Pretenţii. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 1948/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 15.11.2013

PREȘEDINTE N. V. C.

GREFIER L. L. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea acțiunii civile având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta ASOCIATIA DE P. 602 cu sediul în G. ., jud. G. în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL GALATI REPREZENTAT DE PRIMAR M. S. cu sediul în G. ., jud. G. si intervenient B. V. domiciliat în G. domiciliat G. . C2, ..

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 30.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea până la data de 15.11.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 28.01.2013 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 602 a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Municipiul G. prin Primar, obligarea pârâtului la plata sumei de 5192,89 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada 15.04._12 precum și a sumei de 7308,58 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la termen a cheltuielilor de întreținere aferente perioadei 05.08._12.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului din G., .. 2 . a beneficiat de serviciile de utilități nu a înțeles să achite contravaloarea acestora acumulând un debit în sumă de 5.192,89 lei. La acest debit s-au calculat penalități în cuantum de 0,2% astfel încât la data de 30.11.2012 totalul penalităților este în sumă de 7308,58 lei.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 230-2007, art. 25, 32, 43, 48 și 49 din H.G. nr. 1588/2007 și art. 25 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

În baza art. 242 al. 2 Cod procedură civilă reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, în copii certificate: fișa de cont a pârâtului, fișa de calcul a penalităților, listele de plată, proces verbal din 10.10.2005, proces verbal din 22.12.2009, (f. 6-154).

Legal citat, pârâtul MUNICIPIUL G., prin Primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și în subsidiar, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a numitului B. V., care are obligația de a achita cheltuielile de întreținere întrucât a folosit imobilul în discuție în calitatea sa de chiriaș și a beneficiat de serviciile prestatorilor de utilități, obligația achitării acestora fiind prevăzută în contractul de închiriere nr._/6.02.2001, la cap. VI, lit. g). Pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu referire la dispozițiile art. 2500 cod civil și art. 18 din D167/1958

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208, art. 72-74,146 C. pr. civ., art. 136 alin 1 și 2 Constituția României, art. 3 pct. 1,2 18,19 din Legea 215/2001, art. 33,34,37 din HG 400/2003, art.1 4 alin 5 din OUG 40/1999, art. 7 pct. 5 din Legea 241/2001, Legea 230/2007, art. 1270, art. 1357, 2500 Cod Civil

În temeiul art. 242 C.pr.civ., pârâtul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Legal citat, chematul în garanție B. V. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări cu privire la cererea de chemare în garanție.

În ședința publică din 30.10.2013, instanța a încuviințat, în baza art. 167 C. p. civ., pentru părți, și a administrat, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, coroborate cu fișa de cont pentru pârâtul Municipiul G., prin Primar, rezultă că acesta nu a achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare, acumulând debit restant.

Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, reclamanta a calculat penalități de întârziere. Prin Procesul verbal al Adunării generale a asociației de proprietari din 10.10.2005 (f.24), s-a stabilit un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere iar prin Procesul verbal al Adunării generale a asociației de proprietari din 22.12.2009 (f.25), s-a menținut coeficientul de penalizare de 0,2% pe zi pentru neplata cotelor de contribuție.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Potrivit art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul cadru al Asociațiilor de P., asociația are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, a fondurilor stabilite de hotărârea Adunării generale, inclusiv cheltuielile neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile, de la termenul stabilit.

Potrivit art. 1073 C.civ.vechi, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru motivele care se vor arăta.

Potrivit listelor de plată a întreținerii coroborate cu fișa de cont a pârâtului, acesta prezintă restanțe la cotele de întreținere aferente perioadei 15.04._12, în cuantum de 5192,89 lei .

Instanța reține că pârâtul nu a contestat sumele de plată solicitate de reclamantă, nici la momentul afișării listelor de plată, conform dispozițiilor legale.

Cu referire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Municipiul G., prin Primar, instanța reține că acesta a invocat excepția, prin întâmpinare, fără însă a preciza care sunt sumele și aferente cărei perioade, pentru care a apreciat că ar fi incidentă această instituție.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 158/1967, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.

