Pretenţii. Sentința nr. 4891/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4891/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 17501/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4891
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.05.2013
PREȘEDINTE: A. Gaitan
GREFIER: M. A. N.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 617, în contradictoriu cu pârâții D. I. și D. C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.04.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la 29.04.2013, 07.05.2013 și 13.05.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta Asociația de Proprietari nr.617 din mun. G., a chemat în judecată pe pârâta D. I., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de_,79 lei, din care_,05 lei reprezentând cheltuieli de întreținere,_,74 lei reprezentând penalități de întârziere și 250 lei reprezentând onorariu mediator.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, pârâta este proprietara apartamentului situat în mun. G., ., ., jud. G.. La data de 02.02.2012 prin semnarea acordului de mediere pârâta a recunoscut cuantumul datoriilor pe care îl are față de reclamantă și cu aceiași ocazie s-a obligat să achite întreg debitul conform graficului de eșalonare, așa cum fusese stabilit prin același acord de mediere. Ulterior, deoarece pârâta nu s-a conformat graficului de restituire a datoriei reclamanta a formulat prezenta acțiune pentru recuperarea debitului.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.969 și urm. C.civ., 1073 C.civ., 271-273 C.civ., art.59 și art.63 din Legea nr.192/2006, art.6 din Directiva CE nr.52/2008.
Ulterior la termenul din data de 11.12.2012 reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât și a numitului D. C. deoarece are calitatea de soț al pârâtei și este coproprietar al apartamentului din cadrul asociației, așa cum reiese din contractul de schimb nr.146/16.12.1997. Cu aceiași ocazie reclamanta a precizat că, cei doi pârâți au făcut plăți parțiale în contul întreținerii restante așa cum reiese și din fișele de operațiuni diverse.
Prin aceiași cerere reclamanta a solicitat și majorarea câtimii pretențiilor însă noua sumă de plată nu a putut fi stabilită cu certitudine din cuprinsul cererii formulate.
Pârâții deși legal citați nu au formulat întâmpinare, însă au fost prezenți la unele termene de judecată.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din fișele de evidență a repartizării cheltuielilor de întreținere aflate la dosar se constată că pârâții au beneficiat de utilități (apă, canal etc.) în perioada februarie 2009 - noiembrie 2012 iar aceștia nu au achitat la timp sau a achitat cu întârziere contravaloare acestora, acumulând un debit în valoare de_,07 lei.
Pârâții nu a achitat sumele reprezentând cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere, fiind calculate astfel și penalități de întârziere, după cum rezultă din fișa de calcul penalități aflată la dosar, acestea fiind în cuantum de 8176,26 lei.
Potrivit art. 1073 din vechiul C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Potrivit art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul–cadru al Asociațiilor de P., asociația are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, a fondurilor stabilite de hotărârea Adunării generale, inclusiv cheltuielile neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile, de la termenul stabilit.
De asemenea, Asociația de proprietari poate impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute și a cheltuielilor restante, oricărui proprietar care se face vinovat de neplata acestora timp de mai mult de 90 zile de la termenul stabilit.
Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, s-au calculat penalități de întârziere aferente perioadei februarie 2009 - noiembrie 2012 în sumă totală de 8176,26 lei. La calculul penalităților s-a folosit o cotă de 0,1% pe zi de întârziere, stabilită prin hotărâre a Comitetului Executiv al Asociației.
Potrivit art. 379 alin. 2 C.pr.civ., „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.
Instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului. În consecință, instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâtul să plătească către reclamantă suma totală de_,28 lei, din care suma de 8526,37 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei martie 2009-septembrie 2012 și suma de 7317, 91 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
În continuare, la termenul de judecată din data de 25.09.2012 pârâta fiind interpelată de instanță a declarat că a întârziat cu plata întreținerii la asociație iar la dosarul cauzei a fost depus un acord de mediere prin care recunoștea debitul de plată către reclamantă.
De asemenea, în temeiul art.274 alin.1 C.p.c. instanța obligă pârâta la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare cu plata onorariului de avocat, așa cum rezultă plata acestei sume din chitanța atașată la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 617 cu sediul ales la Cabinet Individual de Avocatură Gafițuc A., cu sediul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâții D. I. și D. C., ambii cu domiciliul în G., ., ., jud. G..
Obligă pârâții să plătească către reclamantă suma de_,07 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere pentru perioada februarie 2009 – noiembrie 2012 și suma de 8176,26 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Obligă pârâții la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.05.2013.
Președinte,Grefier,
Red AG / Dact M. /5 ex /28.06.2013
.
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
← Somaţie de plată. Sentința nr. 2188/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4907/2013.... → |
---|