Plângere contravenţională. Sentința nr. 6616/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6616/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 11839/233/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6616
Ședința publică din data de 21.06 2013
Președinte – I. D.
Grefier – L. L. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea acțiunii civile având ca obiect ,,plângere contravențională” formulată de petenta C. N. POȘTA R. S.A., cu sediul în București, ., sector 2 prin reprezentant legal Director General I. S., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G., cu sediul în G., ., jud. G..
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.06.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.06.2012 sub dosar nr._, petenta C. N. POȘTA R. S.A. în contradictoriu cu intimatul I.P.J G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din 14.05.2012, solicitând instanței anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii aplicate.
Petenta a invocat nulitatea procesului verbal în temeiul art. 17 din OG 2/2001 pentru lipsa datei comiterii contravenției întrucât în procesul verbal sunt trecute două date – 14.05.2012 și 19.04.2012. Petenta a mai susținut nulitatea procesului în temeiul art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 întrucât în procesul verbal nu este precizat organul constatator la care urmează a fi depusă plângerea, fiind precizată în mod eronat o altă instituție.
Petenta a mai susținut nulitatea actului de sancționare întrucât acesta nu menționează codul fiscal al societății și datele de identificare ale reprezentantului legal al instituției; întrucât răspunderea contravențională a fost reținută în sarcina instituției cu toate că responsabilitatea în domeniul asigurării pazei revenea conducătorilor instituției; deoarece în descrierea faptei nu au fost prevăzute toate împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei mai exact nu au fost indicate autovehiculele verificate și angajații care nu ar fi fost dotați corespunzător; deoarece lipsește semnătura unui martor asistent iar motivarea lipsei acestuia – „deoarece datele menționate au caracter confidențial’’ este nefondată.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că a fost încălcat principiul personalizării sancțiunilor contravenționale, în conformitate cu care sancțiunile contravenționale pot fi aplicate doar persoanelor prevăzute de lege ca subiect activ iar în cauza de față, conform dispozițiilor art. 4 din legea 333.2003 coroborate cu art. 52 din aceeași legea, răspunderea aparținea conducătorului instituției.
Totodată, petenta mai susținut că fapta contravențională nu există existând un Plan de pază al transporturilor județene de bunuri și valori nr. 103/1902/17.03.2010 avizat favorabil de IPJ Suceava.
Petenta am ai învederat lipsa vinovăției ca element constitutiv al faptei contravenționale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001.
În dovedirea susținerilor petentul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
La întâmpinare au fost atașate raportul agentului constatator și copia procesului verbal care a stat la baza sancțiunii (filele 9-10).
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ. iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
La termenul din 17.06.2013 intimata a depus la dosar o copie lizibilă a procesului verbal de sancționare și o copie a procesului verbal de afișare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 14.05.2012, petenta C. N. POȘTA R. S.A. a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 3000 lei, în temeiul art. 23 alin. 1 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, pentru săvârșirea faptei contravenționale raportat la art. 60 lit. c din același act normativ.
Potrivit celor consemnate în procesul verbal contestat, la controlul efectuat la data de 19.04.2012, la punctul de lucru aparținând C. N. POȘTA R. S.A., s-a constatat faptul că transportul bunurilor și valorilor se realizează cu mijloace de transport proprii ale petentei fără a fi întocmit un plan de pază transport valori avizat de către organele de poliție.
În drept, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din 14.05.2012, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Procesul-verbal întocmit conține de asemenea precizarea că a fost întocmit în lipsă și faptul că nu a putut fi semnat de către un martor asistent întrucât datele menționate în procesul verbal au caracter confidențial.
În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de petentă, instanța apreciază că sunt toate neîntemeiate.
Astfel, actul contestat are menționată atât data întocmirii acestuia – 14.05.2012 cât și data constatării contravenției – 19.04.2012, conform art. 13 din OG 2/2001 intimata având un termen de 6 luni de la constatarea faptei pentru încheierea procesului verbal.
