Pretenţii. Încheierea nr. 07/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 07/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 15119/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.11.2013

Președinte – I. D. C.

Grefier – M. V.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile avand ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 617 in contradictoriu cu pârâtul M. G., REPREZENTAT DE PRIMAR - M. S. și chematul in garantie P. J..

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamanta prin av.A. Gafituc, cu delegatie la dosar, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară, în sensul ca la data de 04.11.2013 pârâtul a depus la dosar taxa judiciara de timbru in cuantum de 770,24 lei, aferenta cererii de chemare in garantie, după care,

Instanța constată prima zi de înfățișare conf. art. 134 C., se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauza potrivit disp. art. 159 indice 1 alin. 4 C.., și acordă cuvantul pe probe.

Apărătorul reclamantei solicită încuviintarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.

În baza art. 167 Cod proc.civ., instanța încuviințează pentru părti proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este pertinentă, concludenta și utila, putând contribui la soluționarea cauzei.

Întrebat fiind, apărătorul reclamantei lasa la aprecierea instantei, cu privire la eșalonarea debitului.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza in stare de judecata și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea actiunii, cu cheltuieli de judecată. Depune chitanta reprezentand onorariu de avocat.

Instanta retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Avand nevoie de timp pentru deliberare,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la data de 14.11.2013.

Pronunțată în ședință publică la data de 07.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.11.2013

Președinte – I. D. C.

Grefier – M. V.

Pentru astăzi fiind amânată solutionarea cauzei civile avand ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 617 in contradictoriu cu pârâtul M. G., REPREZENTAT DE PRIMAR - M. S. și chematul in garantie P. J..

Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 07.11.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotarâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07.08.2012, sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 617 a chemat în judecată pârâtul M. G. prin Primar, solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 11.810,44 lei, din care suma de 7.194,64 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante pentru perioada 30.12.2008 – 01.06.2012, iar suma de 4.015,80 lei reprezintă penalități de întârziere, calculate pentru perioada 14.02.2009 – 20.01.2012. A solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 65, situat în mun. G., ., . al asociației, și a beneficiat de furnizarea de utilități, însă, deși avea obligația, nu a achitat serviciile aferente locuinței sale la scadență. La debitul restant s-au calculat majorări de întârziere conform dispozițiilor legale.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 230-2007, art. 25, 32, 43, 48 și 49 din H.G. nr. 1588/2007 și art. 25 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

În baza art. 242 al. 2 C.pr.civ., reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, în copii certificate: fișa de cont a pârâtului, fișa de calcul a penalităților, listele de plată (f. 5-62).

Pentru termenul de judecată din 15.03.2013, reclamanta și-a modificat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 7.474,57 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei 10.12.2009 – 15.02.2013, și a sumei de 5.850,32 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei 06.02.2009 – 15.02.2013. (f. 67).

Au fost anexate fișa de cont și calculul penalităților actualizate, listele de pată pentru perioada suplimentară, procesul – verbal al Adunării Generale din 10.11.2011, procesul – verbal al Adunării generale din 22.05.2004, procesul – verbal din 22.05.2004 (f. 62-92).

Legal citat, pârâtul M. G., prin Primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că reclamanta nu a dezvoltat în cuprinsul cererii sale modul de calcul și sumele defalcate pentru fiecare lună în parte, nu a probat punerea în întârziere a pârâtului pentru neplata la termen de către chiriaș a cheltuielilor de întreținere. A mai menționat că pârâtul nu este parte în contractele încheiate de reclamantă cu prestatorii de servicii, astfel încât acestea nu au putere de lege decât între părțile contractante.

În subsidiar, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a numitului P. J., care are obligația de a achita cheltuielile de întreținere întrucât a folosit imobilul în discuție în calitatea sa de chiriaș și a beneficiat de serviciile prestatorilor de utilități, obligația achitării acestora fiind prevăzută în contractul de închiriere, la cap. VI, lit. f).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 și următ. C.pr.civ., art. 63 și următ. C.pr.civ., Legea nr._, art. 1169 C.civ.

Cererea de chemare in garantie a fost legal timbrata, cu suma de 770,24 lei

În temeiul art. 242 C.pr.civ., pârâtul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Legal citată, chematul în garanție P. J. nu a formulat întâmpinare.

În ședința publică din 07.11.2013, instanța a încuviințat, în baza art. 167 C.p.civ., pentru părți, și a administrat, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 50 alin. 2 Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.1 pct.1 raportat la art. 5 C.pr.civ.

În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, coroborate cu fișa de cont pentru pârâtul M. G., prin Primar, rezultă că acesta nu a achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare, acumulând debit restant.

Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, reclamanta a calculat penalități de întârziere. Prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din 22.05.2004, s-a stabilit un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere (f. 80-82), iar prin Hotărârea adunării generale din 10.11.2011, s-a stabilit, începând cu luna ianuarie 2011, un procent de 0,1 %. (f. 83-84).

La stabilirea penalităților s-a ținut cont de faptul că datorită întârzierilor la plata cheltuielilor de întreținere s-au achitat cu întârziere facturile către toți furnizorii, care la rândul lor percep penalități.

