Plângere contravenţională. Sentința nr. 1396/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1396/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 12975/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1396
Ședința publică din data de 18.02.2013
Președinte – I. D.
Grefier – L. L. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea acțiunii civile având ca obiect ,,plângere contravențională” formulată de petentul D. A. F., domiciliat în G., . nr. 151, ., ., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., cu sediul în G., ., jud. G..
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.02.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.07.2012 sub Dosar nr._, petentul D. A. F., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.07.2012, solicitând anularea acestuia.
În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă în cuantum de 40 de lei, pentru faptul că a aruncat coji de semințe pe jos. În continuare, petentul arată că a fost controlat și nu au fost descoperite semințe asupra sa și nu a fost încheiat proces verbal semnat de un martor pentru percheziția corporală.
Totodată, petentul arată că martorul trecut în procesul verbal nu era de față și nu a fost menționată adresa acestuia din urmă..
În continuarea, petentul a arătat că se numește D. A. F. iar în actul contestat este trecut numele D. F., aspect ce conduce la nulitatea actului.
Petentul mai arată că în procesul verbal de comunicare este menționat un martor cu CNP-ul_, codul județului fiind 37 iar semnătura de pe acest act este scrisă de o altă persoană.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
La cerere a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat și dovada de comunicare (filele 3-4).
În dovedirea plângerii formulate, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu 2 martori.
Legal citată, la data de 06.12.2012, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii ca nefondată.
În motivare, intimata a arătat că la data de 03.07.2012 petentul a fost sancționată în temeiul art. 8 lit. i din HCL nr. 79/2002, pentru că a aruncat pe jos coji de la semințele consumate..
Intimata mai arată că procesul verbal a fost în mod legal întocmit, cu respectarea tuturor cerințelor obligatorii, pe baza constatărilor personale ale agentului constatator.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ. și ale OG nr. 2/2001.
La întâmpinare au fost atașate, procesul-verbal contestat și procesul verbal de comunicare (filele 11-12).
Intimata a mai solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G.. Plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, procesul verbal fiind comunicat petentei la data de 05.06.2012 (fila 4) iar acțiunea a fost trimisă prin poștă, instanței, la data de 13.07.2012 (fila 1).
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că acțiunea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 03.07.2012, petentul D. A. F. a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 40 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 lit. i) din HCL nr. 79/2002.
Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, la data de 03.07.2012, ora 12.15, petentul afla în parcul Viva situat pe . consumat semințe și a aruncat cojile acestora pe jos.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Totodată, în condițiile în care petentul, deși a fost de față la întocmirea procesului și a formulat obiecțiuni, a refuzat semnarea procesului verbal de contravenție, în baza art. 19 alin. 1 din OG 2/2001, acesta a fost semnat de un martor asistent.
În ceea ce privește susținerile petentului potrivit nulitate procesului verbal pentru aceea că nu este cuprins numele său întreg, instanța le va respinge, trecerea unui singur prenume în condițiile în care sunt prevăzute CNP-ul și adresa contravenientului, nu este de natură să cauzeze acestuia vreo vătămare.
De asemenea, instanța apreciază faptul că obiecțiunile petentului în legătură cu persoana martorilor asistenți sunt nefondate. Astfel, în ceea ce privește martorul care a semnat procesul verbal, petentul recunoaște că a fost de față la redactarea actului, a formulat de altfel și obiecțiuni dar a refuzat semnarea actului.
Totodată, în ceea ce privește martorul asistent care a semnat dovada de comunicare, nu contează județul în care acesta s-a născut (în cazul de față codul 37 fiind atribuit județului V.) în condițiile în care aceasta a fost de față la încheierea actului iar petentul a primit procesul verbal și dovada de comunicare care de altfel au și fost atașate la dosar.
De asemenea, în ceea ce privește faptul că dovada de comunicare a fost semnată de o altă persoană decât cea care a scris actul, acest lucru este absolut normal, agentul însărcinat cu comunicarea completând actului iar martorul asistent doar semnându-l.
Referitor la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator. Mai mult, din probele administrate, nu s-a probat de către petent o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.
Referitor la sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța o socotește legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind dispusă amenda în cuantum de 40 în condițiile în care fapta este sancționată cu amendă cuprinsă între 40 și 50 lei. În acest sens, instanța are în vedere că păstrarea ordinii și curățeniei în interiorul localității, protejată prin HCL 70 din 2002, este un imperativ pentru toți cetățenii acestui oraș.
Pentru toate aceste considerente, instanța consideră că procesul-verbal de contravenție a fost în mod legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea aplicată este legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care va respinge plângerea ca neîntemeiată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D. A. F., domiciliat în G., . nr. 151, ., ., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .. nr._ încheiat la data de 03.07.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședință publică azi, 18.02.2013.
Președinte, Grefier,
Red. I.D la 20.02.2013 /Dact.LB 5 ex 21.02.2013
Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1392/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7216/2013. Judecătoria... → |
---|