Pretenţii. Sentința nr. 629/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 629/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 2972/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 629
Ședința publică din data de 25.01.2013
Instanța constituită din:
Președinte – R. J.
Grefier – I. M.
Pe rol solutionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. C. S.A. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 402, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin consilier juridic I. M., lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instantei faptul că cererea nu este legal timbrată, după care,
În temeiul art. 159/1 alin. 4 C.pr.civ., prin raportare la art. 1-5 C.pr.civ., instanța s-a declarat competentă general, material și teritorial pentru soluționarea cauzei.
Reprezentantul conventional al reclamantei a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3558.10 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei.
Nemaifiind cereri de formulat sau exceptii de ridicat, instanța a constatat prima zi de înfățișare, în temeiul art. 134 C.pr.civ. și a acordat cuvântul pe probe.
Reprezentantul conventional al reclamantei a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat pentru reclamanta proba cu înscrisuri, constatând că este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 C.pr.civ.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond.
Reprezentantul conventional al reclamantei a pus concluzii pentru admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform facturilor emise în perioada 30.11._10 și acordarea de cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 21.02.2012, sub nr._, reclamanta S.C. A. C. S.A. a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 402, solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 97 355 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform contractului în perioada 30.11.2009 – 30.09.2010, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtei servicii de alimentare cu apa si canalizare, dar nu si-a achitat datoriile.
Reclamanta a mai precizat ca a incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila, conform art. 720 indice 1 din Codul de procedura civila.
A apreciat reclamanta că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă astfel încât a solicitat admiterea cererii.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe art. 82 alin. 11 art. 46 C../2006, Legea nr. 241/2006, Legea nr. 419/2009, art. 1270 Cod civil, solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, în copie, adresa nr._/12.10.2011 (f. 3), contractul nr. 9123/15.02.2007 (f. 45 - 46), actul adițional nr. 1 la contractul nr. 8/2005 (f. 47), contractul nr. de bransare/racordare si de utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare nr. 8/15.02.2005 (f. 48 - 49.) ‚fisa client (f. 4), notificări, somații, angajament de plată, extras de cont (f. 29 - 44), facturi prestari servicii și facturi majorari de intarziere (f. 5 - 28).
Lega citată, pârâta nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 3558,10 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
În ședința publică din data de 18.01.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
În fapt, In baza contractului de bransare/racordare si de utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare nr. 8/15.02.2005 (f. 48 - 49.), creditoarea s-a obligat să asigure debitoarei servicii de bransare/racordare la reteaua publica de distributie/canalizare, furnizare apa potabila, colectare si evacuare ape uzate orasenesti si meteorice potrivit Legii nr. 326/2001.
Potrivit art. 6.1. din contract cantitățile de apă potabilă și de apă evacuată se stabilesc în baza aparatelor de măsură, urmând ca facturile să fie prezentate debitoarei pentru confirmare, urmând a fi achitate în termen de 30 de zile de la data emiterii, potrivit art.6.4. din contract.
Prin actul aditional nr.1 la contractul nr. 8/2005 (f. 47), valabilitatea contractului a fost prelungit pe perioada 15.02.2006 – 14.02.2007, iar in data de 15.02.2007 partile au incheiat contractul nr. 9123/15.02.2007.
În baza contractului de bransare/racordare si de utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare nr. 9123/15.02.2007 (f. 45 - 46), reclamanta s-a obligat să asigure pârâtei servicii de bransare/racordare la reteaua publica de distributie/canalizare, furnizare apa potabila, colectare si evacuare ape uzate orasenesti si meteorice potrivit prevederilor legale în vigoare.
Potrivit art. 16.2. din contract factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, iar utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor.
Instanța reține că, deși au fost emise facturi fiscale către pârâtă (f. 5 - 28), aceasta nu și-a onorat decat în parte obligațiile contractuale asumate.
Calculul debitului reprezentat de contravaloarea serviciilor prestate în favoarea pârâtei a fost detaliat de către creditoare prin fisa clientului din data de 15.09.2011 (f. 4 ), care evidențiază factura emisă, data scadentă și suma neachitată din aceasta în cuantum de 97 355 lei reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate de reclamantă conform facturilor emise în perioada 30.11.2009 – 30.09.2010.
Conform angajamentului de plată (f. 27), pârâta recunoaște că, la data de 16.03.2011 avea o datorie către reclamantă în cuantum de 625 195,72 lei reprezentând contravaloare serviciilor furnizate.
În drept, potrivit art. 969 alin.1 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.
În consecință, pentru argumentele de mai sus, va admite acțiunea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 97 355 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform facturilor emise în perioada 30.11.2009 – 30.09.2010.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 3563,10 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea având ca obiect „pretentii” formulată de reclamanta S.C. A. C. S.A., cu sediul în Galati, .. 2, jud. Galati, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 402, cu sediul în Galati, . 19, nr. 7, ., jud. Galati.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de_ lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform facturilor emise în perioada 30.11.2009 – 30.09.2010.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., obligă pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 3563,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2013.
Președinte, Grefier,
Jud. R. J. I. M.
Red. RJ/ Dactil. IM/ 4 ex./ 18.02.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 218/2013. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 625/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|