Plângere contravenţională. Sentința nr. 9258/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9258/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 24650/233/2012
Dosar nr._/233/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.9258
Ședința publică din data de 09.10.2013
PREȘEDINTE N. V. C.
GREFIER L. L. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea acțiunii civile având ca obiect având ca obiect ,,plângere contravențională”, formulată de petenta . SRL cu sediul în București sector 4, .. 26, corp A . cu intimatul M. T. ȘI INFRASTRUCTURII INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR cu sediul în București, sector 1, .. 38.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 25.09.2013, 02.10.2013 si 09.10.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 14.12.2012, sub nr._, petenta . SRL a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata M. T. și Infrastructurii Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier – ISCTR, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 17.11.2012.
În motivare petenta a arătat că a fost sancționată contravențional pentru că la data de 15.11.2012 ora 9:20 pe DN 2B 128+850 km 118 G. autovehiculul_ utilizat de petentă efectua transport de marfă fără a deține la bord documentul de transport tip CMR pentru transporturi de marfă contra cost în trafic național în conformitate cu disp. art. 43 alin. 2 din OMTI nr. 980/2011.
A susținut petenta că situația de fapt reținută în procesul verbal contestat nu corespunde realității deoarece la data controlului, conducătorul autovehiculului a prezentat agentului constatator atât avizele de însoțire a mărfii cât și CMR-ul care atesta faptul că executa transport rutier de mărfuri intern de marfă contra cost, licența de transport precum și actele mașinii.
Petenta a precizat faptul că procesul verbal a fost încheiat în mod nejustificat în lipsa petentei fiind încălcate și dispozițiile art. 19 din OG 2/2001 în sensul că lipsește semnătura martorului asistent care să confirme faptul că procesul verbal a fost încheiat în lipsă. S-a mai arătat că procedând la încheierea actului sancționator în acest mod s-a încălcat și dreptul petentei de a formula obiecțiuni.
A apreciat petenta că în mod greșit a fost aplicată sancțiunea din moment ce dispozițiile art. 43 alin 2 din OMTI nr. 980/2011 se referă la transportul internațional de mărfuri iar petenta efectua transport de marfă contra cost în trafic național.
Cu referire la sancțiunea aplicată, petenta a arătat că procesul verbal nu cuprinde criteriile de apreciere care au stat la baza stabilirii cuantumului amenzii din moment ce i s-a aplicat maximul cuantumului prevăzut de lege.
În drept a invocat dispozițiile OG2/2001.
În susținerea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (f. 5-33).
În temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, petenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Legal citată, intimata a depus întâmpinare prin care a solicita respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinică și legală a procesului verbal.
În motivare, intimata a arătat că la controlul ISCTR efectuat în trafic la data de 15.11.2012 ora 9:20 în punctul DN 2B km 128+850 m loc G., jud. G., asupra vehiculului cu numărul de înmatriculare_ utilizat de petentă și condus de conducătorul S. D. C. care efectua transport rutier contra cost de mărfuri, fără a deține la bordul vehiculului documentul de transport tip CMR, faptă ce constituie contravenție potrivit dis part. 4 pct. 57.6 din HG nr. 69/2012.
Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, intimata a precizat că agentul constatator a respectat întocmai dispozițiile art. 16,17,19 și 25-27 din OG 2/2001 iar întocmirea ulterioară constatării săvârșirii contravenției nu constituie motiv de nulitate absolută.
În ceea ce privește lipsa obiecțiunilor contravenientului sau reprezentantului legal intimata apreciat că acestea sunt acoperite de mențiunile înscrise de agentul constatator iar nerespectarea disp. art. 16 alin 7 din OG 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului verbal, fapt ce presupune ca petenta să sufere o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.
Intimata a precizat că au fost respectate și dispozițiile art. 19 din OG 2/2001, fiind menționate în cuprinsul procesului verbal motivele pentru care lipsesc obiecțiunile contravenientei.
Cu privire la fapta săvârșită intimata a precizat că operatorul de transport are obligația să asigure la bordul autovehiculului pe toata durata executării transportului a documentelor impuse de categoria de transport rutier efectuată si de prevederile legale iar petenta a fost sancționată pentru că în momentul controlului nu deținea la bordul vehiculului documentul de transport tip CMR.
În drept a invocat prevederile art. 115-118 Cod procedură civilă, OG 2/2001, HG 69/2012 și OMTI nr. 980/2011.
În temeiul art. 242 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În susținerea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În ședința publică din data de 18.09.2013, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 17.11.2012, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 12.000 lei în temeiul art. 7 alin 1 și 2 din Hg 69/2012 pentru săvârșirea faptei prevăzute la art. 4 pct. 57.6 din HG 69/2012.
