Plângere contravenţională. Încheierea nr. 27/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 6514/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
INCHEIERE
Ședința publică din data de 27.02.2013
Președinte – G. N. C.
Grefier – A. C. N.
La ordine fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „plangere contravențională formulata de petenta . GALATI,cu sediul in .,.,., in contradictoriu cu intimata DIRECTIA G. A FINANTELOR PUBLICE GALATI,cu sediul in Galati,nr.33,jud. Galati.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare au lipsit părțile.
Instanța având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, la ordine, au lipsit părtile.
Procedura de citare este completă.
De pe actele dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința privind stadiul in care se afla judecata,după care;
Instanța ,in baza disp. art. 1591 alin. 4 C.pr. civ., verificându-si competenta se constată competentă material, teritorial si general să soluționeze prezenta cauză.
Instanța - având in vedere ca procedura de citare este legal îndeplinita,conform dispozițiilor art.134 C.pr.civ.,constata ca este prima zi de înfățișare si,în temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ.,încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind ca acestea sunt pertinente, concludente si utile dezlegării pricinii.
Constatând ca nu mai sunt cereri de formulat si probe de administrat,instanța constata cauza in stare de judecata si o retine spre soluționare.
I N S T A N T A
Având nevoie de timp pentru deliberare;
DISPUNE
Amâna pronunțarea cauzei la data de 07.03.2013.
Pronunțata in ședința publica, azi 27.02.2013.
Președinte, Grefier,
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINTA CIVILĂ NR. 2177
Ședința publică din data de 07.03.2013
Președinte – G. N. C.
Grefier – A. C. N.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile ce are ca obiect „plangere contravențională formulata de petenta . GALATI,cu sediul in .,.,., in contradictoriu cu intimata DIRECTIA G. A FINANTELOR PUBLICE GALATI,cu sediul in Galati,nr.33,jud. Galati.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 27.02.2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 07.03.2013 când a pronunțat următoarea sentință:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 10.04.2012, sub nr._, petenta S.C. T. T. S.R.L., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., a formulat plângere împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2009 nr._ din data de 30.03.2012 și a solicitat anularea procesului – verbal contestat și înlăturarea amenzii contravenționale aplicate
În motivarea în fapt, petenta a arătat că procesul – verbal a fost întocmit în urma inspecției fiscale efectuate în perioada 15-29.03.2012, care a vizat taxa pe valoare adăugată în perioada 01.10.2011 – 31.12.2011, perioadă pentru care societatea petentă ceruse și obținuse recuperarea TVA-ului.
A învederat petenta că, prima problemă constată de raportul fiscal a fost existența în contabilitatea sa a unui număr de 49 de bilete de călătorie anulate. Reprezentantul legal al său a explicat agenților constatatori că operațiunea de anulare este perfect legală, toate cele 3 exemplare existând la carnetul de bilete, prezentând și motivele pentru care acestea au fost anulate. Cu toate acestea, organul fiscal nu a luat în considerare cele învederate, apreciind că societatea nu a înregistrat în contabilitate venitul aferent celor 49 de bilete de călătorie și inclusiv a TVA-ului aferent.
Cea de-a doua problemă constată prin raportul fiscal a fost referitor la existența în patrimoniul societății a 3 autovehicule Renault pe care le folosește pentru aprovizionare și contractare posibili clienți. Organele fiscale, verificând facturile de revizie a două dintre cele trei autovehicule, au apreciat că acești kilometri au fost parcurși efectuând curse G. – A., venitul din acestea nefiind înregistrat în contabilitate și de asemenea nici TVA –ul aferent.
Astfel, organul fiscal a încadrat cele două probele constate în dispozițiile art. 41 alin. 1 din legea nr. 82/1991, fiind considerate operațiuni economico-financiare neînregistrate în contabilitate.
A precizat petenta că va începe împotriva raportului fiscal procedura contestării acestuia.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În susținerea cererii formulate, au fost depuse, la dosar, în copie, procesul – verbal ./2009 nr._ din data de 30.03.012 (f. 6-7).
