Plângere contravenţională. Sentința nr. 7093/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 7093/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-07-2013 în dosarul nr. 23714/233/2012

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7093

Ședința Publică din data de 08.07.2013

PREȘEDINTE –G. C. N.

Grefier - C. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe petentul C. A. P. și pe intimatul I.P.J. G., având ca obiect „plângere contravențională” la procesul-verbal de contravenție . nr._/_.

Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.06.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 04.07.2013 și 08.07.2013 când, în urma dezbaterilor avute, a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată sub nr._ /29.11.2012 pe rolul Judecătoriei G., petentul C. A. P. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție, Poliția Municipiului G.- Serviciul Poliției Rutiere, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis în data de 28.11.2012, prin care i s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei și s-a aplicat măsura complementară a reținerii permisului de conducere.

În susținerea plângerii menționează faptul că la data de 28.11.2012 se deplasa în G., pe . la intersecția cu . fost înregistrat video de un echipaj de poliție că nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul ce se deplasa în intersecția cu sens giratoriu. Petentul menționează că în momentul intrării în intersecție nu exisa niciun autovehicul căruia trebuia să-i acorde prioritate de trecere.

Nu a motivat în drept plângerea.

În dovedirea plângerii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a depus raportul agentului constatator și o planșă foto cu imagini surprinse în momentul comiterii contravenției de către petent.

Prezenta plângere contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și de plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Examinând probele administrate, instanța reține următoarele:

Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis în data de 28.11.2012, s-a reținut în sarcina petentului că la data de 28.11.2012, ora 1804, a condus auto cu numărul de înmatriculare_, în G., pe .. Siderurgiștilor către . la intersecția cu sens giratoriu cu . a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism aflat în intersecție. În baza art. 100 alin. 3 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002 republicată petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei și s-a aplicat măsura complementară a reținerii permisului de conducere.

Având în vedere că faptele au fost constatate personal de agentul de poliție, în acest caz, procesele-verbale întocmite se bucură de prezumțiile relative de legalitate, autenticitate și de temeinicie (cauza A. contra României- cererea nr._/03, hotărârea din 04 octombrie 2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului).

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând și toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator.

Instanța constată faptul că procesul-verbal îndeplinește condiția de autenticitate, actul fiind întocmit de agenți de poliție din cadrul I.P.J. G..

Cu privire la îndeplinirea condiției de temeinicie, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României, citată anterior).

Petentul susține o versiune diferită de cea reținută de agentul constatator, respectiv faptul că în momentul intrării în intersecție nu se afla niciun autoturism căruia trebuia să-i acorde prioritate de trecere.

Instanța reține faptul că regimul juridic al contravențiilor este completat de dispozițiile Codului de procedură civilă, la care se aplică, în materie de probe, principiul conform căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății. În această privință, în sistemul de drept național există prezumții de fapt și de drept și în principiu, astfel cum apreciază și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, convenția nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statul să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 par.2 din CEDO impune statului să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare (N. G. împotriva României, nr._/05, pct.30, 03.04.2012; Telfner împotriva Austriei, nr._/96, pct. 16, 20 martie 2001). Prin urmare, având în vedere că petentul contestă comiterea contravenției, acestuia îi revine și sarcina de a propune orice mijloc de probă ce poate fi administrat de instanță și prin care să dovedească susținerile sale, respectiv faptul că în intersecție nu se afla niciun autoturism căruia să-i acorde prioritate de trecere. Pe de altă parte, intimatul a depus la dosar o planșă foto cu imagini surprinse în momentul pătrunderii autoturismului petentului în intersecția cu sens giratoriu și din care rezultă faptul că, în intersecție, se afla în rulare un autoturism Dacia L.- taximetru, căruia petentul trebuia să-i acorde prioritate de trecere.

Instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia cum că nu ar fi săvârșit fapta ce i se impută nu fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu aceste susțineri.

Prin urmare, instanța va respinge ca nefondată plângerea petentului.

În drept, sunt aplicabile disp. art. 31 și urm. din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată petentul C. A. P., domiciliat în localitatea G., .. 143, ., județul G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., cu sediul în localitatea G., . județul G., având ca obiect „plângere contravențională” la procesul-verbal de contravenție . nr._/_.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.07.2013

Președinte,Grefier,

Judecător G. C. N.

Pentru grefier C. D. – pensionată

semnează conf. disp. art. 261 alin. 2 Cod Pr. Civ.

Grefier Șef G. N.

Teh GCN/Red ACB/05.08.2013/5ex

Comunicat 2 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7093/2013. Judecătoria GALAŢI