În drept, în rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile vechiului cod civil (de la 1864) și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor Codului civil vechi, deoarece, potrivit art. 3 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Noului Cod civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Potrivit art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul cadru al Asociațiilor de P., asociația are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, a fondurilor stabilite de hotărârea Adunării generale, inclusiv cheltuielile neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile, de la termenul stabilit.

Potrivit art. 1073 C.civ.vechi, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Din analiza probelor aflate la dosarul cauzei, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Potrivit listelor de plată a întreținerii coroborate cu fișa de cont a pârâtului, acesta prezintă restanțe la cotele de întreținere aferente perioadei 10.12.2009 – 15.02.2013, în cuantum de 7.474,57 lei (f. 68-70).

Instanța reține că pârâtul nu a contestat sumele de plată solicitate de reclamantă, nici la momentul afișării listelor de plată, conform dispozițiilor legale.

Având în vedere aceste aspecte, instanța reține că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului cu privire la cheltuielile de întreținere restante, în cuantum de 7.474,57, cu titlu de debit.

Referitor la penalitățile de întârziere calculate de reclamantă, instanța constată că prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din anul 2004 s-a stabilit un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, iar începând cu luna ianuarie 2011, un cuantum de 0,1 %, prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din anul 10.11.2011. Cuantumul penalităților, calculate pentru perioada 14.02.2009 – 20.01.2012 este în sumă de 5.850,32 lei.

Având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, instanța apreciază că, în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale așa cum sunt reglementate acestea de art. 998 – art. 999 C.civ. Astfel, fapta ilicită săvârșită cu vinovăție este reprezentată de fapta pârâților de a nu plăti, din culpă, cotele de întreținere ce le revin, iar între această faptă și prejudiciul suferit de către reclamantă prin obligarea sa la plata penalităților de întârziere către furnizori există un raport de cauzalitate direct.

În consecință, având în vedere obligația constatată în sarcina pârâtei și dispozițiile Legii nr. 230/2007, mai sus menționate, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.850,32 lei.

Pentru considerentele arătate, constatând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile și astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plată a unei sume de bani, respectiv contravaloarea debitului și a penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 969, art. 1066 și art. 1073 din vechiul C.civ., va admite cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.474,57 lei, reprezentând debit – cheltuieli de întreținere aferente perioadei 10.12.2009 – 15.02.2013 și suma de 5.850,32 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 14.02.2009 – 20.01.2012.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtul, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat, conform chitanței . nr._ din 24.05.2013).

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârât, instanța urmează să o admită pentru considerentele următoare.

În fapt, așa cum rezultă din contractul de închiriere chematul în garanție P. J., aceasta este cel care a ocupat în fapt și în drept imobilul pentru care s-au înregistrat restanțe la plata cheltuielilor de întreținere. În consecință, aceasta a fost cea care a beneficiat de utilitățile furnizate și de serviciile prestate prin intermediul asociației de proprietari.

În drept, potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Potrivit art. 14 alin. 5 din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor, chiriașul este obligat să plătească întreaga chirie, precum și toate cheltuielile pentru servicii și întreținere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuința.

Constatând că P. J. a fost cel care a ocupat efectiv imobilul și a beneficiat de utilități, în calitate de chiriaș, instanța constată că acestuia îi revine obligația de achita suma datorată de M. G., reclamantei.

Pentru toate argumentele învederate, va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. G. și va obliga pe chematul în garanție P. J. la plata către pârât a sumei de 7.474,57 lei, reprezentând debit – cheltuieli de întreținere aferente perioadei 10.12.2009 – 15.02.2013 și suma de 5.850,32 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 14.02.2009 – 20.01.2012.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga chematul în garanție, ca parte căzută în pretenții, la plata către pârât a sumei de 1.470,24 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand: 700 lei onorariu avocat si suma de 770,24 lei taxa judiciara de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite actiunea precizata avand ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 617, cu sediul în G., ., in contradictoriu cu pârâtul M. G., REPREZENTAT DE PRIMAR - M. S., cu sediul în , . și chematul in garantie P. J., domiciliat în GALATI, ., .,

Obliga paratul, catre reclamanta la plata sumei totale de 13.324,89 lei: 7.474,57 lei reprezentand cheltuieli intretinere restante aferente perioadei 10.12.2009 – 15.02.2013 si 5.850,32 lei reprezentand contravaloare penalitati de intarziere, calculate pentru perioada 06.02.2009 – 15.02.2013.

Obliga chematul in garantie, catre parat, la plata sumei de 13.324,89 lei.

Obliga chematul in garantie, catre parat, la plata sumei de 770,24 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru.

Obliga paratul, catre reclamanta, la plata sumei de 700 lei, cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat.

Obliga chematul in garantie, catre parat, la plata sumei de 700 lei, cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi 14.11.2013.

Președinte, Grefier,

I. D. C. M. V.

Red I.D.C / Dact M.V /5ex /07.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 07/2013. Judecătoria GALAŢI