
Judecător C.-M. V. F. M.
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive;
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 05.04.2013.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 02.04.2013.
Președinte Grefier
Judecător C.-M. V. F. M.
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3479
Ședința publică din data de 5 aprilie 2012
Completul compus din:
Președinte – C.-M. V.
Grefier – F. M.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei Civile ce are ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul S. M. în contradictoriu cu intimata I.P.J. G..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 19.03.2013 care face parte integrantă din prezenta instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., petentul S. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata I.P.J. G. – SERVICIUL RUTIER, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 31.10.2011.
În motivarea cererii, a arătat că a fost sancționat deoarece a condus autoturismul CZ 484 CA având o viteză de 102 km/h pe DN 2B, Sendreni, jud. Galati. A arătat petentul că a considerat ca se afla în afara localitatii, autoturismul fiind setat pe pilot automat la viteza de 100 km/h. A invocat prevederile Normei de Metrologie Legală NML 021-05 aprobată prin Ordinul nr.301/23.11.2005 prin care se prevede o marjă de eroare de 3 %. A mai invocat si eroarea de fapt în care s-a aflat, prin considerarea ca fiind pe un drum national, unde limita de viteză este de 90 km/h.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosarul cauzei, în copie, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar cu care este echipat auto_ precum și planșa foto a abaterii comise la data de 31.10.2011.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat în data de 31.10.2011 (fila 3), petentul a condus autoturismul cu o viteză de 102 km/h pe DN 2B, în localitatea Sendreni, înregistrată de aparatul radar, faptă prevăzută de art. 108 alin.1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002.
Instanța constată ca procesul-verbal este legal intocmit, nefiind incident niciunul dintre motivele de nulitate absoliută prevăzute de OG 2/2001.
In ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că acesta este temeinic, petentul nereușind sa răstoarne prezumția de adevăr instituită de lege în favoarea celor reținute de agentul constatator cu privire la situația de fapt.
Astfel, nu numai că petentul nu a făcut nicio dovadă a unei alte situatii de fapt decat cea retinută, dar a si semnat fără obiectiuni procesul-verbal, recunoscandu-si fapta. Mai mult, intimata a făcut dovada celor retinute in procesul-verbal, prin depunerea planselor foto ale abaterii si a buletinului de verificare metrologică (filele 17-18).
Dar, conform art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Avand în vedere că petentul este somer, astfel cum reiese din copia carnetului depusă la dosar (fila 23), instanța consideră că sancțiunea amenzii în cuantum de 603 lei este prea aspră și că petentul este suficient atenționat asupra consecințelor negative ale încălcării pe viitor a normelor legale prin aplicarea avertismentului.
Pentru aceste considerente, instanța urmează sa admită plângerea si să anuleze in parte procesul-verbal, in sensul inlocuirii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul S. M. domiciliat în G., ., ., jud. G. în contradictoriu cu intimata I.P.J. G., cu sediul în G., ., jud. G..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate petentului, în cuantum de 603 lei, cu sancțiunea avertismentului.
Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronuntată in sedintă publică astăzi, 05.04.2013.
Președinte Grefier
Judecător C.-M. V. F. M.
Red. Jud. C.M.V.
Tehnored. F.M./04.07.2013
Ex. 5
..07.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 421/2013. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7128/2013. Judecătoria... → |
---|