Pretenţii. Sentința nr. 8082/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 8082/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 166/233/2013

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚA CIVILĂ NR.8082

Sedința publică din data de: 11.09.2013

Președinte – G. N. C.

Grefier –P. C. D.

La ordine fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „contestație la executare” formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar CC INSOL SPRL C. – Filiala G.,în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETRI NR. 570.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin reprezentant consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâta.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Reprezentantul reclamnatei invederează instanța adresa corectă a sediului acesteia, respectiv G., .

Instanța, în baza disp. art. 159 ind. 1 alin. 4 C.p.civ, constată ca fiind competentă, general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probelor.

Reclamanta, prin reprezentant, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, constatând la acest termen de judecată, probele solicitate de părți, respectiv proba cu înscrisuri, ca fiind utile, concludente și pertinente, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul disp. art. 167 C.p.civ, le încuviințează.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.

Reclamanta, prin reprezentant, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 07.01.2013, sub nr._, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar CC INSOL SPRL C. – Filiala G., a chemat în judecată pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETRI NR. 570, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5.207,34 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 09.12.2011 – 30.09.2012, pentru neplata la termen a facturilor de termoficare din perioada 28.02.2010 – 08.08.2012.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtei serviciul de energie termică si apă caldă menajeră, potrivit contractelor încheiate între părți, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 de zile de la emiterea facturilor. Reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate, însă pârâta a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități .

A mai arătat reclamanta că a inițiat procedura de conciliere directă cu pârâta, prin adresa nr._/20.11.2012, potrivit dispozițiilor art. 7201 C.pr.civ., invitând-o la sediul său pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, însă pârâta nu s-a prezentat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1166, art. 1169, art. 1178, art. 1766, art. 1768 C.civ., art. 46 C../2006.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, înscrisuri: notificarea adresată pârâtei, componența sold aferentă contului pârâtei, fișa de calcul a penalităților pentru facturile restante, copiile facturilor fiscale emise pe numele debitoarei, contractele nr._/01.02.2005 și nr. 1535/03.02.2010, încheierea din 15.11.2011 și încheierea din ședința camerei de consiliu din 12.01.2012, ambele pronunțate de Tribunalul G., în dosarul nr._ *, decizia administratorului judiciar din 08.12.2011(f. 4-81).

În baza art. 242 aliniat ultim C.pr.civ., reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Legal citată, pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 570 nua formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată în fața instanței, pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la cererea reclamantei.

În ședința publică din 11.09.2013, instanța a încuviințat, în temeiul art. 167 C.pr.civ., pentru reclamantă, și a administrat, proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.1 pct.1 raportat la art. 5 C.pr.civ.

În fapt, în baza contractelor de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum nr._/01.02.2005 și nr. 1535/03.02.2010 (f. 63-81), reclamanta a furnizat pârâtei energie termică și a emis facturi în perioada 28.02.2010 – 08.08.2012, având ca obiect contravaloarea serviciilor furnizate (f. 24-62).

Cu referire la facturile emise în perioada 28.02.2010 – 08.08.2012, în temeiul art. 21 alin.3 din contractul nr._/01.02.2005 și art. 18 alin. 2 din contractul nr. 1535/03.02.2010, au fost calculate penalități de întârziere în perioada 09.12.2011 – 30.09.2012, pentru care au fost emise facturi separate (f. 15-23).

De asemenea, calculul debitului reprezentat de penalitățile de întârziere aferente perioadei 09.12.2011 – 30.09.2012, a fost detaliat de către reclamantă printr-un centralizator care evidențiază factura emisă, data scadentă, suma neachitată din aceasta, numărul de zile de întârziere, coeficientul de majorare pe zi și suma acestor majorări pentru fiecare factură în parte (f. 12-14).

Pârâta nu și-a onorat obligațiile contractuale asumate, aspect ce rezultă implicit și din faptul că aceasta nu a contestat cuantumul penalităților solicitate de reclamantă și nici nu a fost prezentă, prin reprezentant, în instanță.

În drept, în rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile vechiului cod civil (de la 1864) și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor Codului civil vechi, deoarece, potrivit art. 3 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Noului Cod civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Potrivit art. 969 alin.1 din Codul civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate.

Așa cum rezultă din art. 2 și art. 9 pct. 3 din contractul de prestări servicii nr._/01.02.2005, respectiv art. 9 alin. 1 din contractul de prestări servicii nr. 1535/03.02.2010, reclamanta și-a asumat obligația furnizării către pârâtă a apei calde pentru consum și a energiei termice pentru încălzire, în timp ce pârâta s-a obligat să achite integral, în ordinea scadenței, la termen, facturile emise de furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

De asemenea, potrivit art. 21 alin.3 din contractul nr._/01.02.2005 și art. 18 alin. 2 din contractul nr. 1535/03.02.2010, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 zile lucrătoare atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, care, conform art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală este de 0,1% pe zi de întârziere.

În sensul art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței, iar valoarea totală a acestora nu poate depăși valoarea facturii.

Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.

Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei (fișa de cont, facturi emise), instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.

Pârâta nu și-a onorat obligațiile contractuale asumate, aspect ce rezultă din neachitarea debitului sau achitarea acestuia cu întârziere, ceea ce a atras calcularea de penalități de către reclamantă.

Facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege. Pârâta a semnat fără obiecțiuni contractul de furnizare servicii, iar stabilirea nivelului penalităților s-a realizat potrivit dispozițiilor legale, respectiv a Codului de procedură fiscală.

Mai mult, instanța reține că, reprezentantul pârâtei a semnat primit invitația la negociere directă, la data de 21.11.2012, la acel moment primind și componența de sold, contractul de prestări servicii, facturile debit principal și facturile de detaliere a calculului penalităților (f. 5).

Pârâta nu a contestat facturile emise de reclamantă, în baza contractelor de furnizare încheiate între părți, nici la momentul emiterii lor și nici în fața instanței, unde nu a fost reprezentantă, deși a primit citația emisă de instanță, reprezentantul pârâtei semnând personal de primire.

Stabilirea penalităților s-a realizat potrivit dispozițiilor legale, respectiv a Codului de procedură fiscală, pârâta necontestând calculul acestora, astfel încât datorează și suma de 5.207,34 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 09.12.2011 – 30.09.2012, pentru neplata la termen a facturilor de termoficare din perioada 28.02.2010 – 08.08.2012.

Având în vedere considerentele expuse, constatând că sunt întrunite cerințele legale, în sensul ca este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plata a unei sume de bani asumată prin contract, respectiv contravaloarea penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 969, art. 1073, art. 1066 și următoarele din vechiul Cod Civil, va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 5.207,34 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 09.12.2011 – 30.09.2012, pentru neplata la termen a facturilor de termoficare din perioada 28.02.2010 – 08.08.2012.

Instanța va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar CC INSOL S.P.R.L. C. – Filiala G., cu sediul în G., BRĂILEI, nr. 165, ., J. G. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 570 cu sediul în G., ., ., J. G..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.207,34 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente perioadei 09.12.2011 – 30.09.2012, calculate pentru facturile debit principal neachitate total sau parțial la scadență, emise în perioada 28.02.2010 – 08.08.2012.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2013.

Președinte, Grefier,

Jud.G. N. C. P. C. D.

Red G.N.C/dact PCD/2 exp

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8082/2013. Judecătoria GALAŢI