Plângere contravenţională. Sentința nr. 8119/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8119/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 13045/233/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637*)
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8119
Ședința publică din data de: 12.09.2013
Președinte: I. D. C.
Grefier: N. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. Ș. F. și pe intimata Poliția L. G., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare, părțile au lipsit.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile introduse de petentul B. Ș. F. în contradictoriu cu intimata Poliția L. G., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.06.2011, sub nr._, având ca obiect plângere contravențională.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 19.04.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 C.proc.civ.;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ. perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și urm C.p.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
Pentru aceste motive,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția, invocată din oficiu, a perimării cauzei.
Constată perimată cererea formulată de petentul B. Ș. F., domiciliat în G., ., ., în contradictoriu cu intimata Poliția L. G., cu sediul în G., ., având ca obiect plângere contravențională.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2013.
Președinte, Grefier,
Red. IDC/Dact. NA/4 ex./18.09.2013.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5436/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|