Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 694/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 694/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 1736/233/2013
Dosar nr._
Dosar executare nr.286/2012
B. CCC&ICC
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR.694
Ședința din Camera de consiliu din 28.01.2013
Președinte – O. B.
Grefier – M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B. C. C. C. ȘI I. C. C., cu sediul în P. . jud. V., pentru creditorii P. M., P. A., domiciliați în G. . . cu debitorii P. M., P. V. I., ambii cu domiciliul în G., ., având ca obiect autorizarea intrării în încăperi
Fără citarea părților conform art. 3731 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 23.01.2013 sub nr._, B. C. C. C. și I. C. C. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 384 ind. 1 alin. 2 cod procedură civilă, modificat, autorizarea prin hotărâre a intrării în imobilul din G., ., jud. G., aflat în posesia debitorilor P. M. și P. V. I..
Petenta a precizat că încuviințarea este necesară pentru a putea executa silit titlul executoriu act de adjudecare nr. 1429/09.11.2012 emis de B. P. A. M. în favoarea creditoarei P. M., căsătorită cu P. A..
În susținerea cererii formulate, au fost depuse, la dosar, în copie, cereri de executare silită, act de adjudecare încheiat la 09.11.2012 în dosar execuțional nr. 1429/2011, încheierea de încuviințare a executării silite, somația nr. 286/26.11.2012, dovezile de comunicare, procesul verbal din 17.01.2013, din care rezultă refuzul debitorilor de a permite accesul executorului judecătoresc în imobil.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată că cererea petentei este întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, prin Încheierea nr. 6578/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2012, instanța a încuviințat executarea silită în temeiul titlul executoriu act de adjudecare nr. 1429/09.11.2012 emis de B. P. A. M. în favoarea creditoarei P. M., căsătorită cu P. A., împotriva debitorilor P. M. și P. V. I..
Așa cum rezultă din procesul – verbal din data de 17.01.2013, întocmit de B. C. C. C. și I. C. C. la adresa din G., ., jud,. G., debitorii au refuzat să permită accesul executorului judecătoresc în imobilul care în prezent este proprietatea creditoarei.
Având în vedere dispozițiile art. 3841 alin. 2 C.pr.civ., constată întemeiată cererea și o va admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de autorizare intrare în încăperi formulată de B. C. C. C. și I. C. C., cu sediul în P. . jud. V., pentru creditorii P. M., P. A., domiciliați în G. . . . cu debitorii P. M., P. V. I., ambii cu domiciliul în G., ..
Autorizează în baza titlului executoriu – act de adjudecare nr. 429/09.11.2012 al B. P. A. M., . G. ., jud. G., deținut în prezent de debitorii P. M. ȘI P. V. I., ambii cu domiciliul în G., ., jud. G.,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. O.B. / Dact. M.O. / 3 ex /01.02.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2548/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2008/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|