Plângere contravenţională. Sentința nr. 5252/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5252/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 12082/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.5252
Ședința publică din data de 21 Mai 2013
Președinte – M. K.
Grefier – V. A.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea solutionarii cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala formulata de petentul G. L. împotriva procesului verbal de contraventie emis de intimatul I. G. - SECȚIA 5 POLIȚIE.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data 25.04.2013, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, 21.05.2013, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub numărul_, în data de 03.07.2012, petentul G. L. a formulat contestație împotriva procesului-verbal de contravenție . Nr._ din data de 20.06.2012, solicitând anularea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, petentul a arătat că este administrator la ., care are sediul în G., Calea Prutului nr.17, unde își au sediul mai multe societăți comerciale: .; ., Ancora OC1, ., ., SC Flaur Prod SRL.
Petentul a susținut că terenul pe care se află construcțiile acestor societăți aparține Primăriei G., iar curtea acestora este comună, fiind împrejmuită cu un gard prevăzut cu o poartă electrică, iar accesul se face pe poarta electrică pentru societățile menționate. A mai susținut petentul că poarta este proprietatea ., astfel cum rezultă din factura fiscală nr. FEXF_/21.11.2011. În plus, pe perioada nopții și a sărbătorilor legale, poarta este închisă, iar halele societăților sunt închise cu lacăt de către proprietari.
De asemenea, petentul a precizat că la data de 20.06.2012, a intrat pe poarta societății cu autoturismul, dar paznicul de la .-a acuzat că a intrat fără a respecta normele de acces și a chemat organele de poliție care l-au amendat.
Având în vedere că și societatea la care își desfășoară activitatea are sediul în acea locație, petentul a apreciat că avea dreptul de a pătrunde în curte și nu a încălcat normele de acces.
În drept, se întemeiază pe dispozițiile OG nr.2/2001, Legea nr.61/1991.
S-au anexat în copie, procesul-verbal de contravenție contestat, din factura fiscală nr. FEXF_/21.11.2011, contract de închiriere din data de 15.01.2012 încheiat cu ., plan de amplasament și delimitare imobil, certificat de înregistrare ., certificat de înregistrare mențiuni, rezoluția nr._/2011 emisă de ORC G., act constitutiv ., carte identitate petent (filele 4-20).
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Pe parcursul judecății, s-a administrat proba cu înscrisuri și declarația martorului C. A..
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . Nr._, s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute de art.3 pct.13 din Legea nr.61/1991, constând în aceea că la data de 20.06.2012, a pătruns fără drept cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în curtea . din Calea Prutului nr.17, pe poarta de acces din Calea Prutului.
În consecință, în baza art.4 alin.1 lit.c din Legea nr.61/1991, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 500 lei.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator.
În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța a procedat la verificarea legalității procesului-verbal contestat, constatând că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța retine ca sunt inserate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG nr.2/2001 referitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia si semnătura agentului constatator, mențiuni a căror lipsă ar atrage nulitatea absoluta a procesului-verbal de contravenție în condițiile art.17 din O.G. nr.2/2001.
De asemenea, fapta, astfel cum este reținută de agentul constatator este corect încadrată în drept, iar sancțiunea este aplicată între limitele fixate de actul normativ de incriminare.
În consecință, instanța apreciază ca procesul verbal contestat a fost legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că situația de fapt a fost corect reținută de către agentul constatator, nefiind contestată de către petent, care a recunoscut că la data de 20.06.2012, a intrat în imobilul din Calea Prutului nr.17, pe poarta electrică din Calea Prutului.
Apărările petentului au vizat însă împrejurarea că în mod greșit, s-a considerat că nu are dreptul să intre în imobil pe acea poartă, în condițiile în care imobilul cuprinde mai multe hale ce aparțin unor societăți diferite, dar curtea este comună și folosită de toate aceste societăți, inclusiv ., pe care o administrează.
Analizând apărările petentului, instanța apreciază că acestea sunt întemeiate, din ansamblul probatoriului administrat în cauză, rezultând că imobilul din Calea Prutului nr.17 cuprinde o curte comună, nedelimitată, folosită de mai multe societăți care își desfășoară activitatea în corpuri de clădire separate și fără a exista norme clare în sensul că poarta electrică se folosește numai de anumite societăți.
Astfel, la dosarul cauzei a fost depus contractul din data de 15.01.2012 încheiat cu ., plan de amplasament și delimitare imobil (filele 6-9), din care a rezultat că . (administrată de petent) are calitatea de chiriaș în imobilul din Calea Prutului nr.17. Mai mult, din planul de amplasament al imobilului în discuție, a rezultat că acesta dispune de o curte comună, aflată în folosința nedelimitată a societăților ce își desfășoară activitatea în diferite corpuri de clădire. Din cuprinsul acestor înscrisuri, nu rezultă în nici un mod că . Prutului ar fi destinată numai unora dintre societățile ce își desfășoară activitatea în imobil.
De asemenea, din declarația martorului C. A. a rezultat că deși mai există o intrare laterală, toate firmele din imobil folosesc calea de acces comună, atât înainte cât și după incidentul ce a determinat încheierea procesului-verbal de contravenție. În plus, martorul a susținut că în momentul în care a intrat cu petentul pe poartă, aceasta era trasă și nu era nimeni la intrare; abia ulterior, a venit un agent de pază care le-a solicitat să părăsească imobilul și a chemat poliția.
În aceste condiții, instanța își formează convingerea că în prezent, situația imobilului din Calea Prutului nr.17 nu este suficient de clară, în sensul că societățile din imobil folosesc în comun curtea acestuia, fără o delimitare expresă, inclusiv în ceea ce privește folosirea căilor de acces. De altfel, chiar dacă s-ar reține că într-adevăr, petentul nu are dreptul de a folosi poarta de acces din Calea Prutului, din declarația martorului C. A., a rezultat că în mod obișnuit, aceasta este folosită de toate societățile, chiar dacă există și calea de acces laterală.
Or, în condițiile în care în mod constant, pe baza învoielii părților implicate, calea de acces era liber folosită de către toate societățile din imobil, împrejurarea că la un moment dat agentul de securitate ar putea să nu mai permită accesul pe acea poartă, era lipsită de previzibilitate și nu poate fi imputată petentului cu atât mai mult cu cât la data contravenției, poarta era deschisă și nepăzită, după cum a declarat martorul C. A..
Conform art.1 din OG nr.2/2001, constituie contravenție, fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre a guvernului sau după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului.
Întrucât petentul nu a avut în vedere nici un moment încălcarea normelor de acces în imobil, acționând astfel pe baza lipsei de claritate a situației acestuia, precum și a faptului că în mod obișnuit, i s-a permis accesul pe poarta electrică, instanța apreciază că lipsește vinovăția, ca element subiectiv obligatoriu pentru existenta contravenției.
Prin urmare, instanța constată că plângerea este întemeiată și urmează a o admite, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție contestat.
În baza art. 274 Cod proc.civ., va obliga intimata, ca parte căzută în pretenții, la plata către petent a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat conform chitanței nr._/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite plângerea contraventionala formulata de petentul G. L. domiciliat in Galati, ..35, împotriva procesului verbal de contraventie emis de intimatul I. G. - SECȚIA 5 POLIȚIE cu seidul in Galati, ..
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/20.06.2012.
Obligă intimata la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către petent.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.M.K../Tehnored.V.A.-3ex.-05.07.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 1662/2013. Judecătoria GALAŢI | Somaţie de plată. Sentința nr. 6552/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|