Pretenţii. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 3643/233/2013
Dosarul nr._ /_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 22 Noiembrie 2013
Președinte – R. D.
Grefier – V. A.
La ordine fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulata de reclamanta S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL S.P.R.L. C. - FILIALA G. in contradictoriu cu pârâta ASOCIATIA DE P. nr. 130.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamanta consilier juridic D. Schin, lipsa fiind parata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanta acorda cuvantul partilor cu privire la probatorii.
Aparatorul reclamantei solicita incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosar.
Instanta in temeiul disp.art. 167C.pr.civ., incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.
Aparatorul reclamantei arata ca nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvantul pe fond.
Aparatorul reclamantei solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, fara cheltuieli de judecata.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta ., prin administrator judiciar CC Insol SPRL C. – Filiala G. a chemat în judecată pe pârâta Asociația de proprietari nr. 130 G. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 20.554,13 lei, reprezentând majorări de întârziere la facturile de energie termică emise în perioada 28.02._12, calculate pentru perioada 23.12.2010 – 30.09.2012.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că în baza contractului încheiat între părți, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de energie termică și apă caldă menajeră, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 zile lucrătoare de la emiterea facturilor.
Astfel, reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate însă pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1166, 1169, 1178, 1766, 1768 C.civ.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 4-120).
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
În temeiul art. 77 din Legea 85/2006, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Din analiza ansamblului materialului probator aflat la dosarul cauzei, rezultă următoarele:
P. contractul de furnizare a energiei termice și a apei calde de consum nr. 1042/19.11.2009 (filele 110-120), reclamanta . în calitate de distribuitor s-a obligat să asigure pârâtei Asociația de Proprietari nr. 130 G. energie termică pentru încălzire și apa caldă menajeră .
Potrivit art. 10 și 11 din contractul părților „stabilirea consumului se face lunar pe baza înregistrărilor aparatelor de măsură montat”.
Potrivit art. 18 din contractul părților, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadență atrage penalități de întârziere.
Din facturile fiscale depuse la dosar (filele 10-109) reiese că pârâta are de achitat suma de 20.554,13 lei, reprezentând majorări de întârziere la facturile de energie termică emise în perioada 28.02._12, calculate pentru perioada 23.12.2010 – 30.09.2012.
Pentru aceste motive, instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata sumei de 20.554,13 lei, către reclamanta S.C. A. SA G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea civila avand ca obiect pretentii formulata de reclamanta S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL S.P.R.L. C. - FILIALA G., cu sediul in Galati, ., in contradictoriu cu pârâta ASOCIATIA DE P. NR. 130, cu sediul in Galati, ., ..
Obligă pârâta Asociația de Proprietari nr. 130 G. la plata sumei de 20.554,13 lei, reprezentând majorări de întârziere la facturile de energie termică emise în perioada 28.02._12, calculate pentru perioada 23.12.2010 – 30.09.2012, către reclamanta S.C. A. SA G..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.R.D./Tehnored.V.A.- 18.12.2013-4ex.
← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Revendicare mobiliară. Sentința nr. 3361/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|