Plângere contravenţională. Sentința nr. 2316/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2316/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 8615/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2316

Ședința publică de la 12 Martie 2013

PREȘEDINTE O. B.

Grefier E. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul G. D. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 12.03.2013 când a dat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 16.05.2012 sub dosar nr._, petentul G. D., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 07.05.2012, solicitând anularea acestuia și a amenzii ce i-au fost aplicate.

În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat că în mod greșit a fost sancționat cu amendă în cuantum de 40 de lei, în baza HCL nr. 79/2002, pentru parcarea autoturismului Dacia N. cu nr. de înmatriculare_ pe spațiul verde aferent blocului unde locuiește. A menționat că la data de 30.04.2012 a predat acest autoturism marca Dacia la ., în baza procesului verbal de custodie nr. 59.

Petentul nu și-a motivat în drept cererea.

În dovedirea susținerilor sale, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar copie după procesul verbal de sancționare și de afișare, și procesul verbal de custodie (filele 3-4).

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât procesul verbal cuprinde toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, iar autoturismul petentului se afla la locul sancționării în ziua controlului efectuat de agentul constatator.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5 lit. f din HCL 79/2002, art. 115-118 C.pr.civ. și prevederile OG nr. 2/2001.

A solicitat intimata judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, în condițiile art. 242 C. Pr. Civ.

La întâmpinare au fost atașate, procesul-verbal contestat și procesul verbal de comunicare, planșa fotografică atestând săvârșirea contravenției (filele 15-17).

Prezent la termenul din 05.02.2013, petentul a precizat motivele plângerii în sensul că, deși este real că a parcat autoturismul în locul indicat de intimată, acel loc era anterior loc viran, fiind transformat de proprietarii apartamentelor din blocul alăturat în loc de parcare, tot petentul fiind cel care a transformat spațiul din jurul blocului în spațiu verde.

În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și cu audierea unui martor, la dosar fiind consemnată declarația martorei D. M. (fila 21).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 raportat la art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G..

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că plângerea petentului este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 07.05.2012, petentul G. D. a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 40 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 5 lit. f din HCL nr. 79/2002.

Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, la data de 25.04.2012, ora 11.05, pe . parcat autoturismul Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe spațiul verde aferent blocului Z1.

Petentul a recunoscut că a parcat autoturismul în acel loc însă a dovedit împrejurarea că locul respectiv, deși este proprietatea Statului, nu a reprezentat un spațiu verde veritabil, pe el fiind amenajate parcări de către locatarii blocului încă din 1992. A mai dovedit pârâtul că la câteva zile după săvârșirea contravenției, respectiv la 30.04.2012, a predat autoturismul în discuție la REMAT SA,

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

De asemenea, procesul verbal cuprinde mențiunea că s-a încheiat în lipsa petentului, neputând fi identificat un martor asistent.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța apreciază că procesul verbal este întemeiat, petentul confirmând faptul că a parcat autoturismul său în zona respectivă.

Potrivit art. 5 lit. f din HCL 79/2002 constituie contravenție la normele de întreținere și protecție a spațiilor verzi circulația sau parcarea autovehiculelor, sau a altor mijloace de transport, pe spațiile verzi, fapta fiind sancționată potrivit art. 29 lit. d din același act normativ, cu amendă între 40 și 50 de lei.

Cu toate acestea, relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, instanța reține că art. 5 alin. 5 al O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

De asemenea, instanța de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Astfel, instanța reține faptul că spațiul respectiv a fost amenajat de locatarii blocului pentru a suplimenta locurile de parcare din zonă, încadrarea sa ca spațiu verde fiind doar teoretică. De altfel, din declarația martorei D. M. rezultă că întregul spațiu din jurul blocului a fost aranjat ca și spațiu verde chiar de petent, alături de ceilalți locatari, acesta nefiind singurul loc pe care locatarii l-au folosit ca și parcare.

Este adevărat faptul că, pentru realizarea obiectivului de păstrare a unui oraș curat și cu spații verzi, este necesar ca toți cetățenii să fie conștienți de datoriile lor, dar instanța apreciază faptul că, în cazul de față, este suficientă aplicarea sancțiunii avertismentului pentru realizarea acestui scop.

Instanța are în vedere și împrejurarea că petentul a predat autoturismul în vederea casării, chiar înainte de a afla că a fost sancționat,astfel cum rezultă din procesul verbal de custodie nr. 59/30.04.2012.

Astfel, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este de natură să ducă la restabilirea ordinii și să atenționeze petentul asupra pericolului social al faptei săvârșite, astfel încât pe viitor să respecte dispozițiile legale.

În consecință, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională formulată de petentul G. D. în contradictoriu cu intimata Poliția L. G., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 07.05.2012 și să modifice în parte actul de sancționare în sensul că va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 40 lei cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de G. D., cu domiciliul în G., ., ., ..

Anulează în parte procesul-verbal . nr._ emis de POLIȚIA L. G., la data de 07.05.2012 și dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată petentului cu „AVERTISMENT”.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. B. E. B.

RED.OB/TEH.EB/5EX/11.04.2013 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2316/2013. Judecătoria GALAŢI