Totodată, procesul verbal tipizat menționează faptul că plângerea se depune la organul care a aplicat sancțiunea dar această încălcare reprezintă un motiv de nulitate relativă a procesului verbal, vătămarea produsă fiind acoperită prin introducerea plângerii în fața instanței.
De asemenea, procesul verbal menționează persoana denumirea și adresa instituției sancționate, lipsa codului fiscal și a reprezentantului legal reprezentând un motiv de nulitate relativă iar în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei vătămări.
În ceea ce privește lipsa caracterului de subiect activ al persoanei sancționate, în condițiile în care aceasta a fost nominalizată în procesul verbal, acest motiv se va analiza pe terenul temeiniciei iar nu al legalității procesului verbal.
Totodată, în ceea ce privește susținerea petentei privind insuficienta descriere a faptei contravenționale instanța o apreciază că nefiind întemeiată întrucât fapta reținută privește lipsa unui plan de pază privitor la transportul de valori care să fie avizat de către organele de poliție, fiind indiferent din acest punct de vedere numărul autoturismelor cu care se efectuează transportul sau persoana angajaților care îndeplinesc această activitate. Practic petenta a fost sancționată pentru lipsa unui act iar descrierea oferită faptei a fost una corespunzătoare.
Nici susținerea privitoare la lipsa unui martor nu este întemeiată, intimata menționând, conform art. 19 alin. 3 din OG 2/2001 motivul pentru care nu a putut fi îndeplinită această condiție, intimata apreciind că actul conține date confidențiale
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța constată faptul că potrivit art. 60 lit. c din Legea nr. 333/2003 cu modificările ulterioare, constituie contravenții „neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 26 alin. (1), și neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi’’.
Potrivit art. 26 alin. 1 din același act normativ „paza transporturilor de bunuri și valori sau a celor cu caracter special se organizează și se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă împreună cu unitatea prestatoare, cu avizul poliției, care este obligatoriu și în cazul modificării acestuia. Acest aviz nu este necesar în cazul unităților la care paza transportului se asigură cu efective de jandarmi sau cu cele aparținând unor instituții cu atribuții în domeniul apărării și siguranței naționale.„
Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 333/2003, răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. 1, respectiv ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiilor autonome, companiilor și societăților naționale, institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, societăților comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și altor organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în această lege „unități”.
Din analiza acestor texte normative rezultă așadar că vinovat de neluarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu poate fi numai conducătorul unității și nu persoana juridică ce nu are calitatea de subiect activ special al acestei contravenții, prevăzute de art. 60 lit. c din Legea nr. 333/2003.
Instanța reține că atâta vreme cât legea stabilește un subiect activ special al acestei contravenții, sancțiunea nu poate fi aplicată decât acestuia.
Or în cauză, așa cum rezultă din procesul verbal . nr._, sancțiunea a fost aplicată petentei C. N. POȘTA R. S.A., respectiv persoanei juridice înseși iar nu conducătorului acesteia, respectiv dlui. Director General I. S..
Procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, prezumție relativă însă, care poate fi răsturnată prin proba contrară.
În cauza de față, prezumția de temeinicie a fost înlăturată.
Pentru argumentele expuse anterior, instanța apreciază că petenta C. N. POȘTA R. S.A. nu avea calitate de subiect activ al contravenției, respectiv de subiect pasiv al răspunderii contravenționale.
În concluzie, instanța va admite plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._ din 14.05.2012 emis de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G., cu consecința anulării actului sancționator și a exonerării petentei de plata amenzii în cuantum de 3000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta C. N. POȘTA R. S.A., cu sediul în București, ., sector 2 prin reprezentant legal Director General I. S., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 14.05.2012.
Anulează procesul verbal . nr._ încheiat la data de 14.05.2012 și exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 3000 ron.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.06.2013.
Președinte, Grefier,
Red. D.I 25.06.2013 /Dact LB /5 ex.03.07.2013
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
← Pretenţii. Hotărâre din 31-05-2013, Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Încheierea nr. 22/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|