Pretenţii. Sentința nr. 6105/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6105/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 13515/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6105
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 312 în contradictoriu cu pârâta A. G. M..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 11.06.2013 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 19.07.2012 sub nr._/233/2012, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 312 G. a solicitat obligarea pârâtelor C. G. și A. G.-M. la plata sumei de_,23 lei din care suma de 6435,17 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante pentru perioada februarie 2010 – mai 2012 și suma de 4071,06 lei reprezintă majorări de întârziere calculate până la 30.06.2012.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtele nu au achitat în mod sistematic cheltuielile de întreținere aferente locuinței lor, deși au fost notificate în acest sens.
În drept, au fost invocate prevederile art. 46 și urm. din Legea nr. 230/2007.
In dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri: fișa de cont pentru operațiuni diverse, desfășurătorul de calcul pentru debit și penalități, procesul verbal de stabilire penalități, notificarea adresată pârâtelor (filele 5-18).
Legal citată, pârâta C. G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la împrejurarea că nu are calitatea de proprietar al apartamentului nr. 41 din G., .. 2, ., unica proprietară fiind, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1764/19.09.2005, numita A. G.. Mai mult, prin acest contract proprietara și-a asumat obligația întreținerii viagere a pârâtei C. G., ca atare tot ei îi revine obligația de a achita contravaloarea cotelor de întreținere pentru apartamentul în discuție, în care C. G. locuiește.
A mai invocat pârâta excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei în ceea ce privește sumele solicitate pentru perioada anterioară datei de 19.07.2009.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii întrucât reclamanta a calculat în mod eronat cotele sale de contribuție.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept. La întâmpinare a fost atașată copie după contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1764/19.09.2005 la BNP F. U. (filele 36-28).
Pentru termenul din 09.05.2013, reclamanta a precizat faptul că numele corect al pârâtei de rând 2 este A. G. M., sens în care a solicitat modificarea citativului și citarea legală a acestei pârâte la cele două adrese indicate.
De asemenea, pentru același termen de judecată, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. G., raportat la împrejurarea că aceasta are asupra apartamentului un drept de habitație, că locuiește efectiv acolo și că este beneficiara directă a utilităților, ca atare trebuie să plătească cotele de contribuție.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, reclamanta a solicitat respingerea acesteia, pretențiile sale fiind clare în sensul că solicită suma de 6435,17 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada februarie 2010 – mai 2012, iar suma de 4071,06 lei cu titlu de penalități pentru perioada august 2009 –martie 2012, conform calculului de la dosar.
Cu privire la apărările de fond ale pârâtei, reclamanta a precizat faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de achitare a cotelor de întreținere, nici cele de predare a indexului consumului de apă, fiind în mai multe luni de zile, astfel că i s-au trecut și consumuri la paușal, conform HCL. De asemenea, pârâta, care avea posibilitatea de a contesta conținutul listelor de plată în termen de 10 zile de la afișare, conform art. 12 lit. h din Normele metodologice la Legea nr. 230/2007, nu le-a contestat în termen legal.
La termenul din 04.06.2013, instanța a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune este lipsită de obiect, raportat la pretențiile reclamantei din acțiunea introductivă, cu privire la toate aceste pretenții fiind respectat termenul general de prescripție de 3 ani.
La același termen de judecată instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. G., pentru motivele acolo arătate.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Acțiunea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că acțiunea este întemeiată pentru următoarele considerente:
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.1, pct.1 și art. 5 alin. 1 din C.Pr.Civ.:
În fapt, pârâta A. G. M. este proprietara apartamentului nr. 41 din G., .. 2, . în baza contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și abitație viageră, autentificat sub nr. 1764/19.09.2005 la BNP F. U.. Pentru acest apartament, proprietara avea îndatorirea de a achita cota parte ce le revine din cheltuielile de întreținere
Conform înscrisurilor depuse de reclamantă la dosarul cauzei, în perioada februarie 2010 – iunie 2012, pârâta a înregistrat restanțe la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 6435,17 lei (filele 7-10). De asemenea, în aceeași perioadă pârâta a acumulat penalități de întârziere în cuantum de 4071,06 lei pentru debitele din perioada august 2009 – martie 2012 (filele 11-12 dosar).
În drept, potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
De asemenea, în temeiul art. 49 din același text normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca această sumă să poată depăși suma la care s-a aplicat.
Potrivit proceselor verbale ale adunării generale a Asociației de P. nr 312 (filele 1314), asociația a stabilit aplicarea unui sistem propriu de penalități de 0,2% pe zi de întârziere, fără a depăși suma la care se aplică penalitățile, pentru debitele restante, sistem care se încadrează în prevederile legale aplicabile.
Instanța observă și faptul că pârâta a achitat sume modice în contul datoriei către reclamantă, fără însă a acoperi suma totală datorată.
Ca urmare a analizării întregului material probator, instanța constată că pretențiile reclamantei, astfel cum au fost precizate pentru termenul din 09.05.2013 sunt întemeiate, astfel că va da efect dispozițiilor legale aplicabile.
În consecință, instanța urmează să admită acțiunea formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 312 numai împotriva pârâtei A. G.-M. obligând-oi pe aceasta din urmă la plata sumei de_,23 lei din care suma de 6435,17 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante pentru perioada februarie 2010 – mai 2012 și suma de 4071,06 lei reprezintă majorări de întârziere calculate pentru debitul din perioada august 2009 – martie 2012.
Instanța observă că părțile nu au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, în condițiile art. 274 C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 213 cu sediul în G., . jud. G., în contradictoriu cu C. G., cu domiciliul în G., .. 11, ., ., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite cererea principală precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 213 cu sediul în G., . jud. G., în contradictoriu cu pârâta A. G.-M., cu domiciliul în G., .. 2, ., . și reședința în G., .. 11, ., ..
Obligă pârâta să plătească către reclamantă suma de 10.506,23 lei, dintre care 6.435,17 lei reprezintă debit întreținere pentru perioada februarie 2010 – iunie 2012 iar suma de 4.071,06 lei reprezintă penalități de întârziere calculate pentru perioada august 2009 - martie 2012.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. BRUMĂElena B.
RED.OB/TEH.EB./5EX/16.07.2013 .>
← Pretenţii. Sentința nr. 6104/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6596/2013.... → |
---|