Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 1820/233/2013
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 04.12.2013
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect ”plângere contravențională” formulată de petentul M. Ș. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocatură „ P. L.” cu sediul în G., .,. ., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 08.01.2013 întocmit de intimata POLIȚIA L. G. cu sediul în G., ..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 13.11.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.01.2013, petentul M. Ș., în contradictoriu cu intimata Poliția L. G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 08.01.2013, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii.
În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa întrucât nu a primit de la intimată nicio notificare pentru a prezenta acesteia documente referitoare la lucrări de construire.
A precizat petentul că, în anul 2006, a efectuat la imobilul pe care îl are în proprietate lucrări de zugrăvit, placat pereții cu rigips, faianță și gresie, înlocuit uși și ferestre cu tâmplărie PVC și geam termopan, lucrări pentru care legea nu prevede eliberarea unei autorizații de construire.
În drept, a invocat prevederile art. 31-36 din OG nr. 2/2001.
A anexat procesul-verbal contestat în copie și dovada comunicării acestuia.
Intimata Poliția L. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, motivat de faptul că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr. 2/2001.
A precizat intimata că, prin Notificarea nr. 8822/04.10.2012, petentului i s-a pus în vedere să prezinte documentele care atestă legalitatea modificărilor interioare efectuate la apartamentul proprietate personală și, întrucât acesta nu s-a conformat solicitărilor, a fost sancționat cu amendă în sumă de 3.000 lei în baza art. 26 alin. 1 lit. f din Legea nr. 50/1991.
A anexat înscrisuri în copie(f. 20-22, 29-31).
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor coroborat cu prevederile art.15 lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1 pc.1 și 3 C.pr.civ. de la 1865, fapta fiind săvârșită pe raza de competență a Judecătoriei G..
Plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, procesul-verbal fiind comunicat petentului prin afișare la data de 18.01.2013 (f. 7) și plângerea fiind înregistrată la Registratura instanței la data de 24.01.2013 (f. 1).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 08.01.2013, petentul M. Ș. a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei, pentru fapta prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. f din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și sancționată de alin. 2 al aceluiași articol.
Conform celor reținute în actul contestat, petentul nu a respectat măsurile și termenul dispuse prin Notificarea nr. 8822/04.10.2012 și nu a prezentat documentele solicitate referitoare la lucrările executate pentru modificări interioare.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
De asemenea, procesul-verbal este semnat de un martor asistent care atestă lipsa petentului la întocmirea actului.
Potrivit art. 26 alin. 1 lit. f din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, constituie contravenție împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor și a actelor solicitate iar, potrivit alin. 2, contravențiile prevăzute la alin. 1 lit. f, săvârșite de persoanele fizice sau juridice, se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei.
Relativ la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține faptul că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal este întocmit ca urmare a constatării faptei de către agentul constatator iar petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute prin actul sancționator.
Petentul a afirmat un fapt negativ, că nu a primit notificarea pentru a se prezenta la intimată cu documentele care să ateste lucrările efectuate în imobil iar intimata a probat faptul pozitiv contrar, respectiv că a comunicat petentului, prin afișare la domiciliu, notificarea nr. 8822/04.10.2012 (f. 21,22,29).
Tot prin afișare la domiciliul petentului a fost comunicat și procesul-verbal de contravenție (f. 7), petentul necontestând primirea acestuia.
În concluzie, pentru considerentele expuse, instanța va respinge, ca nefondată, plângerea contravențională și va menține procesul-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul M. Ș. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocatură „ P. L.” cu sediul în G., .,. . împotriva Procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 08.01.2013 întocmit de intimata POLIȚIA L. G. cu sediul în G., ...
Menține procesul-verbal contestat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2013.
Președinte Grefier
Red.E.P./21.03.2014 Dact.GO / 5 ex /24.03.03.2014
.>
← Pretenţii. Sentința nr. 4181/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013.... → |
---|