Plângere contravenţională. Sentința nr. 9279/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9279/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 20855/233/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înreg. nr.8637
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9279
Ședința publică de la 09.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulata de petent C. A., în contradictoriu cu intimatul I.P.J G. – Poliția Municipiului G. – Biroul Rutier, având ca obiect, plângere contraventionala CP NR._.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.10.2013, dată la care a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.10.2012, sub nr._, petentul C. A., în contradictoriu cu intimatul I.P.J G. – Poliția Municipiului G. – Biroul Rutier, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din 11.10.2012, solicitând instanței anularea acestuia.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru că ar fi rulat cu viteză de peste 60km/h pe ., fapt ce nu corespunde realității. Potrivit susținerilor petentului, în fața sa rula cu viteză un autoturism care a frânat brusc, iar pentru a nu se opri, petentul l-a ocolit și a mers înainte, fiind oprit de un agent de poliție. A mai arătat petentul că a prezentat la control toate actele pe care le avea asupra sa, respectiv pașaportul, permisul de conducere, asigurările mașinii și actele de proveniență ale acesteia.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În susținere petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La plângere au fost atașate, în copie, procesul verbal contestat (fila 3).
Deși legal citat, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G. – Poliția Municipiului G. – Serviciul Rutier nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentat în instanță, dar la solicitarea instanței a depus la dosar cauzei raportul agentului constatator (fila 11), buletin de verificare metrologică nr._/13.04.2012 și atestat operator nr.021/30.03.2010 (fila 12), înregistrare video (fila 13).
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1, alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32, alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta fiind săvârșită pe raza circumscripției Judecătoriei G.. Plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31, alin. (1) din O.G. 2/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.10.2012, petentului C. A. i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 121 alin. 1 din HG nr.1391/2006 și sancțiunea avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 101 alin .1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Prin procesul verbal contestat s-a reținut că la data de 11.10.2012, ora 00:22, petentul a condus autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare 4087 BNZ pe ., în zona blocului Privilege, fiind înregistrat de radarul ROM 511, cu viteza de 65 km/h. De asemenea, potrivit aceluiași proces verbal, petentul nu avea asupra sa actul de identitate.
În drept, potrivit art. 34, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din 11.10.2012, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, precum și semnătura petentului.
În acest context, afirmațiile petentului în sensul că a solicitat agentului constatator să insereze în rubrica „alte mențiuni” susținerile sale referitoare la împrejurarea că cele consemnate în procesul verbal nu corespund realității nu pot fi reținute de instanță, întrucât petentul nu ar fi trebuit să semneze un proces verbal întocmit în aceste condiții.
Potrivit art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
În cauza de față, în înregistrarea video depusă la dosar de către intimat, țintei reprezentate de mașina condusă de petent, având numărul de înmatriculare 4087 BNZ, îi este asociată o viteză de 64 km/h, pentru ca, într-o fracțiune de secundă, această viteză să scadă la 40 km/h. Această împrejurare, precum și aceea în cadru apare, în anumite momente ale înregistrării circulând chiar în paralel cu petentul, un alt autoturism, permit instanței să aprecieze, în aplicarea principiului in dubio pro reo, ce operează în favoarea contravenientului, că fapta reținută în procesul verbal nu corespunde realității.
Conform art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (de la 6 la 8 puncte-amendă), nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2. De asemenea, potrivit art. 35 alin. 2 din același act normativ, participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.
Cu privire la această a doua faptă reținută în sarcina petentului, instanța constată că în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției figurează . numărul cărții de identitate a petentului, fiind astfel confirmate susținerile sale în ceea ce privește acest aspect, cu atât mai mult cu cât procesul verbal a fost întocmit pe loc, în prezența petentului, intimata neputând invoca împrejurarea că a luat cunoștință de respectivele date prin verificări ulterioare.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere acest principiu, instanța constată că procesul-verbal este întocmit ca urmare a constatării directe a acesteia de către agentul constatator, dar din probele administrate în cauză s-a dovedit o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.
Pentru aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal de contravenție a fost în mod netemeinic întocmit, motiv pentru care va admite plângerea petentului C. A. și va dispune anularea procesului-verbal de contravenție contestat, concomitent cu exonerarea petentului de plata amenzii, înlăturarea sancțiunii avertismentului și a celor 2 puncte de penalizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. A., cu domiciliul în G., ., .. 3, ., jud. G., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. cu sediul în G., ., împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 11.10.2012.
Anulează procesul verbal . nr._ încheiat la data de 11.10.2012 și înlătură sancțiunea amenzii contravenționale de 140 lei și sancțiunea avertismentului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2013.
Președinte, Grefier,
Judecător A. B. M. E.
RED. A.B.
Dact.M.E./12.12..2013/5ex.
← Pretenţii. Încheierea nr. 24/2013. Judecătoria GALAŢI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|