Pretenţii. Sentința nr. 1662/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1662/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 8582/233/2012
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA GALATI
„Operator de date cu caracter personal nr. 8637”
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 1662
SEDINTA PUBLICA DIN 22.02.2013
P. – D. G. N.
GREFIER - G. M.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect „pretentii”, formulata de reclamanta Asociatia de P. nr. 759 in contradictoriu cu paratul S. D..
La apelul nominal efectuat in sedinta publica, au lipsit partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei de grefierul de sedinta, care arata ca dosarul se afla la prim termen de judecata, dupa care;
Instanța, având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin. 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, la ordine, au lipsit părțile.
Instanța, avand in vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, în temeiul disp. art. 134 C.p.c., constata că este prima zi de înfățișare.
În temeiul art. 167 C.pr.civ., instanta încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei ca fiind utile, concludente și pertinente pentru solutionarea cauzei.
Nemaifiind probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o retine spre solutionare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, în data de 16.05.2012, sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 759 a solicitat obligarea paratului S. D. la plata sumei de 1.357,11 lei, din care suma de 647,97 lei reprezintă sold restant cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie 2009 – decembrie 2011 și suma de 709,14lei reprezintă penalități de întârziere aferente aceleiași perioade .
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a mai achitat cotele de întreținere aferente apartamentului proprietatea sa, având restanțe mai vechi de 90 zile, ceea ce a dus și la curgerea penalităților.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46 si urmatoarele din Legea nr. 230/2007. S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
În dovedirea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în fotocopie, fișa de cont, calcul penalitati, proces verbal din 20.06.2010 al Adunarii Generale a Asociatiei, liste lunare de plata, contract de vanzare-cumparare nr._/17.01.2007.
Legal citaț, pârâtul nu au formulat întâmpinare.
Cu ocazia cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul este proprietarul . S5B de pe ., dupa cum rezulta din contractul de vanzare-cumparare nr. nr._/17.01.2007, fila 47 dosar.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Conform dispozițiilor art. 50 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Din fișa de cont aferentă apartamentului pârâtului (filele 5-7 dosar), coroborata cu sumele înscrise pe listele lunare cote de cheltuieli comune aferente perioadei ianuarie 2009 – decembrie 2011, filele 8-43 dosar, liste ce au fost afișate la avizierul asociației și depuse la dosar în copie, rezultă că soldul restant al cotelor de contribuție la cheltuielile comune de întreținere datorate de pârât pe această perioadă, ținându-se cont și de plățile parțiale efectuate, este de 647,97 lei.
Reclamanta a stabilit un sistem propriu de penalizări de 0,2%/zi de întârziere prin procesul verbal din 20.06.2010 al Adunarii Generale a Asociatiei, fila 46 dosar. Din listele de întreținere, coroborate cu fișa de cont si calculul penalităților depus la dosar, filele 44-45, rezultă că pârâtul datorează suma de 709,14 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
În privința sumelor mai sus reținute fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 46-50 din Legea nr. 230/2007, instanța urmează sa admită acțiunea și să îl oblige pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 1.357,11 lei, din care suma de 647,97 lei reprezintă sold restant cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie 2009 – decembrie 2011 și suma de 709,14 lei reprezintă penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Având în vedere disp. art. 274 C.pr.civ., instanța reține că pârâtul a căzut în pretenții, astfel încât la solicitarea reclamantei, il va obliga la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat (conform chitanței . MDM nr. 43/22.02.2012, fila 2 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civila formulata de reclamanta Asociatia de P. nr. 759, cu sediul in Galati, ., ., jud. Galati in contradictoriu cu paratul S. D., cu domiciliul in Galati,., ., ..
Obligă pe pârât la plata sumei de 1.357,11 lei, din care suma de 647,97 lei reprezintă sold restant cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie 2009 – decembrie 2011 și suma de 709,14 lei reprezintă penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Obligă pe pârât la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2013.
P.,GREFIER,
„Vă atragem atenția că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea 677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege”
Red.D.G.N. Dact. G.M./4 ex./20.03.2013 |
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 03/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5252/2013.... → |
---|