S-a reținut că la controlul efectuat în trafic în data de 15.11.2012 ora 9:20 pe DN 2B km 128+850 m loc G., jud. G. asupra autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, utilizat de petentă, condus de conducătorul S. D. C., aceasta efectua transport rutier contra cost de mărfuri conform aviz de însoțire marfă nr. 2012-_/14.11.2012, fără a deține la bordul vehiculului documentul de transport tip CMR pentru transport mărfuri contra cost în trafic național în conformitate disp. art. 4 pct. 57.6 din HG nr. 69/2012. Totodată abaterea a fost consemnată pe spatele diagramei tahograf din data de 15.11.2012.
În drept potrivit prevederilor art. 4 pct. 57.6 din HG nr. 69/2012 reprezintă încălcare gravă ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenție nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost documentul de transport, conform tipului de transport rutier efectuat, precum și autorizațiile prevăzute de legislația în vigoare în domeniul transporturilor rutiere iar potrivi art 7 alin 1 și 2 fapta se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 12.000 lei.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu referire la susținerea petentei că procesul verbal nu cuprinde indicarea temeiul de drept pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale instanța constată că în cuprinsul procesului verbal se arată în mod clar că fapta săvârșită constituie contravenție potrivit disp. art. 4 pct. 57.6 din HG nr. 69/2012 astfel încât nu poate fi reținută această apărare ca motiv de nelegalitate.
Cu privire la încheierea procesului verbal în lipsa contravenientului instanța constată că agentul constatator a procedat în mod legal la întocmirea acestuia în lipsă din moment ce conducătorul auto nu are calitatea de reprezentant legal al petentei această calitate aparținând administratorului societății. Astfel, conducătorul auto neavând calitatea de reprezentant pe de o parte, iar reprezentantul petentei nefiind de față pe de altă parte rezultă că agentul constatator nu avea cui să aducă la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, legea permițând doar consemnarea obiecțiunilor făcute de contravenientul care se află de față la întocmirea procesului verbal.
Instanța constată că intimata a respectat întocmai și procedura impusă de art. 19 din OG nr. 2/2001, menționând, în cuprinsul procesului – verbal motivul lipsei unui martor asistent, chiar în situația în care acesta este întocmit în lipsă. Astfel, agentul constatator a arătat că nu s-a putut identifica nici un martor la fața locului decât un alt agent constatator care potrivit OG 2/2001 nu poate semna ca martor. De altfel, sancțiunea incidentă în cazul nerespectării dispozițiilor art. 19 din OG nr. 2/2001 este nulitatea relativă care poate fi constatată doar în situația în care contravenientul demonstrează existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului – verbal. Or, petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări.
Este de reținut că martorul asistent nu trebuie să aibă calitate de martor ocular, iar rolul său este doar acela de a confirma ipotezele indicate de art. 19 din OG nr. 2/2001.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v.Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr.2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Potrivit disp. art. 77 din OG 27/2011 privind transporturile rutiere dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3, precum și ale art. 2 - 30 și 32 - 41, cu excepția celor prevăzute la art. 23 pct. 3, din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), semnată la Geneva, Elveția, la 19 mai 1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972, denumită în continuare Convenția CMR, sunt aplicabile transporturilor rutiere naționale contra cost de mărfuri. Analizând aceste dispoziții instanța constată că și în cazul transportului contra cost de mărfuri național operatorul de transport trebuie să asigure existența la bordul vehiculului a documentului de transport tip CMR, contrar susținerilor petentei că acesta s-ar aplica doar transportului internațional de mărfuri.
În cauza de față, petenta nu a probat o situație contrară celei reținute de agentul constatator în sensul că petenta nu a făcut dovada că la data sancționării exista la bordul vehiculului ce-i aparținea documentul de transport tip CMR.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată contravenientului, instanța reține că, potrivit art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar, în sensul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța hotărăște și asupra sancțiunii aplicate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Conform art. 7 alin. 2 și alin. 3 din OG nr. 2/2001 „avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă” și „se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
În împrejurările săvârșirii faptei și, dată fiind importanța pe care legea o atribuie faptei contravenționale săvârșite, instanța apreciază că amenda contravențională în cuantum de_ lei este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
În consecință, pentru toate argumentele de mai sus, va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
ENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta . SRL cu sediul în București sector 4, .. 26, corp A . cu intimatul M. T. ȘI INFRASTRUCTURII INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR cu sediul în București, sector 1, str. .. 38. împotriva Procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 17.11.2012.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.10.2013.
Președinte, Grefier,
Red. N.V.C 28 10.2013 /Dact LB /4 ex 08.11.2013
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
← Reziliere contract. Sentința nr. 3873/2013. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|