Legal citată, intimata DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. nu a formulat întâmpinare.
În ședința publică din data de 27.02.2013, instanța a încuviințat, în temeiul art. 167 C.pr.civ., pentru părți, și a administrat, proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
Plângerea contravențională este scutită de taxa de timbru potrivit art. 15 lit. i) din Legea nr.146/1997 raportat la art. 36 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 1 pct. 3 din C.pr.civ.
Plângerea este introdusă în termenul legal, de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
În fapt, prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2009 nr._ din data de 30.03.2012, petenta S.C. T. T. S.R.L. a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 1.000 lei, în temeiul art. 42alin. 2 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată.
Agentul constatator a reținut că, urmare controlului efectuat la sediul petentei, la data de 30.03.2012, s-a constatat următoarele: nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice referitor la întocmirea și înregistrarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestor operațiuni în perioada la care se referă. Astfel, ca urmare a inspecției fiscale au fost identificate un număr de 49 de bilete de călătorie aferente transportului internațional de persoane pe rutele G. – Italia și retur, care nu au fost înregistrate în evidența contabilă în perioada octombrie – decembrie 2011. De asemenea, s-a reținut efectuarea de operațiuni economico – financiare fără să fie înregistrate în contabilitate. Astfel, societatea deține 3 autovehicule care au fost exploatate fără ca sumele încasate din prestații să fie înregistrate la data efectuări curselor.
Reprezentantul petentei a semnat proces – verbal de contravenție, cu mențiunea că nu este de acord cu cele consemnate.
În drept, potrivit art. 41 din Legea nr. 82/1991 – legea contabilității, constituie contravenție următoarele fapte:…pct. 1. deținerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor și datoriilor, precum și efectuarea de operațiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal ./2009 nr._ din data de 30.03.2012, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Față de considerentele invocate, instanța apreciază că nu există motive pentru a constata nulitatea procesului – verbal.
Sub aspectul temeiniciei procesului – verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform unei jurisprudențe constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 și art. 34 din OG nr. 2/2001, reiese că procesul – verbal de contravenție nu numai că nu este lipsit de forță probantă, ci dimpotrivă, face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă ce trebuie făcută de către petent și nicidecum de agentul constatator.
Pe cale de consecință, procesul – verbal ca act administrativ se bucură de prezumția de valabilitate și temeinicie, prezumție ce este relativă și ce poate fi răsturnată prin administrarea probei contrare, sarcina revenindu-i reclamantului în condițiile art. 1169 C.civ.
Instanța apreciază că petenta, nu a făcut dovada probei contrare în cauză, astfel încât nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal întocmit de agentul constatator.
Instanța observă că procesul - verbal a fost întocmit de către inspectorii din cadrul intimatei ca urmare a constatării contravenției în mod direct (ex propriis sensibus).
Prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție contestat nu este înlăturată, atât timp cât, în cauză nu s-a administrat niciun mijloc de dovadă de către petentă.
Susținerile petentei din plângerea formulată nu sunt confirmate prin probe administrate în cauză. De altfel, petenta nu a fost reprezentată în fața instanței la niciunul dintre termenele de judecată și nici nu a propus probe în apărarea sa.
Mai mult, deși petenta a precizat în cuprinsul plângerii sale că va ataca actul de inspecție fiscală, nu a făcut nicio dovadă în acest sens.
Față de aceste aspecte, instanța reține că prezumția de temeinicie a procesului – verbal nu a fost răsturnată.
Având în vedere aceste considerente, va respinge plângerea contravențională și va menține procesul – verbal ./2009 nr._ din data de 30.03.2012 de agenți al intimatei, ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. T. T. S.R.L., cu sediul in .,.,., în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. G., cu sediul in Galati,nr.33,jud. Galati.
Menține procesul - verbal ./2009 nr._ încheiat la data de 30.03.2012.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile, de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dact. GNC /Dact.ACN
6 ex./02.04.2013
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 06/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|