Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 13258/233/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

operator de date cu caracter personal nr. 8637

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 13 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier E. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe petent I. S. și pe intimat I. GL - POLIȚIA MUNICIPIULUI G.- BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravenționala . nr._

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 06.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13._ când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.06.2012, sub dosar nr._ /2012, petentul I. S. în contradictoriu cu intimatul I.P.J G. – Poliția Municipiului G. – Biroul Rutier, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din data de 09.06.2012, solicitând instanței anularea acestuia și a consecințelor decurgând din acesta.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru că la data de 09.06.2012, când se deplasa cu autoturismul Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_, pe .. A. Saligny nu ar fi acorda prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii.

Susține petentul că pietonul nu era trecut de axul drumul, iar . de circulație pe fiecare sens de mers, despărțite de două linii de tramvai. În plus, arată petentul, agenții intimatului nu aveau o bună vizibilitate asupra zonei.

În drept au fost invocate art. 19 alin. 1 și art. 31 alin. 1 din OUG nr. 2/2001 și art. 135 lit. h din OUG nr. 195/2002.

La plângere au fost atașate, în copie, dovada . nr._, actul de identitate al petentului și planșe foto.(fila 3).

Legal citat, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G. – Poliția Municipiului G. – Biroul Rutier nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosar raportul agentului constatator (fila 12).

La data de 04.05.2012 petentul a depus la dosar și procesul verbal contestat, în original (fila 18).

În perioada 01.06.2012 – 23.05.2013 cauza a fost suspendată pentru lipsa părților legal citate.

La data de 01.11.2013 petentul a depus la dosar precizări, invocând în susținerea acțiunii practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și prevederi ale OUG nr. 195/2002.

La solicitarea instanței la dosar a fost depusă dovada comunicării procesului verbal și fișa cazierului auto al petentului (filele 21, 39-40).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită pe raza circumscripției Judecătoriei G..

Plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, procesul verbal fiind comunicat petentului prin afișare la domiciliu data de 30.06.2012 (fila 21), iar plângerea formulată fiind transmisă instanței prin poștă la data de 28.06.2012 (fila 6).

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 09.06.2012 petentului I. S. i s-a aplicat o sancțiune de 4 puncte amendă, în cuantum de 268 lei, precum și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, în temeiul art. 100, alin. (3), lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Prin procesul verbal contestat s-a reținut că la data de 09.06.2012, ora 19:10, petentul a condus autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_, pe . banda unu d emers, către . marcajul pietonal din dreptul băncii BRD nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare pe același sens de mers cu petentul.

În drept, potrivit art. 34, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul-verbal întocmit conține de asemenea, datele de identificare și semnătura unui martor asistent, petentul refuzând să semneze, dar și mențiunile petentului de la momentul încheierii actului de sancționare.

Potrivit art. 135, lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.

Nerespectarea acestei prevederi legale se sancționează, potrivit art. 100, alin. (3), lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, conform art. 72, alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

În cauza de față, petentul susține că nu a săvârșit fapta, arătând că pietonul angajat în traversare nu trecuse de axul drumului.

Instanța reține că obligația de acordare prioritate pietonilor de trecere nu este exceptată în situația în care circulația se desfășoară pe mai multe benzi, în plus nu există vreo dovadă privind faptul că pietonul nu se afla pe sensul de mers al petentului.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator.

Mai mult, faptele reținute în sarcina petentului de către agentul constatator din cadrul intimatului, nu fac parte din categoria abaterilor de la regimul rutier pentru care este obligatorie înregistrarea cu mijloace tehnice.

Tot referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

Referitor la sancțiunile aplicate prin procesul-verbal de contravenție contestat, instanța le socotește legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptelor, fiind dispusă sancțiunea amenzii în minimul special prevăzut de lege. Sancțiunea complementară privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule este prevăzută de textele normative incidente în speță, fiind obligatoriu a fi aplicată în cazul respectivei contravenții.

Totodată, instanța apreciază că fapta săvârșită de petent prezintă un grad ridicat de pericol social, din prisma siguranței pietonilor și chiar a traficului rutier, iar petentul nu a dovedit cauze atenuatoare de răspundere contravențională, în condițiile în care din fișa cazierului auto rezultă că acesta a mai avut și alte abateri de la regimul normelor rutiere.

Pentru toate aceste considerente, instanța constată ca procesul-verbal . nr._ din 09.06.2012 a fost în mod legal și temeinic întocmit iar sancțiunile aplicate sunt legale și proporționale, astfel încât plângerea formulată de petent apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul I. S., CNP_, cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. – POLIȚIA MUNICIPIULUI G. – BIROUL RUTIER, cu sediul în G., ., jud. G., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.06.2011.

Cu drept de recurs, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. ManeaElena B.

RedAMM /tehored. E.B/5ex/24.03.2014/2 ex .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria GALAŢI