Plângere contravenţională. Încheierea nr. 25/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 16529/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.01.2013

Președinte – I.-M. C.

Grefier – M. V.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul I. C. M. în contradictoriu cu intimata I.P.J. G. – BIROUL RUTIER.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară, în sensul că lipsesc relațiile solicitate, după care,

Petentul învederează instantei faptul că are permis de conducere din anul 1990, nu a avut accidente, doar o singura dată a avut permisul suspendat. Conduce aproximativ 7000 de km pe lună.

Întrebat fiind, petentul arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza in stare de judecată si acordă cuvantul pe fond.

Petentul solicită admiterea plângerii formulate, anularea procesului verbal de constatare a contravenției, exonerarea de la plata amenzii si restituirea permisului de conducere.

Instanta reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Avand nevoie de timp pentru deliberare,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la data de 01.02.2013.

Pronunțată în ședință publică la data de 25.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

INSTANȚA

Avand nevoie de timp pentru deliberare,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la data de 08.02.2013.

Pronunțată în ședință publică la data de 01.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1066

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.02.2013

Președinte – I.-M. C.

Grefier – M. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul I. C. M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. – BIROUL RUTIER.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 25.01.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 01.02.2013 și apoi pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28.08.2012 pe rolul acestei instanțe, sub Dosar nr._, petentul I. C. M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G. – Biroul Rutier, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 23.08.2012, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.

În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost sancționat în mod neîntemeiat pentru depășirea neregulamentară, pe DN 2B la ..

Potrivit susținerilor petentului acesta a efectuat manevra de depășire, a unui autoturism Dacia care circula cu viteză redusă doar după ce acesta a semnalizat dreapta și fără a depăși marcajul continuu.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

Deși legal citat, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G. – Poliția Municipiului G. – Biroul Rutier nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar raportul agentului constatator (fila 13).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G. iar plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

La termenul de judecată din data de 11.01.2013 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 23.08.2012, petentul I. C. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru încălcarea prevederilor art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Fapta a fost săvârșită la data de 23.08.2012 ora 18:05, pe DN 2B, la ., în vreme ce petentul conducea autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ .

Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, petentul a efectuat manevra de depășire a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din 23.08.2012, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. De asemenea procesul-verbal a fost semnat de către petent.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța apreciază că procesul verbal este întemeiat, din probele administrate în cauză și propuse de petent nerezultând o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă), precum și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea regulilor privind depășirea.

Conform art. 120 alin. 1 lit. h și j din HG nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, se interzice depășirea în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă" și când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Cat privește prezumția de nevinovăție invocata de către petent, instanța retine ca art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu conferă impunitate contravenienților, ci garanții ale unui proces echitabil.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator.

Instanța are în vedere în primul rând faptul că petentul a semnat procesul verbal fără menționarea vreunei obiecțiuni, recunoscând că a greșit.

Este evident că semnarea procesului verbal în acest mod nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, însă persoana sancționată are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului verbal, în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia și aducerii la cunoștință a faptei imputate de către agentul constatator. Astfel, în lipsa dovedirii unor împrejurări care să ateste că persoana sancționată s-a aflat în eroare sau a fost constrânsă să semneze actul fără obiecțiuni, simpla negare a situației de fapt în aceste condiții nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul verbal contestat.

Cu privire la susținerea petentului în sensul că depășirea a fost efectuată întrucât autoturismul care circula în fața sa a semnalizat dreapta, instanța reține că aceasta nu este confirmată de niciuna din probele administrate în cauză.

De asemenea instanța reține că în cauză nu se confirmă cele relatate de petent în sensul că depășirea a fost efectuată nu în porțiunea de drum cu marcaj continuu, petentul neaducând probe în acest sens .

Mai mult decât atât, instanța are în vedere și faptul că procesului verbal, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În atare condiții, față de cele de mai sus, instanța reține că în cauză nu s-a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului verbal iar susținerile petentului sunt neîntemeiate.

Referitor la sancțiunile aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța le socotește legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind dispusă amenda în minimul special prevăzut de lege (4 puncte amendă) și sancțiunea complementară prevăzută de textul normativ incident în speță.

Totodată, instanța apreciază că aceste sancțiuni sunt justificate în raport de pericolul social al faptei, tradus prin riscul pe care conduita petentului îl reprezintă pentru siguranța circulației rutiere.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca procesul-verbal contestat în prezenta cauză a fost în mod legal și temeinic întocmit, astfel încât plângerea formulată de petent apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul I. C., domiciliat în G., ., ., .>în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. – POLIȚIA MUNICIPIULUI G. – SERVICIUL RUTIER, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 23.08.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.02.2013.

Președinte, Grefier,

I. M. C. M. V.

Red I.M.C / Dact M.V / 5ex / 14.02..2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 25/2013. Judecătoria GALAŢI