Pretenţii. Sentința nr. 2569/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2569/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 2342/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2569

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.03.2013

PREȘEDINTE: A. Gaitan

GREFIER: M. A. N.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect “pretenții” formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 18.03.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ /13.02.2012 pe rolul Judecătoriei G., reclamanta . G., prin reprezentant legal, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta . G., să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta să plătească suma de 2908,98 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 28.02.2011 – 31.05.2011 precum și majorări de întârziere calculate la facturile fiscale de debit achitate cu întârziere.

În motivarea cererii, a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti contravaloarea serviciilor de care a beneficiat în perioada 28.02.2011 – 31.05.2011 în termen de 30 de zile de la data primirii facturii fiscale, așa cum este prevăzut în contractul cu nr.6214 încheiat la data de 05.11._ între cele două părți.

Pârâta este obligată să plătească și majorări la sumele restante la plată în conformitate atât cu dispozițiile art. 42 alin. 10 Legea nr. 51/2006 cât și cu dispozițiile contractuale.

A mai arătat că a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 7201 C.pr.civ.

În drept, a invocat dispozițiile, art. 82 C.proc.civ., art.112 C.proc.civ., art.1270 C.civ. art.46 C... 51/2006, Legii nr. 241/2006.

În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Între reclamantă și pârâtă au avut loc relații comerciale în baza contractului de branșare/racordare a serviciilor publice de alimentare cu apă nr. 6214/05.11.2007 și care a avut ca obiect furnizarea/prestarea serviciilor de alimentare cu apă.

Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.

Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).

Potrivit art. 42 alin. 10 Legea nr. 51/2006, „neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:

a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;

c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului”.

Conform art. 30 alin. 3-5 Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, care constituie norma specială față de disp. Legii nr. 51/2006, factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. 9 din Legea nr. 51/2006, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură.

Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează:

a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;

b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului.

Nerespectarea de către utilizatori a prevederilor contractelor de furnizare prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sau ale regulamentului serviciului atrage plata unor penalități și despăgubiri pentru daunele provocate, iar în anumite cazuri, chiar sistarea serviciului prestat, în conformitate cu prevederile contractului.

În baza contractului încheiat au fost emise facturi, care nu au fost achitate la timp de către pârâtă și pentru care au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 12,06 lei.

Reclamanta a arătat că suma de 2896, 92 lei a rămas neachitată, deși pârâta a fost chemată pentru conciliere directă.

Potrivit art. 379 alin. 2 C.pr.civ., „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.

Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.

Totodată, potrivit art. 1073 C.civ.vechi, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.

În consecință, instanța va admite cererea și va obliga pârâta să plătească către reclamantă suma de 2896,92 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 28.02.2011 – 31.05.2011 și suma de 12,06 lei penalități de întârziere.

În baza art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta căzută în pretenții la plata sumei de 246, 72 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (39 lei și 204, 72 lei taxă timbru; 3 lei timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea având ca obiect “pretenții” formulată de reclamanta ., cu sediul în G., . nr. 2, jud. G., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în G., .. 11, ., jud. G..

Obligă pârâta să plătească către reclamantă suma de 2908,9 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate aferente perioadei 28.02.2011 – 31.05.2011 și penalități de întârziere calculate la facturile emise în aceiași perioadă și achitate cu întârziere.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 246,72 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.03.2013.

Președinte,Grefier,

Red AG / Dact M./ 4 ex /05.04.2013

.

*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2569/2013. Judecătoria GALAŢI