În sensul art. 3 din Decretul nr. 158/1967, termenul prescripției este de 3 ani, iar, potrivit art. 7 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

Conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

În consecință, dreptul la acțiune al reclamantei împotriva pârâtului pentru neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari s-a născut, pentru fiecare cotă în parte, la 90 de zile de la scadența acesteia.

Analizând fișa de cont a pârâtului, depusă la dosar de reclamantă, instanța reține că pârâtul, prin chiriașul său, chemata în garanție din prezentul dosar, a efectuat în mod constant plăți, chiar dacă într-un cuantum mai mic decât cel al cheltuielilor de întreținere. Imputația acestor plăți a fost realizată de către creditoarea-reclamantă, care a stins debitele restante, în ordinea vechii lor.

În aceste condiții, instanța apreciază că prescripția dreptului material la acțiune a fost întreruptă prin fiecare plată realizată, ulterior începând să curgă o nouă prescripție, sens în care va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiunea, ca neîntemeiată..

Referitor la penalitățile de întârziere calculate de reclamantă, instanța constată că prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din anul 2005 și 2009 s-a stabilit un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere. Cuantumul penalităților, calculate pentru perioada 5.08._12 este în sumă de 7.308,58 lei.

În consecință, având în vedere obligația constatată în sarcina pârâtei și dispozițiile Legii nr. 230/2007, mai sus menționate, instanța va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 18.430,16 lei.

În consecință, constatând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile și astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plată a unei sume de bani, respectiv contravaloarea debitului și a penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 1066 și art. 1073 din vechiul C.civ., va admite cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de de 12.501,47 lei din care suma de 5.192,89 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei 15.04._12 și suma de 7.308,58 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 5.08._12.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtul, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocat, conform chitanței . nr. 413/17.06.2013.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârât, instanța urmează să o admită pentru considerentele următoare.

În fapt, așa cum rezultă din contractul de închiriere nr._/26.02.2001, chematul în garanție B. V. a ocupat în fapt și în drept imobilul pentru care s-au înregistrat restanțe la plata cheltuielilor de întreținere. În consecință, aceasta a fost cel care a beneficiat de utilitățile furnizate și de serviciile prestate prin intermediul asociației de proprietari.

În drept, potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Potrivit art. 14 alin. 5 din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor, chiriașul este obligat să plătească întreaga chirie, precum și toate cheltuielile pentru servicii și întreținere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuința.

Constatând că B. V. a fost cel care a ocupat efectiv imobilul și a beneficiat de utilități, în calitate de chiriaș, instanța constată că acestuia îi revine obligația de achita suma datorată de Municipiul G., reclamantei.

Pentru toate argumentele învederate, va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul G. și o va obliga pe chematul în garanție B. V. la plata către pârât a sumei de suma de 12.501,47 lei din care suma de 5.192,89 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei 15.04._12 și suma de 7.308,58 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 5.08._12.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga chemata în garanție, ca parte căzută în pretenții, la plata către pârât a sumei de 1.866,09 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Municipiul G. prin Primar.

Admite cererea principală formulată de reclamanta ASOCIATIA DE P. 602 cu sediul în G. ., jud. G. în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL GALATI REPREZENTAT DE PRIMAR M. S. cu sediul în G. ., jud. G..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 12.501,47 lei din care suma de 5.192,89 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei 15.04._12 și suma de 7.308,58 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 5.08._12.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MUNICIPIUL GALATI REPREZENTAT DE PRIMAR M. S. cu sediul în G. ., jud. G. în contradictoriu cu pârâtul B. V. domiciliat în G. domiciliat G. . C2, ..

Obligă chematul în garanție B. V. să plătească pârâtului Municipiul G. prin Primar suma de 12.501,47 lei din care suma de 5.192,89 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei 15.04._12 și suma de 7.308,58 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 5.08._12.

Obligă chematul în garanție B. V. să achite pârâtului suma de 1.866,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red N.V.C .12.12 .2013 /DactLB /12.12.2013/ 5 ex. 12.2013

Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria GALAŢI