Pretenţii. Sentința nr. 5174/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 5174/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 1323/233/2012

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.5174

Ședința publică din data de 17 Mai 2013

Președinte – G. N. C.

Grefier – V. A.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea solutionarii cauzei civile avand ca obiect pretentii formulata de reclamanta S ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 893 in contradictoriu cu paratul R. C..

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data 10.05.2013, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, 17.05.2013, cand a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 893 G. în contradictoriu cu pârâtul R. C.;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 893 G. a solicitat obligarea pârâtului R. C. la plata sumei de 628,12 lei, din care 590,21 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei noiembrie 2010-decembrie 2011 și 37,91 lei, penalități de întârziere.

Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita cheltuielile de întreținere, astfel încât a calculat penalități de întârziere.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii 230/2007.

În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri.

La termenul din 16.11.2012, reclamanta a formulat cerere de majorare a câtimii obiectului, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 886,92 lei, din care 774,48 lei, cheltuieli de întreținere și 112,44 lei, penalități, aferente perioadei noiembrie 2010-septembrie 2012.

Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtul a arătat că până la data de 07.10.2011 a făcut parte din Asociația de Proprietari nr. 311 G., dată la care reclamanta a dobândit personalitate juridică. Susține pârâtul că numai din octombrie 2011 reclamanta avea capacitate de exercițiu și putea administra cheltuielile proprietarilor.

Precizează pârâtul că a încheiat contracte cu furnizorii de utilități, iar cheltuielile de întreținere pretinse de reclamantă nu sunt justificate.

Referitor la penalitățile de întârziere, precizează pârâtul că acestea nu au fost stabilite în mod legal, neexistând un proces-verbal al adunării generale a proprietarilor membri.

În contradovadă, pârâtul a depus înscrisuri.

La termenul din 08.02.2013, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru perioada noiembrie 2010-octombrie 2011.

Prin încheierea din 08.02.2013, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei doar pentru perioada noiembrie 2010-mai 2011, respingând acțiunea pentru această perioadă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Față de admiterea excepției, reclamanta a depus precizări, arătând că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 663.07 lei, din care 578,88 lei, cheltuieli de întreținere și 84,19 lei, penalități, pentru perioada 10.05._12.

Analizând și coroborând materialul probator administrat, instanța reține:

Pârâtul locuiește în apartamentul nr. 3, bloc B7, .. 7, G..

Inițial pârâtul a făcut parte din Asociația de Proprietari nr. 311 G..

Din Asociația de proprietari nr. 311 G., s-au desprins mai mulți proprietari care au constituit Asociația de proprietari nr. 893 G..

Asociația de Proprietari nr. 893 a dobândit personalitate juridică prin încheierea din 13.05.2011 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .

Între cele două asociații de proprietari nu s-a încheiat un protocol de desprindere care să consfințească raporturile dintre proprietari și asociația nou înființată.

Însă, în ceea ce îl privește pe pârât acesta nu a rămas cu datorii la Asociația de Proprietari nr. 311 G., așa cum rezultă din adeverința nr. 428/05.10.2011 (fila 40).

Potrivit art. 46 din Legea 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, în temeiul art.49, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca această sumă să poată depăși suma la care s-a aplicat. În cauză, reclamanta a stabilit un cuantum al penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, modificat în funcție de coeficientul aplicat creanțelor bugetare, potrivit procesului-verbal al Adunării Generale nr. 02/20.12.2010 (filele 6-7).

Din înscrisurile depuse de reclamantă, instanța constată că cererea este parțial întemeiată.

Astfel, din centralizatorul depus de reclamant rezultă că pârâtul are un debit restant în cuantum de 578,88 lei, aferent perioadei mai 2011-decembrie 2012 (fila 68). Văzând și listele de plată rezultă că acest debit include doar cheltuielile cu căldura comună și cheltuielile administrative constând în energia electrică comună. Totodată, pârâtului, ca și celorlalți proprietari, i s-a repartizat și suma de 110 lei, reprezentând cota parte pentru lucrările de reparații din ianuarie 2012 (fila 97)

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, din modalitatea de calcul a acestora rezultă că pârâtul datorează penalități în cuantum de 84,19 lei (fila 68).

Pe cale de consecință, instanța urmează să admită în parte acțiunea așa cum a fost precizată și să oblige pârâtul la plata sumei de 663.07 lei, din care 578,88 lei, cheltuieli de întreținere și 84,19 lei, penalități, pentru perioada mai 2011-decembrie 2012.

Văzând și art. 274 Cpr.civ., instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 523 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, proporțional cu pretențiile admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte actiunea civila asa cum a fost precizată, avand ca obiect pretentii formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 893, cu sediul in Galati, ..7, . cu paratul R. C. domiciliat in Galati, ..7, ..

Obligă pârâtul R. C. la plata către reclamanta Asociația de Proprietari nr. 893 G. a sumei de 663,07 lei, din care 578,88 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere comune aferente perioadei mai 2011-decembrie 2012 și 84,19 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru aceeași perioadă.

Respinge celelalte pretenții ca neîntemeiate.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 523 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat), proporțional cu pretențiile admise.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.05.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.CGN/Tehnored.VA-4ex.-04.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5174/2013. Judecătoria GALAŢI