Pretenţii. Încheierea nr. 15/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 25052/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 15.01.2013
Președinte – N. D. B.
Grefier – S.-M. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. A. S.A.P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL C. - FILIALA G. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 616 G., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Nu mai sunt alte cereri.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Instanța constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 22.01.2013.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.01.2013.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. S.-M. B.
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 22.01.2013
Președinte – N. D. B.
Grefier – S.-M. B.
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 29.01.2013.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.01.2013.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. S.-M. B.
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 748
Ședința publică din data de 29.01.2013
Președinte – N. D. B.
Grefier – S.-M. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. A. S.A.P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL C. - FILIALA G. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 616 G., având ca obiect „pretenții”.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 15.01.2013 care face parte integrantă din prezenta, Instanța in urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată urmatoarele:
P. cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ la data de 19.12.2012 reclamanta ., prin administrator judiciar CC Insol SPRL Constanta – Filiala G., a solicitat obligarea pârâtei Asociația de proprietari nr. 616 din G. la plata sumei de 3.416,70 lei cu titlu de majorări de întârziere calculate în perioada 01.07.2012 – 30.09.2012 pentru neplata în termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 31.01.2010 – 10.04.2012, neachitate total sau parțial la termenul scadent.
In motivarea cererii sale reclamanta a arătat ca prin contractele cu nr. 261/2005 și 1581/2010 și actele adiționale încheiate cu pârâta, reclamanta s-a obligat sa furnizeze servicii de energie termica si apa calda menajeră iar pârâta s-a obligat sa achite contravaloarea acestor servicii in termen de 15 zile lucrătoare de la primirea facturii. Deși creditoarea si-a îndeplinit obligațiile, pârâta nu a achitat facturile sau le-a achitat cu întârziere, motiv pentru care . fost nevoita sa calculeze in mod legal penalități de întârziere.
Potrivit disp. art. 7201 Cod procedura civila reclamanta a inițiat procedura de conciliere directa cu pârâtă, prin adresa cu nr._/09.11.2012 pârâta fiind invitată la conciliere. Pârâta nu a dat curs invitației.
In drept si-a întemeiat cererea pe disp 1166, 1169, 1178, 1766, 1768 cod civil, art. 46 cod comercial, Legea nr. 51/2006, contractul încheiat cu parata.
A solicitat judecarea cauzei chiar si in lipsa, potrivit disp. art. 242 alin. ultim din Codul de Procedura civila.
In dovedirea cererii a depus înscrisuri (filele 4-61).
Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru potrivit disp. art. 77 din legea nr._.
Parata legal citata, nu a desemnat reprezentant si nu a formulat întâmpinare .
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Așa cum rezultă din art. 2, 7 si 9 din contractul de furnizare a energiei termice si a apei calde de consum nr. 261/04.01.2005 (f. 56 - 61) precum și din contractul cu nr. 1581/26.01.2010 (f. 44 - 54) reclamanta și-a asumat obligația furnizării către pârâtă a apei calde pentru consum și a energiei termice pentru încălzire, în timp ce pârâta s-a obligat să achite integral, în ordinea scadenței, la termen, facturile emise de furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate precum și majorările de întârziere datorate.
De asemenea, potrivit art. 18 al. 2 din contractul cu nr. 1581/26.01.2010, respectiv art. 21 alin. 3 din contractul cu nr. 261/04.01.2005 neachitarea de către consumator a facturii emise de furnizor în termen de 30 (respectiv 15 )zile de la data scadentei atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
În sensul art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, preluat prin art. 21 al. 3 respectiv art. 18 al. 2 din contractele menționate majorările se datorează începând cu prima zi după data scadenței, iar valoarea totală a acestora nu poate depăși valoarea cuantumul debitului asupra căruia s-au calculat.
Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.
Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).
În baza contractelor de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum menționat, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică și a emis facturi în perioadele indicate prin cererea de chemare în judecata, respectiv în perioada 31.01.2010 – 10.04.2012 (f. 16 - 42 )
Încălcându-și obligațiile asumate prin contract, așa cum au fost descrise mai sus, pârâta nu a achitat total sau parțial în termenul convenit sumele evidențiate în facturile emise de către reclamantă, motiv pentru care în temeiul art. 21 al. 3 si respectiv art. 18 al. 2 din contractele mai sus menționate, au fost calculate și penalități de întârziere în perioada 01.07.2012 – 30.09.2012 pentru care au fost emise facturi separate (f.13 -15) indicându-se, în anexă, facturile asupra cărora sunt calculate, perioada de calcul, numărul zilelor de întârziere, valoarea soldului, procentul de penalitate și suma reprezentând contravaloarea penalităților aferente fiecărei perioade de calcul.
De asemenea, calculul debitului reprezentat de penalitățile de întârziere a fost detaliat de către reclamantă printr-un centralizator care evidențiază factura emisă, data scadentă, suma neachitată din aceasta, numărul de zile de întârziere, coeficientul de majorare pe zi și suma acestor majorări pentru fiecare factură în parte (f. 12).
În drept, potrivit art.969 alin.1 din Codul civil anterior (text preluat în art. 1270 alin. 1 din actualul cod civil), dispoziții aplicabile intre parți, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege. Potrivit disp. art. 1170 din actualul cod civil părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului cât și pe tot timpul executării sale.
Anterior introducerii cererii in fata instanței, reclamanta a îndeplinit procedura concilierii prealabile prev. de art. 720 ind. 1 C.Pr.civ., convocând parata la conciliere prin adresa nr._/09.11.2012(f.10).
Pentru considerentele de mai sus, constatând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractele încheiate între părți și că, astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plata a unei sume de bani asumată prin contract, respectiv contravaloarea penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 969 și următoarele din C.civ. anterior, in vigoare la data desfășurării raporturilor juridice dintre părți, va admite cererea și va obliga pârâta către reclamanta sa plătească suma de 3.416,70 lei cu titlu de majorări de întârziere calculate in perioada 01.07.2012 – 30.09.2012 pentru neplata in termen a serviciilor de energie termica și apa calda de consum prestate si facturate in perioada 31.01.2010 – 10.04.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A.P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL C. - FILIALA G. cu sediul în G., ., cod poștal_, județ G. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 616 G. cu sediul în G., ., ., Cod poștal_, J. G., având ca obiect „pretenții”.
Obligă pârâta către reclamanta la plata sumei de 3.416,70 lei cu titlu de majorări de întârziere calculate in perioada 01.07.2012 – 30.09.2012 pentru neplata in termen a serviciilor de energie termica și apa calda de consum prestate si facturate in perioada 31.01.2010 – 10.04.2012.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.01.2013.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. S.-M. B.
Red NDB./ Dact. S.M.B. /4 ex / 14.03.2013
.>
.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013.... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 22/2013.... → |
---|